vineri, iulie 19, 2024
23 C
București

Devino un membru al comunității noastre

O mulțime de oameni ne urmăresc deja. Alătură-te și tu lor pentru a fi informat și a nu rata noutățile zilnice.

Mandat de aducere

Mandatul de aducere este instrumentul juridic prin care se asigură prezența persoanei citate anterior, care nu se prezintă voluntar în fața organelor judiciare. Astfel, mandatul de aducere se emite atunci când persoana citată în cauză nu se prezintă în fața organelor judiciare, fără a avea un motiv justificat. 

Acesta poate fi utilizat în diferite faze ale procesului penal, în vederea asigurării prezenței suspecților, inculpaților, martorilor sau altor persoane relevante pentru desfășurarea procesului. 

mașină de poliție
Foto: ObservatorNews

Mandat de aducere – Cod de Procedură Penală

În România, mandatul de aducere este reglementat la art. 265 din Codul de Procedură Penală. Conform acestor prevederi legale, o persoană poate fi adusă în faţa organului de urmărire penală sau a instanţei de judecată pe baza unui mandat de aducere, dacă, fiind anterior citată, nu s-a prezentat, în mod nejustificat, iar ascultarea ori prezenţa ei este necesară. 

Cu toate acestea, suspectul sau inculpatul poate fi adus cu mandat de aducere, chiar înainte de a fi fost chemat prin citaţie, dacă această măsură se impune în interesul rezolvării cauzei.

În egală măsură, mandatul de aducere poate emis în cazul în care nu a fost posibilă comunicarea corespunzătoare a citaţiei şi împrejurările indică fără echivoc că persoana se sustrage de la primirea citaţiei.

În cazul persoanelor pentru care a fost emis mandatul de aducere, organul judiciar ascultă, de îndată, persoana adusă cu mandat  sau, după caz, efectuează de îndată actul care a necesitat prezenţa acesteia.

De asemenea, în principiu, persoanele aduse cu mandat de aducere rămân la dispoziţia organului judiciar numai pe durata impusă de audiere sau de îndeplinirea actului procesual care a făcut necesară prezenţa lor, dar nu mai mult de 8 ore, cu excepția cazului în care s-a dispus reţinerea ori arestarea preventivă a acestora.

Executarea mandatului de aducere

Următorul alineat al articolului enumeră condițiile pe care trebuie să le îndeplinească mandatul de aducere emis la cererea procurorului, în cursul urmăririi penale:

  • motivarea îndeplinirii condiţiilor prevăzute la alin. (1) şi (2);
  • indicarea infracţiunii care constituie obiectul urmăririi penale şi numele suspectului sau al inculpatului;
  • indicarea adresei unde se află persoana pentru care se solicită emiterea mandatului de aducere.

Regulile privind executarea mandatului de aducere sunt prevăzute la art. 266 din Codul de Procedură Penală. Articolul stabilește că mandatul de aducere se execută prin organele de cercetare penală ale poliţiei judiciare şi organele de ordine publică.

Persoana vizată de mandat de aducere trebuie să fie adusă de îndată în fața organelor judiciare și conform alin. (1) al articolului antemenționat, dacă persoana refuză sau încearcă să se sustragă sau să fugă aceasta va fi adusă prin constrângere.

Conform art. 265 alin. (4) C.proc.pen., în cazul în care pentru executarea unui mandat de aducere este necesară pătrunderea fără consimţământ într-un domiciliu sau sediu, în cursul urmăririi penale acesta poate fi dispus, la cererea motivată a procurorului, de judecătorul de drepturi şi libertăţi de la instanţa căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în primă instanţă sau de la instanţa corespunzătoare în grad acesteia în a cărei circumscripţie se află sediul parchetului din care face parte procurorul. 

Important de menționat este faptul că activitățile desfășurate cu ocazia executării mandatului de aducere se consemnează într-un proces-verbal care trebuie întocmit cu ocazia executării mandatului de aducere și  trebuie să conțină: numele, prenumele şi calitatea celui care îl încheie, locul unde este încheiat și menţiuni despre activităţile desfăşurate.

Mandat de aducere – Cod de Procedură Civilă

În Codul de Procedură Civilă, referirea la mandatul de aducere se regăsește la art. 313 care reglementează procedura de urmat în cazul refuzului martorului de a se prezenta. Astfel, în privința martorului care lipsește în urma primei citări, instanța poate decide emiterea unui mandat de aducere sau prin excepție, în situațiile urgente, se poate dispune aducerea martorilor prin mandat chiar la primul termen. 

Însă, alin. (3) al acestui articol prevede că dacă în urma mandatului, martorul nu se prezintă la înfățișare sau nu poate fi găsit, instanţa va putea proceda la judecată. 

