Ce este tulburare de posesie?
Tulburarea de posesie constituie o infracțiune prevăzută în Codul penal român. Aceasta se definește ca fiind acțiunea prin care o persoană ocupă, total sau parțial, fără drept, prin violență, amenințare sau prin desființarea ori strămutarea semnelor de hotar un imobil aflat în posesia altcuiva, .
Elementul material al infracțiunii constă în ocuparea unui imobil, ceea ce presupune intrarea și rămânerea nelegitimă în spațiul respectiv. Pentru a se încadra în sfera ilicitului penal, această acțiune trebuie să fie săvârșită fără drept – adică făptuitorul să nu aibă niciun titlu valid care să îi permită ocuparea imobilului – prin violență, amenințare sau prin desființarea ori strămutarea semnelor de hotar.
Norma legală care definește și sancționează infracțiunea de tulburare de posesie este cuprinsă în art. 256 alin. (1) C. pen., conform căruia „Ocuparea, în întregime sau în parte, fără drept, prin violenţă sau ameninţare ori prin desfiinţarea sau strămutarea semnelor de hotar, a unui imobil aflat în posesia altuia se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă.”
Cine constată tulburarea de posesie?
Constatarea infracțiunii de tulburare de posesie se face de către organele de urmărire penală, la fel ca în cazul oricărei infracțiuni, după ce au fost sesizate de victimă sau de o terță persoană care are cunoștință despre săvârșirea faptei ori ulterior sesizării din oficiu.
Victima unei infracțiuni de tulburare de posesie poate depune o plângere penală la organele judiciare în vederea sesizării acestora cu privire la comiterea infracțiunii. Această plângere are valoarea unui act de sesizare. Dacă plângerea conține toate elementele și este corect formulată, organele de cercetare penală vor analiza datele și vor informa persoana vătămată cu privire la necesitatea formulării unei plângeri prealabile. Conform art. 256 alin. (2) C. pen. „Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.” Așadar, chiar după sesizarea organelor competente, pentru a putea pune în mișcare acțiunea penală pentru tulburarea de posesie, persoana vătămată va trebui să depună și o plângere prealabilă.
În conformitate cu dispozițiile Codului de procedură penală, la primirea plângerii, organul de urmărire penală are obligația de a verifica dacă aceasta îndeplinește condițiile de formă și dacă a fost depusă în termenul legal. Conform art. 296 C. proc. pen., este de 3 luni. În situația în care organele de urmărire penală constată că plângerea este tardivă, organul de cercetare penală are obligația de a înainta procurorului actele încheiate împreună cu propunerea de clasare.
Este important de menționat că, potrivit legii procesual penale, dacă într-o cauză în care s-au efectuat deja acte de urmărire penală se constată necesitatea plângerii prealabile, organul de urmărire penală are obligația de a chema persoana vătămată și de a o întreba dacă dorește să formuleze plângere prealabilă. Răspunsul afirmativ al persoanei vătămate permite continuarea cercetării, în timp ce un răspuns negativ conduce la înaintarea actelor către procuror, împreună cu propunerea de clasare.
Termen depunere plângere tulburare de posesie
Conform art. 289 alin. (1) C. proc. pen., „Plângerea este încunoştinţarea făcută de o persoană fizică sau juridică, referitoare la o vătămare ce i s-a cauzat prin infracţiune.” Așadar, plângerea penală este actul de sesizare prin care persoana care se consideră a fi victimă a unei infracțiuni înștiințează autoritățile cu privire la fapta și, în cazul în care a putut fi identificat de către victimă, persoana care a comis-o.
Normele de procedură penală nu prevăd un termen expres de depunere a acestei plângeri, însă putem deduce un astfel de termen din reglementări conexe. Astfel, infracțiunea de tulburare de posesie este o infracțiune care se urmărește la plângerea prealabilă a persoanei vătămate. Acest lucru înseamnă că fapta va putea fi urmărită numai dacă persoana vătămată va depune o plângere prealabilă (act procedural, diferit de plângerea penală care este doar actul de sesizare a organelor de urmărire penală).
