Potrivit dispozițiilor art. 144 din Codul Muncii, dreptul la concediu de odihnă anual plătit este garantat tuturor salariaţilor. Totodată, dreptul la concediu de odihnă anual nu poate forma obiectul vreunei cesiuni, renunţări sau limitări.
Astfel, concediul de odihnă reprezintă unul dintre cele mai importante drepturi ale salariatului. În România, toți salariații au dreptul la concediu de odihnă plătit. Concediul de odihnă anual plătit, este de minim 20 de zile lucrătoare, dar, durata efectivă a concediului este stabilită prin contractul individual de muncă.
Este important de precizat faptul că, sărbătorile legale prevăzute de lege, respectiv zilele libere plătite, menționate în contractul individual de muncă, nu sunt incluse în durata concediului de odihnă.
Ca regulă, concediul de odihnă se efectuează în fiecare an. Însă, în cazul în care salariatul, din motive justificate, nu poate efectua, integral sau parţial, concediul de odihnă anual la care avea dreptul în anul calendaristic respectiv, cu acordul persoanei în cauză, angajatorul este obligat să acorde concediul de odihnă neefectuat într-o perioadă de 18 luni începând cu anul următor celui în care s-a născut dreptul la concediul de odihnă anual.
Cu alte cuvinte, salariatul trebuie să beneficieze de zilele libere plătite, care fac parte din concediul de odihnă, angajatorul fiind obligat să le ofere. În plus, trebuie menționat că, angajatorul poate să ofere o compensare în bani a concediului de odihnă neefectuat salariatului, exclusiv în cazul în care contractul individual de muncă a încetat.
În ceea ce privește modalitatea de efectuare a concediului de odihnă, potrivit art. 148 din Codul Muncii, concediul de odihnă se efectuează pe baza unei programări colective sau individuale stabilite de angajator cu consultarea sindicatului sau, după caz, a reprezentanţilor salariaţilor, pentru programările colective, respectiv cu consultarea salariatului, pentru programările individuale.
Programarea se face până la sfârşitul anului calendaristic pentru anul următor, prin programările colective putând fi stabilite perioade de concediu care nu pot fi mai mici de 3 luni pe categorii de personal sau locuri de muncă.
Prin programare individuală se poate stabili data efectuării concediului sau, după caz, perioada în care salariatul are dreptul de a efectua concediul, perioadă care nu poate fi mai mare de 3 luni. În cadrul perioadelor de concediu stabilite, salariatul poate solicita efectuarea concediului cu cel puţin 60 de zile anterioare efectuării acestuia.
Însă, dacă programarea concediilor se face fracţionat, angajatorul are obligația de a stabili programarea astfel încât fiecare salariat să efectueze într-un an calendaristic cel puţin 10 zile lucrătoare de concediu neîntrerupt.
În acest context, în conformitate cu dispozițiile art. 149 din Codul Muncii, salariatul este obligat să efectueze în natură concediul de odihnă în perioada în care a fost programat, cu excepţia situaţiilor expres prevăzute de lege sau atunci când, din motive obiective, concediul nu poate fi efectuat.
Astfel, în principiu, dreptul la concediul de odihnă reprezintă și o obligație a salariatului de a-și efectua zilele de concediu stabilite prin contractul individual de muncă, anual, întrucât, astfel cum rezultă din alin. (2) al art. 144 din Codul Muncii, dreptul la concediu de odihnă anual nu poate forma obiectul vreunei cesiuni, renunţări sau limitări.
În egală măsură, în contextul în care salariatul s-a programat în vederea efectuării concediului de odihnă, Codul Muncii prevede în sarcina acestuia obligația de a-l efectua în perioada în care s-a programat. Însă, această obligație nu se aplică în situațiile de excepție expres stabilite de lege, respectiv în ipotezele în care din motive obiective concediul nu poate fi efectuat de către salariat.