Totuși, dacă conform art. 314 C.proc.civ., martorul justifică neprezentarea, se poate proceda la ascultarea sa la locul în care se află, cu citarea părților.

Cine emite mandatul de aducere?

Un mandat de aducere poate fi emis, conform art. 265 alin. (3) din Codul de Procedură Penală, de către organul de urmărire penală, iar în cursul judecăţii de către instanţă.

Cererea de emiterea a mandatului de aducere din partea Parchetului se soluționează fără citarea părților, iar în cazul în care se apreciază ca fiind întemeiată, în conformitate cu art. 265 alin. (7) C.proc.pen: ”judecătorul de drepturi şi libertăţi dispune motivat, prin încheiere definitivă, admiterea solicitării parchetului şi încuviinţarea aducerii persoanei solicitate, emiţând de îndată mandatul de aducere” 

Acest mandat emis de judecătorul de drepturi și libertăți trebuie să conțină conform alin. (8) al aceluiași articol:

  • denumirea instanţei;
  • data, ora şi locul emiterii;
  • numele, prenumele şi calitatea persoanei care a emis mandatul de aducere;
  • scopul pentru care a fost emis;
  • numele persoanei care urmează a fi adusă cu mandat şi adresa unde locuieşte. În cazul suspectului sau inculpatului, mandatul de aducere trebuie să menţioneze infracţiunea care constituie obiectul urmăririi penale;
  • indicarea temeiului şi motivarea necesităţii emiterii mandatului de aducere;
  • menţiunea că mandatul de aducere poate fi folosit o singură dată;
  • semnătura judecătorului şi ştampila instanţei.

Dacă ai mandat de aducere, poți părăsi țara?

Art. 265 alin. (12) din Codul de Procedură Penală stabilește că „Persoanele aduse cu mandat rămân la dispoziţia organului judiciar numai pe durata impusă de audiere sau de îndeplinirea actului procesual care a făcut necesară prezenţa lor, dar nu mai mult de 8 ore, în afară de cazul când s-a dispus reţinerea ori arestarea preventivă a acestora.” 

Deducem de aici că doar în situații excepționale, în baza mandatului de aducere se vor putea aplica măsuri care restrâng libertatea de mișcare a persoanei.

Mandatul de aducere nu implică în mod direct restricții ce țin de călătorie ori interdicția de a părăsi țara. Însă, pe parcursul procesului penal pot fi impuse măsuri preventive care să limiteze libertatea de mișcare a unei persoane. 

Inclusiv neprezentarea persoanei citate în fața organului judiciar poate atrage emiterea unor măsuri preventive care să implice restricția de a părăsi țara.  

Barry, the Legal Badger
Barry, the Legal Badgerhttps://legalbadger.org
Barry the Legal Badger este eroul nostru legal și de încredere. Cu o combinație unică de cunoștințe juridice profunde și un simț al umorului fermecător, Barry face ca subiectele complicate să devină simple și accesibile. De la drept civil la drept penal, articolele sale sunt gândite și redactate în așa fel încât orice persoană să parcurgă cu ușurință toate aspectele juridice relevante. Alăturați-vă lui Barry pentru o călătorie educativă prin lumea legislativă, unde fiecare problemă juridică își găsește soluția!

Urmărește-ne și pe rețelele de socializare!

212,821FaniÎmi place
6,079CititoriConectați-vă

Ultimele Știri

POS obligatoriu 2024 PFA. Proiect de lege

Un nou proiect de lege elaborat recent de Ministerul...

Milioane de euro pentru românii afectați de vaccinul COVID?

Recent, a fost înregistrat la Senat, spre dezbatere, un...

Comisia Europeană analizează reducerea taxelor vamale pentru mașinile electrice BMW și Volkswagen produse în China

Comisia Europeană analizează posibilitatea diminuării taxelor vamale pentru autovehiculele...

Caz șocant în Hamburg. Weekend în închisoare pentru insultă, suspendare pentru viol

Un caz din Germania a stârnit indignare publică, punând...

Devino un membru al comunității noastre

Te-ar putea interesa

Cât timp durează o executare silită?

Procedura de executare silită? Executarea silită este o procedură reglementată de Codul de procedură civilă prin care debitorul care nu a îndeplinit la timp obligațiile sale față de creditor și este forțat (silit) să achite...

Cine moștenește casa părintească?

Moștenirea casei părintești este un subiect de mare interes și importanță în dreptul succesoral românesc. Transmiterea patrimoniului de la defunct la moștenitori se supune unor reguli stricte, prevăzute în Codul civil. Aplicarea corectă a...

Se poate construi fără PUZ?

Planul Urbanistic Zonal (PUZ) este un document esențial pentru planificarea și reglementarea dezvoltării teritoriale în România. Deși PUZ-ul este obligatoriu în multe cazuri, există situații specifice în care construcțiile pot fi realizate fără acest...