Termenul pentru depunerea plângerii prealabile în cazul infracțiunii de tulburare de posesie este reglementat de dispozițiile generale ale Codului de procedură penală referitoare la plângerea prealabilă. Conform art. 296 alin. (1) C. proc. pen., plângerea prealabilă trebuie să fie introdusă în termen de 3 luni din ziua în care persoana vătămată a aflat despre săvârșirea faptei. Acest termen este unul de decădere, ceea ce înseamnă că nerespectarea sa atrage pierderea dreptului de a mai formula plângerea.
Având în vedere necesitatea depunerii plângerii prealabile pentru punerea în mișcare a acțiunii penale cu privire la infracțiunea de tulburare de posesie, conchidem că plângerea penală (actul de sesizare al organelor de cercetare) poate fi depusă cel târziu odată cu plângerea prealabilă, adică la cel mult 3 luni de la momentul la care persoana vătămată a aflat de comiterea infracțiunii.
Pentru infracțiunea de tulburare de posesie, caracterul continuu al faptei influențează modul de calcul al termenului. Astfel, momentul de la care începe să curgă termenul de 3 luni este ziua în care persoana vătămată a luat cunoștință despre săvârșirea faptei, iar în cazul infracțiunilor continue, de la data la care persoana vătămată a cunoscut încetarea acestora.
Tulburare de posesie coproprietar
Infracțiunea de tulburare de posesie între coproprietari reprezintă o situație delicată în cadrul juridic, în special atunci când unul dintre coproprietari își exercită drepturile într-o manieră abuzivă, împiedicând accesul celorlalți coproprietari la imobil. Cea mai frecventă situație de tulburare de posesie apare atunci când un coproprietar face imposibil accesul celorlalți coproprietari în imobil, acțiune care trebuie să aibă loc prin violență sau amenințare pentru a fi considerată infracțiune conform legii.
O altă formă de tulburare de posesie se poate manifesta prin desființarea sau strămutarea semnelor de hotar. Aceasta presupune modificarea limitelor fizice ale imobilului, prin schimbarea locului unde sunt amplasate semnele care marchează hotarele proprietății, ceea ce poate duce la ocuparea unei suprafețe mai mari decât cea deținută în mod legal.
De asemena, o tulburare de posesie între coproprietari intervine în momentul în care între aceștia a fost dispus un partaj de folosință care, ulterior, a fost încălcat. Partajul de folosință presupune stabilirea modului în care bunul comun este utilizat, fără a afecta dreptul de proprietate al fiecăruia dintre coproprietari asupra cotei-părți ideale deținute. Conform art. 639 C. civ., modul de folosire a bunului comun se stabilește prin acordul coproprietarilor. În cazul în care aceștia nu reușesc să ajungă la un consens, intervine instanța de judecată, care va dispune un partaj de folosință.
Acest partaj de folosință se deosebește de partajul propriu-zis al proprietății, întrucât nu afectează dreptul de proprietate, ci doar stabilește cum va fi utilizat bunul comun. În acest sens, instanța poate decide repartizarea spațiilor de utilizare între coproprietari sau alte măsuri menite să reglementeze exercitarea drepturilor asupra bunului comun. În situația în care se constată un comportament abuziv din partea unui coproprietar, acesta poate fi obligat ca, pe lângă să pună capăt acestui comportament, să-l despăgubească pe celălalt coproprietar prin plata contravalorii lipsirii de folosință.
În cazul în care partajul de folosință stabilit de instanță este încălcat prin violență sau amenințare, ne aflăm în sfera de incidență a art. 256 alin. (1) C. pen., întrucât sunt îndeplinite elementele de tipicitate cerute de normă. Astfel, încălcarea partajului de folosință reprezintă o ocupare fără drept, iar folosirea violenței sau a amenințărilor în acest context fac ca toate elementele de tipicitate să fie întrunite. Astfel, încălcarea unui partaj de folosință poate atrage răspunderea penală a coproprietarului vinovat.
Nu în ultimul rând, infracțiunea de tulburare de posesie poate fi săvârșită împotriva proprietarului periodic. Codul civil instituie o formă de coproprietate care, deși nu poartă numele expres de „coproprietate”, este, de fapt tot o situație de coproprietate având în vedere caracterele ei.
Proprietatea periodică este o un tip de proprietate prin care mai multe persoane exercită succesiv și repetitiv dreptul de folosință asupra unui bun mobil sau imobil, în intervale de timp determinate, egale sau inegale. Acest tip de proprietate se naște în temeiul unui act juridic și poate fi aplicat atât bunurilor mobile, cât și imobile, în absența unei reglementări speciale. Fiecare coproprietar are dreptul de a folosi bunul în perioada care îi este alocată și poate încheia acte juridice, precum închirierea sau vânzarea, doar pentru intervalul său de folosință.
