Potrivit art. 2343 C.civ. “Ipoteca este un drept real asupra bunurilor mobile sau imobile afectate executării unei obligaţii.” Cu alte cuvinte, ipoteca reprezintă un tip de garanție reală care dă dreptul creditorului asupra unor bunuri (fie ele mobile sau imobile) ale debitorului, pentru a asigura îndeplinirea unei obligații asumate de acesta.
Ipoteca poate fi de două feluri: stabilită prin acordul părților (convențională) și impusă direct prin lege (legală). Ipoteca este, prin natura ei, fie accesorie, fie indivizibilă.
Caracterele juridice ale ipotecii fac posibilă ca aceasta să subziste cât timp există obligaţia pe care o garantează. Mai simplu, ipoteca rămâne „intactă” și își păstrează efectele complete până când obligația garantată este stinsă integral, indiferent dacă bunurile sau datoriile ar putea fi divizate.
În ceea ce îl privește pe creditor, dreptul lui de ipotecă se menține asupra bunurilor grevate prin orice mână ar trece, așa cum prevede art. 2345 alin (1) C.civ. Practic, chiar dacă bunul ipotecat este vândut sau transferat altcuiva, ipoteca există și rămâne valabilă, iar noul proprietar preia bunul cu tot cu ipotecă. Creditorul își păstrează dreptul de a urmări și valorifica acel bun pentru a-și recupera creanța, indiferent cine devine proprietarul lui.
Pe lângă aceasta, creditorul ipotecar mai are prioritate la recuperarea creanței față de:
- creditorii simpli, care nu au nicio garanție – denumiți creditori chirografari;
- creditorii ipotecari de rang mai mic.
Din perspectiva reglementării actuale în materia garanțiilor reale, sfera de aplicare a ipotecii cuprinde două mari categorii de bunuri care pot face obiectul acesteia: bunuri imobile și bunuri mobile. Potrivit art.2350 C.civ aceste bunuri pot fi corporale sau incorporale, determinate ori determinabile sau chiar și universalităţi de bunuri.
Din categoria bunurilor incorporale fac parte și părțile sociale deținute într-o societate, care pot face obiectul ipotecii conform art. 2389 lit. d) din Codul Civil:„Se pot ipoteca: acţiuni şi părţi sociale, valori mobiliare şi alte instrumente financiare.”
Părțile sociale reprezintă fracții ale capitalului social al unei societăți cu răspundere limitată (SRL), care exprimă drepturile și obligațiile asociaților în societate. Constituirea unei ipoteci asupra părților sociale deținute într-o societate comercială se realizează cu respectarea dispozițiilor prevăzute în legislația specială, respectiv a Legii nr. 31/1991, acestea completându-se și cu prevederile Codului Civil.
Potrivit art.202 alin (5) din Legea nr. 31/1991, constituirea ipotecii asupra părților sociale este permisă numai dacă a fost aprobată de asociaţi, care reprezintă cel puţin trei pătrimi din capitalul social. Este însă necesar de menționat și faptul că constituitorul ipotecii este asociatul, și nu societatea, iar ipoteca se constituie doar asupra părților sociale deținute de acesta.
Așadar, creditorul ipotecar va avea doar drepturile patrimoniale asociate părților sociale (de exemplu dreptul la dividende), nu și drepturile de administrare sau vot, care rămân ale asociatului debitor până la eventuala executare a ipotecii.
Din moment ce articolul 202 alin (5) din Legea nr. 31/1991 prevede în mod expres că aprobarea cu cel puțin trei pătrimi din capitalul social este necesar numai în ceea ce priveşte constituirea, putem deduce că nu va fi necesară aprobarea asociaților în cazul executării ipotecii.
Potrivit art. 66 alin (3) din legea specială, în ipoteza în care se execută ipoteca, conducerea societății trebuie să coopereze și să ofere toate documentele și informațiile necesare pentru ca părțile sociale să poată fi evaluate corect și preluate de către creditor.
