Discriminare – ce este?
Discriminarea este o formă de excludere, un comportament diferit, manifestat de anumite persoane, pe baza unor criterii specificate de legislația în vigoare. Aceasta are la bază diferite stereotipuri și prejudecăți pe care indivizii le au, de cele mai multe ori, nefiind conștienți de existența lor.
Deși există mai multe tipuri de discriminare, toate formele sale implică restricții comportamentale și forme de respingere față de alte persoane. Așadar, prin discriminare se înțelege tratamentul negativ al unui individ sau a unei instituții față de anumite persoane, bazat pe apartenența lor la o anumită categorie.
Atât în România, cât și în alte țări, discriminarea reprezintă un act împotriva legii, egalitatea fiind promovată și susținută de Constituție.
Discriminare – cod penal
Legislația din România prevede următoarele criterii ca fiind forme generale ale discriminării: rasa, sexul, orientarea sexuală, religia, dizabilitățile, limba vorbită, vârsta sau naționalitatea, etnia, categoria socială, convingerile, boala cronică necontagioasă, infectarea HIV, apartenența la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau ca rezultat restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor și a libertăților fundamentale ale omului sau a altor drepturi recunoscute de lege.
Potrivit art. 369 din Codul Penal: „Incitarea publicului, prin orice mijloace, la violenţă, ură sau discriminare împotriva unei categorii de persoane sau împotriva unei persoane pe motiv că face parte dintr-o anumită categorie de persoane definită pe criterii de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, gen, orientare sexuală, opinie ori apartenenţă politică, avere, origine socială, vârstă, dizabilitate, boală cronică necontagioasă sau infecţie HIV/SIDA se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.”
Astfel, orice metodă de incitare a unei persoane la discriminare se pedepsește cu închisoarea de la 6 luni, până la 3 ani sau cu amendă, în funcție de gravitatea cazului.
În cazul în care considerați că ați fost discriminat, puteți să depuneți o petiție la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării. Petiția se poate depune în termen de un an din momentul în care are loc fapta, această metodă fiind una dintre cele mai utilizate moduri legale de combatere a discriminării.
Tipuri de discriminare
Fenomenul discriminării îmbracă mai multe forme, acestea fiind: discriminarea directă, discriminarea indirectă, discriminarea multiplă, hărțuirea, victimizarea, respectiv dispoziția de a discrimina.
Discriminarea directă presupune un comportament nedrept, aplicat unei alte persoane, în mod deschis și direct. Acest tip de discriminare apare atunci când o persoană beneficiază de un tratament mai puțin favorabil decât o altă persoană care a fost, este sau ar putea fi într-o situație comparabilă, pe baza oricărui criteriu de discriminare amintit supra.
De exemplu, dacă o companie pune la dispoziție doar posturi pentru bărbați, refuzând să angajeze și persoane de sex feminin, actul va fi considerat un tip de discriminare directă.
Discriminarea indirectă apare în momentul în care se dezavantajează o persoană sau un grup de indivizi, printr-o prevedere, un criteriu sau o practică aparent neutră, în temeiul criteriilor prevăzute de legislația în vigoare. Există câteva excepții în care aceste prevederi sau criterii sunt justificate, având un scop legitim, iar metodele de atingere acelui scop sunt adecvate și necesare
Discriminarea multiplă descrie situația în care mai multe criterii de discriminare sunt aplicate cumulativ unei persoane sau unui grup de indivizi aflați într-o situație egală, aceștia fiind astfel tratați diferit. Astfel, putem discuta despre discriminare multiplă în situația în care, cineva este discriminat atât din cauza etniei, cât din cauza vârstei pe care o are.
Hărțuirea este un comportament care are ca scop intimidarea și deranjarea altei persoane pe criterii de: rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, gen, orientare sexuală, apartenență la o categorie defavorizată, vârstă, handicap, statut de refugiat ori azilant sau orice alt criteriu. Hărțuitorul dorește să aibă putere asupra victimei și să profite de starea de inferioritate pe care acesta o deține.
De exemplu, dacă un individ primește în mod repetat comentarii verbale ofensatoare la locul de muncă sau este supus muncii până la epuizare, este vorba de hărțuire la locul de muncă.
Victimizarea este un alt tip al discriminării, care face referire la un individ sau un grup de persoane care primesc un tratament negativ, ca reacție la o plângere sau acțiune în instanță sau la alte instituții competente, cu privire la încălcarea principiului tratamentului egal și al nediscriminării. Astfel, victimizarea poate să apară, dacă o persoană tratată negativ a încercat să își apere drepturile.
Tot un tip de discriminare este considerată și dispoziția de a discrimina, formă a discriminării care constă în un ordin primit de o persoană sau un grup de persoane de la o altă persoană sau grup pentru a discrimina.
Așadar, discriminarea poate să aibă mai multe forme, dar toate acestea au un impact devastator asupra persoanelor implicate, supuse acestor tratamente nejustificate. De asemenea, este important ca oamenii să lupte împotriva discriminării și să promoveze cât mai mult drepturile pe care cetățenii le dețin. Din acest motiv, în majoritatea țărilor s-au adoptat legi care să protejeze indivizii de fenomenul discriminării.
Citește mai multe despre calomnie.
