Procedura de comisie rogatorie este o procedură prin care o instanță care judecă fondul unui litigiu și nu poate administra direct probele, cere asistența unei alte instanțe să administreze probe. Procedura de comisie rogatorie poate fi utilizată atât pe plan național, delegând instanțe de același grad sau inferioare, cât și pe plan internațional, conform convențiilor și tratatelor între state. Așadar, ea reprezintă o formă de cooperare judiciară și poate fi internă sau internațională.
Comisie rogatorie – Cod civil
Procedura de comisie rogatorie nu este definită formal în lege, norma vizând doar modul în care funcționează. În dreptul civil, această procedură este reglementată la art. 261 alin. (2) C.proc.civ., conform căruia: „Dacă, din motive obiective, administrarea probelor nu se poate face decât în afara localităţii de reşedinţă a instanţei, aceasta se va putea efectua prin comisie rogatorie, de către o instanţă de acelaşi grad sau chiar mai mică în grad, dacă în acea localitate nu există o instanţă de acelaşi grad.”
Astfel, comisia rogatorie în dreptul civil operează în cazul suplinirii de către o altă instanță în ceea ce privește îndeplinirea unor acte procedurale precum: audierea martorilor, efectuarea expertizelor, obținerea de documente sau alte probe relevante pentru soluționarea unui litigiu civil, atunci când efectuarea acestora nu este posibilă decât în afara localității de reședință a instanței
Principalele reguli pe care trebuie să le urmeze procedura de comisie rogatorii sunt prevăzute de art. 261 din Codul de Procedură Civilă.
Ca atare, conform prevederilor legale antereferite, în ceea ce privește emitentul cererii de comisie rogatorie, acesta este ca regulă o instanță care are nevoie să efectueze un act procedural și se află în imposibilitate obiectivă de a o face, adresându-se, astfel, altei instanțe de același grad, sau chiar de grad inferior dacă nu există o instanță de grad egal.
Un detaliu important de menționat în ceea ce privește procedura administrării probelor prin comisie rogatorie este amintit în teza finală a art. 261 alin. (2) din Codul de Procedură Civilă și anume că în situațiile în care felul probei o permite și „părțile se învoiesc”, instanța care administrează proba va putea fi scutită de citarea părților.
Astfel, deși, în principiu, administrarea probelor prin comisie rogatorie se face cu citarea părților, există și situații de excepție de la această regulă.
Când instanţa care a primit comisia rogatorie constată că administrarea probei urmează a se face în circumscripţia altei instanţe, va înainta, pe cale administrativă, cererea de comisie rogatorie instanţei competente, comunicând aceasta instanţei de la care a primit însărcinarea.
Totodată, instanţa însărcinată prin comisie rogatorie, având aceleaşi atribuţii ca şi instanţa sesizată, va proceda, ca regulă, la administrarea probelor în prezenţa părţilor. Însă, administrarea probelor poate fi efectuată chiar și în lipsa părților, dacă acestea au fost legal citate.
După ce s-a efectuat administrarea probelor prin comisie rogatorie, instanţa sesizată, dacă este cazul, va fixa, din oficiu, termen pentru continuarea cercetării procesului sau, după caz, pentru dezbaterea fondului.
Comisie rogatorie – cod penal
În materie penală procedura administrării probelor prin comisie rogatorie este reglementată de art. 200 C.proc.pen.. Față de legislația civilă, cea penală ne oferă detalii mult mai concrete, putând desprinde din articolul menționat mai sus atât definiția, cât și caracteristicile de bază ale acestei proceduri.
Conform art. 200 alin. (1) C.proc.pen, în dreptul penal, comisia rogatorie reprezintă acea situație „când un organ de urmărire penală sau instanţa de judecată nu are posibilitatea să asculte un martor, să facă o cercetare la faţa locului, să procedeze la ridicarea unor obiecte sau să efectueze orice alt act procedural, se poate adresa unui alt organ de urmărire penală ori unei alte instanţe, care are posibilitatea să le efectueze.”
Deci, similar reglementării din dreptul civil și aici această măsură procedurală este utilizată pentru a solicita asistență în administrarea de probe, audierea martorilor, efectuarea de percheziții, obținerea de documente sau alte acte procedurale.
Însă, important de menționat în acest caz este faptul că punerea în mişcare a acţiunii penale, luarea măsurilor preventive, încuviinţarea de probatorii, precum şi dispunerea celorlalte acte procesuale sau măsuri procesuale nu pot forma obiectul comisiei rogatorii.
Spre deosebire de dreptul civil, unde cererea de comisie rogatorie poate fi adresată atât unei instanțe de același grad, cât și uneia de grad inferior, în dreptul penal cererea de comisie rogatorie se poate adresa numai unei instanțe sau unui organ de urmărire penală egale în grad.
Potrivit art. 200 alin. (4) C.proc.pen., ordonanța sau încheierea prin care s-a dispus comisia rogatorie, adresată unei alte instanțe sau unui alt organ de urmărire penală trebuie să cuprindă „toate lămuririle referitoare la îndeplinirea actului care face obiectul acesteia, iar în cazul când urmează ca o persoană să fie ascultată, se vor arăta şi întrebările ce trebuie să i se pună”.
Însă, în cazul în care necesitatea acestora rezultă în cursul ascultării, organul de urmărire penală sau instanţa de judecată care efectuează comisia rogatorie poate pune şi alte întrebări.
În cazul în care comisia rogatorie s-a dispus de instanţa de judecată, părțile pot pune întrebări în fața acesteia, întrebări ce vor fi transmise instanţei ce urmează a efectua comisia rogatorie. În egală măsură, oricare dintre părţi poate cere să fie citată la efectuarea comisiei rogatorii.
În contextul în care, inculpatul este arestat, instanţa care urmează a efectua comisia rogatorie dispune desemnarea unui avocat din oficiu, care îl va reprezenta, în absenţa avocatului ales.
Comisie rogatorie internațională
După cum am menționat și la începutul articolului, există cele două tipuri de comisii rogatorii de la nivel intern și de la nivel internațional. Comisia rogatorie internațională are aceeași utilitate și operează în aproximativ aceleași condiții prezentate anterior, diferența fiind că instanțele sau organele judiciare implicate se află în state diferite. Bineînțeles și aceasta poate fi comisie rogatorie de drept civil internațional sau de drept penal internațional.
Circumstanțele în care operează această procedură sunt reglementate prin tratate internaționale și acorduri bilaterale care urmăresc să faciliteze cooperarea între state în investigarea și soluționarea cazurilor transfrontaliere.
Un tratat important în materie este Convenția de la Haga privind procedurile de obținere a probelor în străinătate în materie civilă sau comercială, adoptată în anul 1970, iar în legislația română avem Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, în special art. 230 și următoarele din această reglementare.
Așadar, procedura de comisie rogatorie internaționale poate fi utilizată, spre exemplu, în investigarea infracțiunilor transfrontaliere, obținerea de probe sau documente, audierea martorilor sau experților, executarea de hotărâri judecătorești sau în cazuri de adopție internațională.
Citește mai multe despre cercetare la fața locului.
