Devino membru al comunității noastre

Mulți oameni ne urmăresc deja. Alătură-te lor pentru a fi informat și a nu rata nicio actualizare zilnică.
0,00 lei

Nu ai niciun produs în coș.

Devino membru al comunității noastre

Mulți oameni ne urmăresc deja. Alătură-te lor pentru a fi informat și a nu rata nicio actualizare zilnică.

Suspendarea contractului de munca

Contractul individual de muncă este reglementat în mod expres prin dispozițiile art. 10 din Codul Muncii, care stabilește că:  „Contractul individual de muncă este contractul în temeiul căruia o persoană fizică, denumită salariat, se obligă să presteze muncă pentru și sub autoritatea unui angajator, persoană fizică sau juridică, în schimbul unei remunerații denumite salariu.”

Contractul individual de muncă este unul  intuitu personae. Cu alte cuvinte angajatorul, persoana fizică sau persoană juridică după caz, își alege angajatul, întotdeauna persoană fizică, în funcție de pregătirea acestuia și  aptitudinile sale personale.

Angajatorul are obligația de a respecta forma scrisă a contractului și de a redacta contractul în limba română, sub sancțiunea nulității absolute a acestuia. În lumina faptului că relațiile de muncă sunt bazate pe principiul consensualității, acest act juridic se încheie în mod valabil doar cu acordul de voință al ambelor părți.

Raportat la durata acestuia, conform, art. 12 din C. Muncii, contractul individual de muncă se încheie, ca regulă, pe o perioadă nedeterminată, cu excepția situației când prin voința părților se stabilește o anumită durată determinată pentru care acesta să își producă efectele.

Ce înseamnă suspendarea și care sunt efectele suspendării contractului de muncă?

Suspendarea contractului muncă este reglementată de art. 47 din Codul Muncii. Astfel, potrivit dispozițiilor legale antereferite, aceasta poate interveni de drept, mai exact automat fără o manifestare de voință a unei părți, prin acordul părților sau prin voința individuală a unei părți. 

Printre cazurile de suspendare a contractului de muncă se numără:

  • concediul de maternitate;
  • concediul pentru incapacitate temporară de muncă;
  • carantina;
  • concediul pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani sau, în cazul copilului cu handicap, până la împlinirea vârstei de 3 ani;
  • concediu paternal;
  • durata cercetării disciplinare prealabile, în condițiile legii;
  • cazul în care angajatorul a formulat plângere penală împotriva salariatului sau acesta a fost trimis în judecată pentru fapte penale incompatibile cu funcția deținută, până la rămânerea definitiva a hotărârii judecatorești.

În concret, suspendarea contractului de muncă reprezintă suspendarea prestării muncii de către salariat, urmată de suspendarea obligației angajatorului de plată a salariului.

Însă, pe durata suspendării contractului anumite drepturi și obligații ale angajatului ori ale angajatorului rămân valabile, cum ar fi: obligația de fidelitate față de angajator, păstrarea secretului de serviciu, protecția datelor cu caracter personal ale salariatului și așa mai departe.

Trebuie avut în vedere și faptul că pe durata suspendării contractului individual de muncă din fapta salariatului (absențe nemotivate, abateri disciplinare, etc.), acesta nu va beneficia de nici un drept care rezultă din statutul de salariat. 

Pe ce perioadă se suspendă contractul de muncă pentru creștere copil?

Suspendarea contractului de muncă pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani sau, în cazul copilului cu handicap, până la împlinirea vârstei de 3 ani, este un mod de suspendare a contractului individual de muncă din inițiativa salariatului, reglementat de art. 51 lit. a) din Codul Muncii.

Perioada maximă de suspendare a contractului de muncă pentru această cauză nu este reglementată în mod expres, dar putem deduce o astfel de limită din textul legal care ne arată că acest caz de suspendare este incident pentru copii în vârstă de până la 2 ani, respectiv 3 ani, în cazul copiilor cu handicap. 

Astfel data împlinirii a 2 ani de către copil, respectiv 3 ani de către copilul cu handicap, se poate considera și data finală a suspendării contractului de muncă.

