vineri, iulie 19, 2024
29.6 C
București

Devino un membru al comunității noastre

O mulțime de oameni ne urmăresc deja. Alătură-te și tu lor pentru a fi informat și a nu rata noutățile zilnice.

Acte necesare card de sănătate european

Ce acoperă cardul de sănătate european?

Cardul european de asigurări de sănătate (CEASS) este documentul în baza căruia beneficiarul asigurat are dreptul la servicii medicale necesare în timpul şederii temporare (șederea în scop turistic, profesional, familial sau pentru studii, pentru o perioadă de cel mult 6 luni) pe teritoriul  statelor membre UE, Spaţiul Economic European sau Confederaţiei Elveţiene, Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord. 

Ca regulă, serviciile medicale acordate în statele membre UE, în baza cardului european de sănătate, sunt stabilite de legislația fiecărui stat și nu trebuie să depășească ceea ce este necesar din punct de vedere medical în timpul șederii temporare a titularului cardului.

Însă, în principiu, cardul european de sănătate acoperă cel puțin următoarele servicii medicale, respectiv: 

  • accesul la servicii oferite de medici de familie, medici de specialitate sau medici dentiști care își desfășoară activitatea la un furnizor de servicii medicale aflat în relații contractuale cu casa de asigurări de sănătate din statul în care titularul cardului se află;
  • spitalizare continuă pentru urgențe, boli epidemiologice sau pentru naștere;
  • spitalizare pentru situații de urgență sau pentru  chimioterapie;
  • consultații de urgență la domiciliu și transport sanitar;
  • dializă/terapie cu oxigen, ș.a.;

Important de menționat în acest context este faptul că, printre serviciile medicale acoperite de cardul european de sănătate nu se numără ipotezele în care deplasarea se face în scopul unui tratament medical pentru o boală preexistentă, respectiv operațiunile de salvare și de repatriere. 

Totodată, sunt acoperite numai serviciile medicale furnizate de entitățile incluse în sistemul de asigurări sociale de sănătate din țara în cauză. De asemenea, există posibilitatea ca nu toate serviciile medicale să fie în totalitate acoperite, în unele cazuri fiind necesară co-plata.

În cât timp se eliberează cardul european de sănătate?

În urma depunerii cererii și a documentelor prevăzute de lege pentru obținerea Cardului european de Sănătate, Casa de Asigurări de Sănătate competentă, în cazul în care sunt îndeplinite condițiile necesare, va elibera cardul european de sănătate persoanei solicitante. 

Raportat la durata procedurii de emitere, în principiu, cardul european de sănătate se eliberează în termen de 7 zile lucrătoare de la data la care a fost depusă și înregistrată cererea și se transmite prin intermediul Poștei Române la adresa indicată în cererea de emitere a acestuia.

Însă, prin excepție, în contextul în care există anumite circumstanţe care împiedică eliberarea Cardului European de Sănătate, respectiv în ipoteza în care apar situaţii de urgenţă care ar impune emiterea acestuia într-un termen mai scurt de 7 zile lucrătoare, Casa de Asigurări de Sănătate va putea elibera un certificat provizoriu de înlocuire a cardului de sănătate european (CIP).

Prelungire valabilitate card european de sănătate

În ceea ce privește durata valabilității acestuia, Cardul European de Sănătate legal emis  este valabil pentru o perioadă de 24 luni de la data eliberării acestuia. Însă, în contextul în care se dorește în continuare beneficierea de serviciile oferite în temeiul acestui card, este posibilă prelungirea valabilității acestuia, cu cel mult o lună înainte de data prevăzută pentru expirare. 

Acte necesare card european de sănătate

Au dreptul de a beneficia de card european de sănătate toți cetățenii care au calitatea de asigurat în sistemul de asigurări sociale de sănătate și care fac dovada achitării la zi a contribuțiilor prevăzute de lege. 

Ca atare, în vederea obținerea Cardului European de Sănătate, persoana asigurată interesată trebuie să depună la Casa de Asigurări de Sănătate la care este luată în evidență următoarele documente, respectiv: 

  • cererea de eliberare a Cardului European de Sănătate; 
  • copia actul de identitate; 
  • documentele doveditoare ale calității de asigurat în funcție de categoria din care solicitantul face parte. 

Astfel, după depunerea de către solicitant a cererii însoțite de documentele enumerate anterior, Casa Județeană de Asigurări de Sănătate va verifica dacă solicitantul deține calitatea de asigurat, urmând ca, în cazul în care această condiție este îndeplinită, să elibereze în mod corespunzător Cardul European de Sănătate. 

Cardul se eliberează în mod gratuit, întrucât costurile aferente emiterii acestuia sunt suportate din bugetul  Fondului Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate.

Barry, the Legal Badger
Barry, the Legal Badgerhttps://legalbadger.org
Barry the Legal Badger este eroul nostru legal și de încredere. Cu o combinație unică de cunoștințe juridice profunde și un simț al umorului fermecător, Barry face ca subiectele complicate să devină simple și accesibile. De la drept civil la drept penal, articolele sale sunt gândite și redactate în așa fel încât orice persoană să parcurgă cu ușurință toate aspectele juridice relevante. Alăturați-vă lui Barry pentru o călătorie educativă prin lumea legislativă, unde fiecare problemă juridică își găsește soluția!

Urmărește-ne și pe rețelele de socializare!

211,686FaniÎmi place
5,987CititoriConectați-vă

Ultimele Știri

Milioane de euro pentru românii afectați de vaccinul COVID?

Recent, a fost înregistrat la Senat, spre dezbatere, un...

Comisia Europeană analizează reducerea taxelor vamale pentru mașinile electrice BMW și Volkswagen produse în China

Comisia Europeană analizează posibilitatea diminuării taxelor vamale pentru autovehiculele...

Caz șocant în Hamburg. Weekend în închisoare pentru insultă, suspendare pentru viol

Un caz din Germania a stârnit indignare publică, punând...

Polonia amendează PayPal cu 27,3 milioane de dolari pentru clauze contractuale ambigue

Instituția poloneză responsabilă de monitorizarea concurenței și apărarea drepturilor...

Devino un membru al comunității noastre

Te-ar putea interesa

Tip handicap 2 somatic – ce înseamnă?

Conform legislației în România, există 10 tipuri de handicap, și anume: fizic, vizual, auditiv, surdocecitate, somatic, mintal, psihic, HIV/SIDA, asociat, boli rare. Incapacitatea unei persoane se poate încadra la grad de handicap ușor, mediu,...

Coxartroza bilaterală se încadrează în handicap?

Coxartroza este o afecțiune degenerativă, care se manifestă prin degradarea progresivă a articulației șoldului. Aceasta este formată din capul femural cu forma sferică și cavitatea acetabulară. Între cele două se află un țesut cartilaginos,...

Scutire impozit persoane cu handicap grad 3

Persoanele cu handicap grad 3 au scutire la impozit? În România, persoanele cu handicap beneficiază de diverse facilități și prestații sociale, inclusiv anumite scutiri fiscale. Aceste beneficii variază însă în funcție de gradul de handicap....