vineri, iunie 14, 2024
LegislațieCod Procedură PenalăArt 174 Cod procedură penală | Incompatibilitatea expertului și a specialistului

Art 174 Cod procedură penală | Incompatibilitatea expertului și a specialistului

Partea GENERALĂ > Titlul IV: Probele, mijloacele de probă și procedeele probatorii > Capitolul VII

Incompatibilitatea expertului și a specialistului

(1) Persoana aflată în vreunul dintre cazurile de incompatibilitate prevăzute de

art. 64

nu poate fi desemnată ca expert, iar în cazul în care a fost desemnată, hotărârea judecătorească nu se poate întemeia pe constatările și concluziile acesteia. Motivul de incompatibilitate trebuie dovedit de cel ce îl invocă.

(2) În aceeași cauză, o persoană nu poate avea atât calitatea de expert desemnat de organul judiciar, cât și pe aceea de expert recomandat de unul dintre subiecții procesuali.

(2^1) Nu poate fi desemnată ca expert recomandat de părți în aceeași cauză o persoană care funcționează în cadrul aceleiași instituții medico-legale, institut sau laborator de specialitate cu expertul desemnat de conducerea instituției respective la solicitarea organului judiciar.

(3) Abrogat.

(4) Dispozițiile

art. 66-68

se aplică în mod corespunzător.

(5) Prevederile

alin. (1)

și

(4)

se aplică în mod corespunzător în cazul specialiștilor prevăzuți la

art. 172 alin. (10)

.

Articolele precedente:

Articolele următoare:

Ultimele Știri