Durată maximă suspendare contract de muncă

Nu există o perioadă maximă a suspendării contractului de muncă, reglementată expres prin lege. Astfel, suspendarea contractului individual de muncă va opera pe durata stabilită în comun de către angajat și angajator în funcție de situația concretă în care se află.

Esențial în cazul suspendării este caracterul temporar al acesteia, impus tocmai de efectele temporare ale cauzei ce a adus la suspendarea contractului. Ca exemplu, maternitatea, un motiv frecvent de suspendare a contractului de muncă, este doar o perioadă din viața angajatului ce are un sfârșit, contractul fiind suspendat doar pe durata acestei stări.

Suspendarea contractului de muncă afectează vechimea?

Luarea în considerare a perioadei de suspendare a contractului de muncă, la stabilirea vechimii în muncă este un drept al salariatului, fiind prevăzut de lege în anumite cazuri de suspendare a contractului individual de muncă. 

Astfel în anumite situații, expres prevăzute de lege pentru anumite cauze de suspendare a contractului individual de muncă, perioada în care contractul este suspendat constituie vechime în muncă. 

O ipoteză în care salariatul beneficiază de vechime în muncă pe perioada suspendării este  cazul concediului pentru creșterea copilului, concediului de risc maternal, concediului paternal, concediului pentru incapacitate de muncă, etc. 

Există însă situații în care perioada în care contractul este suspendat nu este luată în calcul pentru stabilirea vechimii în muncă.  

Astfel, potrivit dispozițiilor prevăzute de art. 16 alin. (5) din Codul Muncii, în cazul absențelor nemotivate sau în cazul concediilor fără plată (cu excepția concediilor pentru formare profesională fără plată, acordate în condițiile art. 155 și 156 din Codul Muncii), perioada acestora nu va fi avută în vedere la calculul vechimii în muncă.

Barry, the Legal Badger
Barry, the Legal Badgerhttps://legalbadger.org
Barry the Legal Badger este eroul nostru legal și de încredere. Cu o combinație unică de cunoștințe juridice profunde și un simț al umorului fermecător, Barry face ca subiectele complicate să devină simple și accesibile. De la drept civil la drept penal, articolele sale sunt gândite și redactate în așa fel încât orice persoană să parcurgă cu ușurință toate aspectele juridice relevante.
Advertisement

Urmărește-ne și pe rețelele de socializare !

243,271FaniÎmi place
9,109CititoriConectați-vă

Ultimele Știri

Cadrul juridic al comercializării produselor recondiționate și drepturile consumatorilor în România

În ultimii ani, piața produselor second-hand și recondiționate a...

Se poate pune sechestru pe un bun comun?

În practica judiciară, dar și în aplicarea coerentă a...

Ce este depresiunea economică?

Depresiunea economică reprezintă o etapă de deteriorare profundă, susținută...

Cine poate solicita pensia neîncasată din luna decesului pensionarului?

În cadrul sistemului public de pensii reglementat prin Legea...

Când trebuie să anunți că ești însărcinată la locul de muncă?

Te-ai întrebat când anume trebuie să îți anunți angajatorul...

Ce este PIB-ul și cum se calculează?

Produsul Intern Brut, prescurtat PIB, reprezintă principalul indicator macroeconomic...

Devino un membru al comunității noastre

Te-ar putea interesa și

Desfacerea contractului de muncă disciplinar

Potrivit art. 55 din Codul Muncii, contractul individual de muncă poate înceta de drept, ca urmare a acordului părților la data convenită de acestea sau ca urmare a voinței unilaterale a uneia dintre ele,...

Spor vechime în muncă

Codul muncii – spor vechime în muncă Conform Codului Muncii, vechimea în muncă reprezintă perioada în care salariatul, în baza unui contract individual de muncă, și-a exercitat activitatea în calitate de salariat. Vechimea în muncă...

Cine beneficiază de ajutor social?

Ajutorul social reprezintă un pilon al sistemului de protecție socială din România, având ca scop principal asigurarea unui venit minim garantat pentru persoanele și familiile aflate în situații de vulnerabilitate economică. Acest drept, reglementat...