În prezent, sistemul educațional românesc traversează o perioadă de transformare, marcată de digitalizarea etapei de evaluare și de un interes crescut pentru cariera didactică.
Mai exact, s-a implementat corectarea digitală a lucrărilor în România prin care se promite reducerea erorilor umane și eficientizarea proceselor administrative.
Ministrul Educației, Ligia Deca, a anunțat în luna octombrie 2023, într-un interviu acordat pentru redacția Edupedu, intenția de a implementa corectarea digitalizată pentru toate examenele naționale, inclusiv Evaluarea Națională, Bacalaureatul, simulările aferente, precum și pentru examenul de Titularizare al cadrelor didactice.
Astfel, anul școlar 2023-2024 a reprezentat începutul aplicării noului sistem de evaluare, respectiv, evaluarea digitală a lucrărilor aferente examenului de titularizare.
Tranziția a fost inițiată prin pilotarea în câteva județe selectate și a fost ulterior extinsă la nivel național începând cu Bacalaureatul din toamna anului 2023. Această metodă oferă avantajul unei analize mai precise a performanței candidaților la examene.
Astfel, se pot identifica cu mai multă promptitudine ariile problematice din procesul de învățare și din structura curriculumului, permițând ajustări rapide și eficiente ale metodelor de predare și evaluare pentru îmbunătățirea continuă a sistemului educațional.
Examenul de Titularizare 2024 înregistrează un număr record de peste 6.800 de candidați din promoția curentă, fiind de altfel cel mai mare număr din ultimii 14 ani. Această creștere, față de cei 5.700 de candidați înscriși anul trecut, este atribuită în mare parte îmbunătățirii salariilor pentru debutanți, care acum beneficiază de aproximativ 3.700 lei net lunar.
Ministerul Educației a scos la concurs peste 9.900 de posturi titularizabile pentru anul școlar 2024-2025, majoritatea în învățământul primar și preșcolar.
Care este procedura de corectare digitală a lucrărilor?
Sistemul de evaluare digitală recent implementat în România presupune scanarea lucrărilor în prezența candidaților, imediat după examen, și încărcarea acestora pe o platformă securizată gestionată de Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS).
Acest proces elimină necesitatea transportului fizic al documentelor și asigură o corectare imparțială prin anonimizarea automată a lucrărilor, înainte de a ajunge la evaluator prin intermediul platformei puse la dispoziție de minister.
Corectarea prin intermediul platformei a condus la existența unor diferențe minore între notele acordate de evaluatori pentru o anumită lucrare, față de sistemul clasic de corectare, în timp ce, anonimizarea etapei de evaluare asigură că membrii comisiilor de evaluare nu se cunosc între ei, eliminând astfel potențialele influențe subiective și conducând la o notare bazată strict pe informația redată de candidat în lucrare.
Mai mult de atât, platforma semnalează evaluatorilor atunci când există diferențe semnificative între punctaje, blocând încheierea procesului de evaluare în astfel de cazuri.
Ministerul Educației a investit peste 2,5 milioane de euro în aproximativ 12.000 de scannere și o platformă software dedicată pentru a face posibilă această tranziție.
În ciuda impedimentelor inițiale, precum probleme tehnice temporare și necesitatea pregătirii corpului evaluator, există o perspectivă optimistă în rândul personalului din sistemul educațional cu privire la beneficiile pe termen lung ale acestui sistem.
Se anticipează că, odată cu trecerea timpului, avantajele corectării digitale vor deveni tot mai evidente și vor influența pozitiv calitatea generală a educației în România.
Cum a decurs examenul de Titularizare 2024?
Ministerul Educaţiei a făcut publice rezultatele preliminare ale examenului de Titularizare.
Examenul de Titularizare din 2024 a înregistrat o participare ridicată, cu peste 6.800 de candidați din promoția curentă. Cu toate acestea, s-au observat fluctuații în prezența efectivă, mai exact aproximativ 1.000 de candidați nu s-au prezentat, iar peste 2.660 s-au retras după consultarea subiectelor.
Proba scrisă, desfășurată pe 17 iulie, a avut o rată de participare de 86,48%, iar aproximativ 50 de candidați au fost eliminați din diverse motive.
Corectarea digitalizată a lucrărilor, a decurs fără incidente notabile, aspect ce reprezintă o premieră pentru acest examen.
Etapa contestațiilor este programată pentru 23 și 24 iulie, rezultatele finale urmând să fie afișate în data de 31 iulie.
Pentru obținerea statutului de titular, candidații trebuie să atingă pragul minim de 7 puncte la proba scrisă, în timp ce pentru posturile de suplinire este necesar un rezultat de minimum 5 puncte.
Repartizarea efectivă pe posturi va avea loc în perioada 1-6 august, în cadrul unor ședințe publice organizate de inspectoratele școlare.

