În conformitate cu dispozițiile prevăzute Instrucţiunile din 2020 privind utilizarea şi modul de completare a certificatelor de concediu medical, pentru codul de diagnostic care a determinat eliberarea certificatului de concediu medical se va înscrie codul corespunzător al indemnizaţiei de asigurări sociale de sănătate/codul corespunzător al indemnizaţiei de asigurare la accidente de muncă şi boli profesionale (1-17), în cifre şi litere, conform specificaţiilor de pe spatele certificatului de concediu medical.
Astfel, certificatul medical se completează cu cod 15 – Risc maternal – în cazul acordării concediului de risc maternal, conform prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 96/2003 privind protecţia maternităţii la locurile de muncă, cu modificările şi completările ulterioare.
Ca atare, potrivit OUG 96/2003, concediul de risc maternal (cod indemnizație 15) este concediul de care beneficiază salariatele însărcinate, care au născut recent, respectiv cele care alăptează pentru protecţia sănătăţii şi securităţii lor şi/sau a fătului ori a copilului lor.
Astfel cum rezultă din art. 10 al reglementării antemenționate, în cazul în care angajatorul, din motive justificate în mod obiectiv, nu poate să îndeplinească obligația de repartizare a salariatelor însărcinate, care au născut sau care alăptează, la alt post de lucru fără riscuri pentru sănătatea ori securitatea acestora, cu menţinerea veniturilor salariale, salariatele aflate în una dintre cele 3 situații enumerate supra au dreptul la concediu de risc maternal.
Așadar, persoanele îndreptățite potrivit legii pot beneficia de concediu de risc maternal, după cum urmează:
- Salariatele însărcinate – înainte de data solicitării concediului de maternitate, stabilit potrivit dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 399/2006, cu modificările şi completările ulterioare;
- Salariatele care au născut sau care alăptează – după data revenirii din concediul de lăuzie obligatoriu, în cazul în care nu solicită concediul şi indemnizaţia pentru creşterea şi îngrijirea copilului până la împlinirea vârstei de 2 ani sau, în cazul copilului cu dizabilităţi, până la 3 ani.
Raportat la durata acestuia, concediul de risc maternal se poate acorda, în întregime sau fracţionat, pe o perioadă care nu poate fi mai mare de 120 de zile, de către medicul de familie sau de medicul specialist, care va elibera un certificat medical în acest sens.
Eliberarea certificatului medical se va face în condiţiile în care salariata s-a prezentat la consultaţiile prenatale şi postnatale, conform normelor Ministerului Sănătăţii iar în cuprinsul acestuia se va completa codul corespunzător al indemnizaţiei de asigurări sociale de sănătate, respectiv cod indemnizație 15 – Risc maternal.
Cod indemnizație 15 – Cât se plătește?
Pe durata concediului de risc maternal, necondiționat de efectuarea unui stagiu prealabil de cotizare, persoanele care beneficiază de acesta sunt îndreptățite la plata unei indemnizații în cuantum de 75% din media veniturilor lunare realizate în ultimele 6 luni anterioare concediului.
Important de menționat este faptul că acest tip de concediu nu poate fi acordat simultan cu alte concedii prevăzute de OUG nr. 158/2005, precum:
- concediul medical pentru incapacitate temporară de muncă, cauzată de boli obişnuite sau de accidente în afara muncii;
- concediul medical pentru prevenirea îmbolnăvirilor şi recuperarea capacităţii de muncă, exclusiv pentru situaţiile rezultate ca urmare a unor accidente de muncă sau boli profesionale;
- concediul medical pentru maternitate;
- concediu îngrijire copil bolnav;
- concediul medical pentru îngrijirea pacientului cu afecţiuni oncologice.
Află mai multe despre Cod indemnizație 08 – Sarcină și lăuzie.

