Taxa pe Valoarea Adăugată (TVA) reprezintă un instrument fiscal care influențează fluxurile comerciale și economice atât la nivel național, cât și în cadrul Uniunii Europene. Acest impozit indirect se aplică bunurilor și serviciilor tranzacționate pe teritoriul UE, fiind reglementat de un set unitar de norme stabilite la nivel comunitar, dar implementat și adaptat în mod specific de fiecare stat membru în parte, în funcție de particularitățile și necesitățile economice proprii.
Mecanismul de funcționare al TVA-ului se bazează pe un sistem progresiv de taxare, care intervine în fiecare etapă a circuitului economic parcurs de obiectul impozabil, de la producție până la consumatorul final. Astfel, fiecare actor economic implicat în acest lanț valorifică produsul sau serviciul, adăugând valoare și, implicit, colectând TVA-ul aferent. În final, obligația fiscală este suportată integral de către consumatorul care achiziționează bunul sau serviciul la prețul majorat cu valoarea taxei.
Odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 296/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare pentru asigurarea sustenabilităţii financiare a României pe termen lung, băuturile alcoolice trec de la impozitarea, din perspectiva TVA, conform unei cote reduse de 9%, la impozitarea cu cota standard de 19%.
Actul normativ antemenționat a devenit aplicabil începând cu 1 ianuarie 2024, modificând astfel, art. 291 din Codul fiscal. Textul legal prevede: „Cota redusă de 9% se aplică asupra bazei de impozitare pentru următoarele prestări de servicii şi/sau livrări de bunuri: (…) e) livrarea următoarelor bunuri: alimente, inclusiv băuturi, destinate consumului uman (…), cu excepţia: 1. băuturilor alcoolice”. Aceeași cotă de impozitare se aplică și în cazul serviciilor de restaurant și catering care comercializează băuturi alcoolice.
În ceea ce privește regimul deducerilor la TVA, taxa datorată sau achitată pentru achiziţiile de băuturi alcoolice nu este deductibilă. Totuși, art. 294, alin. (7), lit. b) prevede câteva situații excepționale în care cheltuielile efectuate pentru achiziția de băuturi alcoolice se vor deduce și anume atunci când aceste bunuri sunt destinate revânzării și în cazul în care bunurile se achiziționează pentru a fi utilizate în vederea prestării de servicii. Aceleași reguli se aplică pentru cazurile în care se acordă în mod gratuit bunuri în scop de reclamă, în scopul stimulării vânzărilor sau în scopuri legate de desfăşurarea activităţii economice.
Care este acciza în 2024 pentru vin? – Accize vin
Accizele sunt taxe indirecte pe anumite produse de consum precum alcool, tutun și combustibili. Uniunea Europeană stabilește cadrul general și cotele minime, dar statele pot impune cote majorate. Deși aplicabile la fabricare sau import, plata acestora poate fi amânată până la vânzare. În cazuri excepționale de pierdere sau distrugere, accizele pot fi anulate. Sistemul de accize reglementează consumul unor anumite categorii de produse, generează venituri și oferă un cadru facil pentru circulația produselor în UE.
Art. 342 alin. (15) din Codul fiscal stabilește criteriile pentru regimul derogatoriu în cazul micilor producători independenți de vin, iar alineatele (17) și (18) prevăd aplicarea accizelor reduse pentru produsele acestora, cu condiția prezentării documentelor justificative. Codul fiscal clasifică vinurile în liniștite și spumoase, impunând micilor producători și obligația de a declara datele reale de producție.
Actualizarea nivelului accizelor se face anual, în funcție de creșterea prețurilor de consum.
Pentru a determina nivelul accizelor aplicabile în cazul vinului, se utilizează prevederile din Anexa nr. 1 a Ordonanței nr. 16/2022, care modifică şi completează Codul fiscal.
Pentru categoria vinuri, unitatea de măsură (U.M.) la care ne raportăm este hectolitrul (hl). Accizele sunt exprimate în tabelul menționat în lei/U.M. Așadar, avem următoarele accize pentru categoria de vinuri:
- pentru vinurile liniștite, în conformitate cu reglementările la nivel european, acciza este 0;
- pentru vinurile spumoase, acciza este stabilită la 60,31.
Cum se plătește TVA în cazul accizelor?
Interacțiunea dintre TVA și accize apare atunci când intervine determinarea bazei de impozitare. Conform prevederilor art. 137 alin. 2 lit. a) din Codul fiscal, baza de impozitare a TVA include „impozitele și taxele”, prin urmare, și accizele.
Includerea accizelor în baza de impozitare a TVA generează un efect de cascadă, întrucât TVA se aplică asupra unei valori care conține deja un alt impozit. Această situație poate conduce la o povară fiscală mai mare pentru consumatorul final, care va suporta atât accizele, cât și TVA-ul, aplicate asupra bazei de impozitare majorată de prezența accizelor.
În concluzie, coliziunea dintre TVA și accize în stabilirea bazei de impozitare reprezintă o obligație fiscală cu implicații economice semnificative. Deși această abordare este prevăzută de legislația fiscală în vigoare, este important ca factorii de decizie să asigure un echilibru între veniturile bugetare și dezvoltarea economică sustenabilă.
Simplifică procesul de calcul TVA folosind Legal Badger.

