Cercetarea la fața locului este un procedeu probatoriu care facilitează strângerea probelor sau colectarea datelor direct de la locul unde s-a comis infracțiunea. Se realizează de către organele judiciare cu scopul de a clarifica circumstanțele comiterii infracțiunii și de a identifica și trage la răspundere penală responsabilii.
Aceasta se dispune de către organul de urmărire penală sau în cursul judecăţii de către instanţa de judecată, atunci când este necesară constatarea directă în scopul determinării sau clarificării unor împrejurări de fapt ce prezintă importanţă pentru stabilirea adevărului. În egală măsură, se va dispune și ori de câte ori există suspiciuni cu privire la decesul unei persoane.
Cercetarea la fața locului este reglementată la art. 192 din Codul de Procedură Penală, în capitolul denumit „Cercetarea locului faptei şi reconstituirea”.
Art. 192 alin. (2) C.proc.pen. prevede că organul de urmărire penală sau instanța de judecată, după caz, poate interzice persoanelor care se află ori care vin la locul unde se efectuează cercetarea să comunice între ele sau cu alte persoane.
În egală măsură, în contextul efectuării cercetării la fața locului, organul de urmărire penală sau instanţa de judecată poate dispune prezenţa medicului legist sau a oricăror persoane a căror prezenţă o consideră necesară.
Obiectivele cercetării la fața locului
Un prim obiectiv al cercetării la fața locului este investigarea directă a locului faptei, mai exact contactul direct cu locul comiterii infracțiunii. Această investigare poate include fotografierea și înregistrarea amplasamentului și a obiectelor relevante în scopul păstrării integrității scenei infracțiunii.
De asemenea, descoperirea urmelor infracțiunii și prelevarea de probe reprezintă un alt obiectiv al acestei proceduri. Probele pot include amprente, fire de păr, mostre de sânge, obiecte utilizate în comiterea infracțiunii etc.
Poate fi relevantă și reconstituirea evenimentelor în cadrul cercetării la fața locului. Aceasta va facilita obținerea de date cu privire la modul de operare al făptuitorului și poate contribui la înțelegerea modului de comitere al faptei și la identificarea posibililor suspecți.
În aceeași ordine de idei, prin cercetarea la fața locului se poate încerca identificarea eventualilor martori pentru a obține declarații și informații relevante. Bineînțeles, cercetarea la fața locului poate viza și colectarea altor tipuri de informații, cum ar fi înregistrări video, înregistrări audio sau alte documente care ar putea fi relevante pentru caz.
Un alt obiectiv al efectuării cercetării la fața locului este acela de a colecta toate probele și de a realiza documentarea conform standardelor legale, respectiv asigurarea că integritatea locului săvârșirii infracțiunii este menținută pentru a evita contaminarea sau distrugerea probelor.
Din punct de vedere al legalității procedurii trebuie avută în vedere întocmirea procesului-verbal de cercetare la fața locului prevăzut la art. 195 din Codul de Procedură Penală. Pentru a fi valabil, procesul-verbal trebuie să conțină, printre altele, următoarele elemente, respectiv:
- indicarea ordonanţei sau a încheierii prin care s-a dispus măsura;
- data, ora și locul unde are loc cercetarea la fața locului;
- numele şi prenumele suspectului sau inculpatului, dacă este cazul;
- numele și prenumele persoanelor prezente şi calitatea în care acestea participă;
- descrierea detaliată a situației în care se află locul cercetat;
- descrierea probelor identificate la fața locului;
- orice observații importante făcute de autoritățile care au efectuat cercetarea la fața locului și constatările acestora în legătură cu circumstanțele incidentului;
- declarațiile martorilor, după caz.
Procesul-verbal întocmit cu ocazia cercetării la fața locului trebuie să fie semnat de către cel care îl încheie şi de către persoanele care au participat la cercetare, iar dacă o persoană refuză sau nu poate să îl semneze se face mențiune despre acesta și despre motivele imposibilității sau refuzului de a semna.
În plus, procesul-verbal ar trebui să fie redactat clar și să fie ușor de înțeles pentru oricine îl citește, iar toate informațiile să fie prezentate într-un mod obiectiv și imparțial.
Cercetarea la fața locului în cazul accidentelor rutiere
Într-un caz ce implică un accident rutier, cercetarea la fața locului este aproape indispensabilă pentru soluționarea corectă a acestuia. În principiu, cercetarea la fața locului în astfel de situații respectă regulile generale în materie, însă prezintă și câteva particularități.
Spre exemplu, o diferență ar fi tipurile de urme analizate, în cazul accidentelor rutiere vor trebui identificate cele statice (urmele de adâncime și suprafață care pot indica tipul autovehiculului și direcția de circulație) și cele dinamice (de obicei lăsate de roțile frânate) pentru a determina direcția de deplasare, viteza și alte detalii despre dinamica producerii accidentului.
De asemenea, se pot realiza schițe, desene sau fotografii ori alte asemenea lucrări, toate acestea urmând a fi anexate la procesul-verbal după cum prevede art. 195 alin. (2), ca regulă generală în materie.
Citește mai multe despre Renunțarea la urmărirea penală.