Coproprietarii au obligația de a face toate actele de conservare necesare, astfel încât să nu împiedice sau să îngreuneze exercitarea drepturilor celorlalți coproprietari. Reparațiile majore necesită acordul celorlalți coproprietari, iar la încetarea intervalului său de folosință, fiecare coproprietar este obligat să predea bunul celui îndreptățit să îl folosească în următorul interval.
În contextul proprietății periodice, se poate comite infracțiunea de tulburare de posesie, prevăzută la art. 256 din Codul penal. Aceasta se poate manifesta dacă unul dintre coproprietari împiedică accesul celorlalți coproprietari la bunul comun, prin violență sau amenințare în perioada în care este alocată celuilalt coproprietar.
Prescripție tulburare de posesie
Infracțiunea de tulburare de posesie, prevăzută de art. 256 alin. (1) C. pen. se sancționează cu „închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă”. Raportat la această pedeapsă, termenul de prescripție a răspunderii penale pentru infracțiunea de tulburare de posesie se stabilește conform art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen., care prevede: „Termenele de prescripţie a răspunderii penale sunt: […] d) 5 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii mai mare de un an, dar care nu depăşeşte 5 ani;”. Astfel, termenul de prescripție a răspunderii penale pentru infracțiunea de tulburare de posesie este de 5 ani.
Calculul termenului de prescripție pentru această infracțiune se face conform regulilor generale prevăzute de art. 154 alin. (2) C. pen.:
„Termenele prevăzute în prezentul articol încep să curgă de la data săvârşirii infracţiunii. În cazul infracţiunilor continue termenul curge de la data încetării acţiunii sau inacţiunii, în cazul infracţiunilor continuate, de la data săvârşirii ultimei acţiuni sau inacţiuni, iar în cazul infracţiunilor de obicei, de la data săvârşirii ultimului act.”
În cazul infracțiunii de tulburare de posesie, care are în esență un caracter continuu, termenul de prescripție începe să curgă de la data încetării acțiunii ilicite, adică de la momentul în care făptuitorul încetează ocuparea ilegală a imobilului.
Mecanismul întreruperii cursului prescripției răspunderii penale este reglementat de art. 155 C. pen. Conform art. 155 alin. (1) C. pen.: „Cursul termenului prescripţiei răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză care, potrivit legii, trebuie comunicat suspectului sau inculpatului.”
Efectul întreruperii constă în faptul că, după fiecare întrerupere, începe să curgă un nou termen de prescripție. Întreruperea produce efecte față de toți participanții la infracțiune, chiar dacă actul de întrerupere privește doar pe unii dintre ei.
O prevedere importantă se regăsește în art. 155 alin. (4) C. pen.: „Termenele prevăzute la art. 154, dacă au fost depăşite cu încă o dată, vor fi socotite îndeplinite oricâte întreruperi ar interveni.”
Aceasta înseamnă că, în cazul infracțiunii de tulburare de posesie, prescripția răspunderii penale intervine în mod absolut după 10 ani (dublul termenului inițial de 5 ani), indiferent de numărul întreruperilor.
În ceea ce privește suspendarea cursului prescripției răspunderii penale, aceasta este reglementată de art. 156 C. pen. Conform art. 156 alin. (1) C. pen.: „Cursul termenului prescripţiei răspunderii penale este suspendat pe timpul cât o dispoziţie legală sau o împrejurare de neprevăzut ori de neînlăturat împiedică punerea în mişcare a acţiunii penale sau continuarea procesului penal.”
Suspendarea are ca efect oprirea temporară a curgerii termenului de prescripție. Potrivit art. 156 alin. (2) C. pen.: „Prescripţia îşi reia cursul din ziua în care a încetat cauza de suspendare.„
Diferenţa dintre suspendarea şi întreruperea cursului prescripţiei rezidă în efectele pe care acestea le au. Aşadar, dacă în cazul întreruperii, începe să curgă un nou termen de prescripţie, în cazul suspendării, odată ce încetează cauză de suspendare, termenul de prescripţie îşi reia cursul de unde a rămas.
