Care este diferența dintre oprire și staționare?
Potrivit art. 63 alin. (1) din OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice: „Se consideră oprire imobilizarea voluntară a unui vehicul pe drumul public, pe o durată de cel mult 5 minute. Peste această durată, imobilizarea se consideră staţionare.”
Astfel, principala diferență dintre oprire și staționare este dată de durata de timp pentru care este efectuată imobilizarea voluntară a vehiculului. Ca atare, dacă vehiculul este imobilizat voluntar până la 5 minute, manevra se consideră oprire, iar dacă depășește această durată de timp, discutăm despre staționare.
În egală măsură, se consideră staţionare pe partea carosabilă cazul în care oricare dintre roţile vehiculului sau remorcii se regăseşte pe partea carosabilă. Însă, important de menționat este faptul că, staţionarea vehiculelor în spaţii special amenajate sau stabilite şi semnalizate corespunzător, se consideră parcare.
În conformitate cu dispozițiile alin. (2) al art. 63 din OUG 195/2002, nu se consideră oprire:
- imobilizarea vehiculului atât timp cât este necesară pentru îmbarcarea sau debarcarea unor persoane, dacă prin această manevră nu a fost perturbată circulaţia pe drumul public respectiv;
- imobilizarea autovehiculului având o masă totală maximă autorizată de până la 3,5 tone, atât timp cât este necesar pentru operaţiunea de distribuire a mărfurilor alimentare la unităţile comerciale.
Ca regulă, atât oprirea, cât și staționarea unui autovehicul este permisă în localități, doar pe partea dreaptă a drumului, în sensul de mers.
Însă prin excepție, în localități, pe drumurile cu sens unic, oprirea sau staționarea voluntară a vehiculelor este permisă și pe partea stângă, dacă rămâne liberă cel puțin o bandă de circulație. În afara localităților, oprirea, respectiv staționarea voluntară a vehiculelor se face în afara părții carosabile, iar când acest lucru nu este posibil, cât mai aproape de marginea din dreapta a drumului, paralel cu axa acestuia.
Totodată, este interzisă staţionarea pe partea carosabilă, în timpul nopţii, a tractoarelor agricole sau forestiere, a remorcilor, a mopedelor, a bicicletelor, a trotinetelor electrice, a vehiculelor cu tracţiune animală ori a celor trase sau împinse cu mâna. De asemenea, în principiu, nu este permisă oprirea sau staționarea în tuneluri.
Cu toate acestea, în situații de urgență sau de pericol, conducătorului de autovehicul îi este permisă oprirea/staționarea, însă numai în locurile special amenajate și semnalizate corespunzător. În situația în care se impune imobilizarea prelungită a autovehiculului în tunel, conducătorul de vehicul este obligat sa oprească motorul.
Când este oprirea interzisă?
Potrivit art. 142 din Regulamentul din 2006 de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, oprirea voluntară a vehiculelor este interzisă în următoarele situații, respectiv:
- în zonele în care se întâlnesc indicatoare cu semnul „oprirea interzisă”;
- pe trecerile la nivel cu calea ferată și la o distanță mai mică de 50 m înainte și după calea ferată;
- pe poduri, pe pasaje sau sub acestea și pe viaducte;
- în curbe și alte locuri de pe drumuri, unde vizibilitatea este sub 50 m;
- pe trecerile de pietoni sau la mai puțin de 25 m înainte de acestea;
- în intersecții inclusiv cele cu circulatie în sens giratoriu, precum și în zona de preselectie unde sunt aplicate marcaje continue, iar în lipsa acestora, la o distanța mai mica de 25 m de colțul intersectiei;
- în stațiile mijloacelor de transport publice, precum și la mai puțin de 25 m înainte și după acestea;
- în dreptul unui autoturism oprit pe partea carosabilă, dacă presupune îngreunarea a altor două vehicule care vin din sens opus, precum și în dreptul marcajului continuu, dacă conducătorii vehiculelor care circulă în același sens vor fi obligați să depășească marcajul continuu;
- în locurile în care vehiculul blochează vizibilitatea asupra unui indicator sau semnal luminos;
- pe drumurile unde sunt instalate indicatoare care presupun „Drum îngustat”, „prioritate pentru circulația din sens invers” sau „prioritate față de circulația din sens invers”;
- pe pistele destinate pietonilor și/sau bicicliștilor și pe benzile rezervate unor anumite vehicule, semnalizate ca atare;
- pe platforma căii ferate sau de tramvai la mai puţin de 50 m de acestea, dacă circulaţia vehiculelor pe şine ar putea fi stânjenită sau împiedicată;
- pe partea carosabilă a autostrăzilor, a drumurilor expres și a celor naționale europene;
- pe trotuar, cu excepţia situaţiei în care administratorul drumului public a executat amenajări care respectă prevederile art. 144 alin. (2) şi (3) din Regulament;
- pe pistele destinate bicicletelor;
- în locurile unde este interzisă depășirea.
Când este staționarea interzisă?
În ceea ce privește ipotezele în care staționarea nu este permisă, în conformitate cu dispozițiile art. 143 din Regulamentul din 2006 de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, staționarea voluntară a vehiculelor este interzisă în următoarele situații:
- în toate cazurile în care este interzisă oprirea;
- în zonele unde se întâlnește indicatorul „Staționare interzisă” și marcajul cu semnificația de interzicere a staționării;
- pe drumurile care au o lățime mai mică de 6 m;
- în dreptul căilor de acces care aparțin proprietăților alăturate drumurilor publice;
- în pante și rampe;
- în locul unde este instalat indicatorul cu semnificația „Staționare alternantă”, în altă zi sau perioadă decât cea permisă, ori indicatorul cu semnificația „Zona de staționare cu durată limitată” peste durata stabilită.
Află cine este obligat să poate centura de siguranță?

