Ce înseamnă fals în declarații?
Infracțiunea de fals în declarații, incriminată de Art 326 Cod penal, constă în prezentarea inexactă sau neconformă cu realitatea a informațiilor către un funcționar public sau către o unitate în cadrul căreia acesta își exercită atribuțiile, în scopul producerii unei consecințe juridice. Conform art 326 „Declararea necorespunzătoare a adevărului, făcută unei persoane dintre cele prevăzute în art. 175 sau unei unităţi în care aceasta îşi desfăşoară activitatea în vederea producerii unei consecinţe juridice, pentru sine sau pentru altul, atunci când, potrivit legii ori împrejurărilor, declaraţia făcută serveşte la producerea acelei consecinţe, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă.”
Art 326 Cod penal prevede la alin. (2) și o formă agravată a infracțiunii. Conform acestui text „Fapta prevăzută la alin. (1), săvârşită pentru a ascunde existenţa unui risc privind infectarea cu o boală infectocontagioasă, se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă.”
Pentru ca această faptă să constituie infracțiune, este necesar ca scopul să fie acela de a genera anumite efecte juridice, fie în interes propriu, fie pentru altcineva. De asemena, pentru a fi întrunite elementele constitutive ale infracțiunii, pe lângă existența scopului special, declarația falsă trebuie să aibă potențialul de a produce consecințele juridice urmărite, conform legii sau contextului specific.
Legiuitorul a prevăzut că orice persoană care răspunde penal poate comite infracțiunea de fals în declarații în forma sa de bază. Cu toate acestea, varianta agravată a infracțiunii de fals în declarații poate fi comisă doar atunci când falsul în declarații este săvârșit cu intenția de a ascunde existența unui risc de infectare cu o boală contagioasă. În acest caz, subiectul activ al infracțiunii este o persoană care are cunoștință despre riscul de infectare și acționează în mod deliberat pentru a-l tăinui.
Elementul material al infracțiunii de fals în declarații constă în acțiunea de a face o declarație neconformă cu adevărul. Aceasta trebuie adresată fie unui funcționar public, așa cum este definit în articolul 175 din Codul penal, fie unei unități în care funcționarul public își exercită atribuțiile. Conform art. 175, noțiunea de funcționar public în sens penal desemnează persoane care, permanent sau temporar, cu sau fără remunerație, exercită atribuții în sfera puterii legislative, executive sau judecătorești, dețin funcții de demnitate publică sau îndeplinesc sarcini în cadrul unor entități economice cu capital integral sau majoritar de stat.
Din punctul de vedere al laturii subiective, infracțiunea de fals în declarații se caracterizează prin intenție întrucât făptuitorul acționează cu scopul precis de a produce o consecință juridică prin declarația sa neadevărată. Această trăsătură este evidențiată de formularea legală care specifică că declarația este făcută „în vederea producerii unei consecințe juridice”.
Plângere penală fals în declarații
Atunci când norma penală care incriminează o faptă stipulează că urmărirea penală se declanșează la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, această condiție devine obligatorie pentru începerea procedurilor legale. Plângerea prealabilă are, în aceste situații, rolul de a manifesta voința persoanei vătămate de a urmări penal făptuitorul și de a-l trage la răspundere pentru fapta comisă.
În cazul în care norma de incriminare prevede expres că o anumită faptă se urmărește la plângerea prealabilă, lipsa acesteia constituie o cauză de înlăturare a răspunderii penale. Practic, în aceste situații, dacă persoana vătămată nu depune plângere prealabilă, nu va fi posibilă tragerea la răspundere penală a făptuitorului.
În absența unei prevederi explicite în norma de incriminare privind necesitatea depunerii plângerii prealabile, infracțiunea se urmărește din oficiu de către organele de urmărire penală. În aceste cazuri, chiar dacă persoana vătămată ar depune o plângere, aceasta nu ar avea efectul juridic al unei plângeri prealabile, ci ar fi tratată ca o simplă sesizare a organelor de urmărire penală. Urmărirea penală se va desfășura conform procedurilor standard, fără a fi condiționată de voința persoanei vătămate de a continua procesul penal, iar retragerea unei eventuale plângeri nu ar avea consecințe asupra desfășurării urmăririi penale.
În cazul infracțiunii de fals în declarații legea nu prevede necesitatea formulării unei plângeri prealabile, prin urmare fapta se urmărește din oficiu.
Consecințe juridice fals în declarații
Pentru infracțiunea de fals în declarații, alin. (1) art 326 Cod penal prevede pedeapsa cu închisoarea de la 6 luni la 2 ani sau amenda. În schimb pentru forma agravată a infracțiunii prevăzută la alin. (2), pedeapsa este înschisoarea de la 1 la 5 ani.
În plus, în măsura în care, în baza declarațiilor false, făptuitorul a obținut anumite beneficii sau facilități, acestea îi vor fi retrase și va putea fi chiar obligat la plata unor despăgubiri în anumite situații.
Prescripție fals în declarații
Prescripția răspunderii penale este o cauză de înlăturare a răspunderii penale care operează odată cu împlinirea termenului legal. În funcție de pedeapsa maximă prevăzută de lege pentru o anumită infracțiune, art. 154 din Codul penal stabilește care sunt termenele de prescripție.
Așa cum am văzut, falsul în declarații pe se pedepsește cu închisoarea de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă. În acest caz, maximul special al pedepsei prevăzut de normă este închisoarea de 2 ani. Conform art. 154 alin. (1) lit. d), termenul de prescripție este de „5 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii mai mare de un an, dar care nu depăşeşte 5 ani”.
În cazul formei agravate de alin. (2) art 326 Cod penal, termenul de prescripție va fi același, anume cel de 5 ani prevăzut la art. 154 alin. (1) lit. d), întrucât maximul special prevăzut pentru această faptă este pedeapsa închisorii de 5 ani.
Citește mai multe despre arest preventiv.
