luni, iunie 17, 2024
LegislațieCod Procedură PenalăArt 129 Cod procedură penală | Audierea martorului protejat

Art 129 Cod procedură penală | Audierea martorului protejat

Partea GENERALĂ > Titlul IV: Probele, mijloacele de probă și procedeele probatorii > Capitolul II: Audierea persoanelor > Secţiunea a 5-a: Protecția martorilor > § 1.: Protecția martorilor amenințați

Audierea martorului protejat

(1) În situațiile prevăzute la

art. 126 alin. (1) lit. d)

și

art. 127 lit. d)

, audierea martorului se poate efectua prin intermediul mijloacelor audiovideo, fără ca martorul să fie prezent fizic în locul unde se află organul judiciar.

(2) Abrogat.

(3) Subiecții procesuali principali, părțile și avocații acestora pot adresa întrebări martorului audiat în condițiile

alin. (1)

. Organul judiciar respinge întrebările care ar putea conduce la identificarea martorului.

(4) Declarația martorului protejat se înregistrează prin mijloace tehnice video și audio și se redă integral în formă scrisă.

(5) În cursul urmăririi penale declarația se semnează de organul de urmărire penală ori, după caz, de judecătorul de drepturi și libertăți și de procurorul care a fost prezent la audierea martorului și se depune la dosarul cauzei. Declarația martorului, transcrisă, va fi semnată și de acesta și va fi păstrată în dosarul depus la parchet, într-un loc special, în condiții de confidențialitate.

(6) În cursul judecății, declarația martorului se semnează de președintele completului de judecată.

(7) Suportul pe care a fost înregistrată declarația martorului, în original, sigilat cu sigiliul parchetului sau, după caz, al instanței de judecată în fața căreia s-a făcut declarația, se păstrează în condiții de confidențialitate. Suportul care conține înregistrările efectuate în cursul urmăririi penale este înaintat la terminarea urmăririi penale instanței competente, împreună cu dosarul cauzei, și este păstrat în aceleași condiții privind confidențialitatea.

Articolele precedente:

Articolele următoare:

Ultimele Știri