Procedura de succesiune după deces este una complexă, care se declanșează în momentul încetării din viață a unei persoane. Această procedură implică transferul patrimoniului defunctului către moștenitorii săi, fie în baza legii, fie conform voinței sale, exprimate prin testament.
Conform art. 954 din Codul Civil moștenirea unei persoane se deschide în momentul decesului acesteia. Moștenirea se deschide la ultimul domiciliu al defunctului. Dovada ultimului domiciliu se face cu certificatul de deces sau, după caz, cu hotărârea judecătorească declarativă de moarte rămasă definitivă.
Momentul decesului este important, deoarece determină legea aplicabilă succesiunii și marchează începutul termenului de opțiune succesorală pentru moștenitori.
Potrivit art. 1.103 din Codul Civil dreptul de opțiune succesorală se exercită în termen de un an de la data deschiderii moștenirii. Această prevedere legală se aplică moștenitorilor deschise începând cu data de 1 octombrie 2011.
Moștenirilor deschise înainte de 1 octombrie 2011 li se aplică prevederile Vechiului Cod Civil, în această ipoteză termenul de opțiune succesorală fiind de 6 luni de la data decesului.
Conform legislației în vigoare, moștenitorii pot fi legali sau testamentari.
i) Moștenitori legali – sunt persoanele chemate la moștenire în virtutea legii, în ordinea și după regulile stabilite de Codul Civil. Aceștia includ descendenții, ascendenții privilegiați, colateralii privilegiați, ascendenții ordinari și colateralii ordinari, precum și soțul supraviețuitor.
Conform art. 964 din Codul Civil rudele defunctului vin la moștenire în următoarea ordine:
a) clasa întâi: descendenții;
b) clasa a doua: ascendenții privilegiați și colateralii privilegiați;
c) clasa a treia: ascendenții ordinari;
d) clasa a patra: colateralii ordinari.
Pe lângă rudele defunctului, în conformitate cu prevederile art. 971 din Codul Civil la succesiune este chemat și soțul supraviețuitor.
ii) Moștenitori testamentari – sunt persoanele desemnate prin testament să primească întreaga moștenire, o parte din aceasta sau anumite bunuri indicate în cuprinsul testamentului.
Pentru a putea moșteni, o persoană, indiferent că vine la moștenire în calitate de moștenitor legal sau testamentar, trebuie să aibă capacitate succesorală. Aceasta presupune ca persoana să existe la momentul deschiderii moștenirii (adică să fie în viață sau să fie concepută la acea dată). O altă condiție este să nu fie declarată nedemnă de a moșteni.
De asemenea, o altă condiție pe care trebuie să o îndeplinească de această dată numai moștenitorii legali este aceea de a nu fi dezmoșteniți prin testament de către defunct.
Moștenitorii au dreptul de a accepta moștenirea sau de a renunța la aceasta. După cum am văzut mai sus, termenul de opțiune succesorală este de un an de la data deschiderii moștenirii.
Acceptarea poate fi expresă (poate fi făcută prin înscris autentic notarial sau prin înscris sub semnătură privată) sau tacită (moștenitorul îndeplinește anumite fapte din care rezultă că și-a însușit această calitate – spre exemplu, se mută în locuința defunctului), în timp ce renunțarea trebuie să fie întotdeauna expresă și se face prin declarație autentică la notarul public.
Acum că am stabilit cine și în ce condiții poate moșteni, să trecem la obiectul acestei transmisiuni (masa succesorală). Masa succesorală cuprinde totalitatea drepturilor și obligațiilor patrimoniale ale defunctului care pot fi transmise prin moștenire. Aceasta include atât activul (bunuri mobile și imobile, drepturi, creanțe), cât și pasivul succesoral (datoriile defunctului) și se împarte între moștenitori în conformitate cu prevederile Codului civil ori în conformitate cu voința defunctului, exprimată prin testament.
Chiar dacă defunctul a dispus prin testament de întreaga sa masă succesorală sau de o parte din aceasta, legea română protejează anumite categorii de moștenitori (moștenitorii rezervatari) prin instituția rezervei succesorale. Aceasta reprezintă o parte din moștenire de care defunctul nu poate dispune, fiind rezervată moștenitorilor rezervatari. Partea din moștenire de care defunctul poate dispune liber se numește cotitate disponibilă.
Dezbaterea succesiunii implică mai multe etape:
a) obținerea certificatului de deces;
b) cererea privind deschiderea procedurii succesorale adresată notarului public competent, în caz de înțelegere ori instanței de judecată, dacă succesibilii nu se înțeleg;
c) determinarea moștenitorilor și a cotelor succesorale (în acest sens se vor prezenta actele de stare civilă din care să rezulte relația de rudenie cu defunctul și/sau testamentul);
d) stabilirea masei succesorale (se vor prezenta actele din care rezultă drepturile de proprietate ale defunctului asupra bunurilor – contracte de vânzare, titluri de proprietate, certificate de moștenitor, certificate de acționar etc)
e) eliberarea certificatului de moștenitor.
Citește mai multe despre Succesiune după bunici.
