Stabilirea rezidenței fiscale a unei persoane juridice străine în România este reglementată prin dispozițiile Codului fiscal și se bazează pe principiul locului conducerii efective. Conform legislației în vigoare, o persoană juridică străină este considerată rezidentă fiscal în România dacă deciziile economico-strategice necesare pentru conducerea activității acesteia sunt luate pe teritoriul României sau dacă majoritatea membrilor consiliului de administrație sunt rezidenți.
Pentru acuratețe, menționăm că în accepțiunea legii fiscale, noțiunea de persoană juridică străină desemnează „orice persoană juridică ce nu este persoană juridică română şi orice persoană juridică înfiinţată potrivit legislaţiei europene care nu are sediul social în România” (art. 7 pct. 31 din Codul Fiscal), în timp ce noțiunea de rezident desemnează „orice persoană juridică română, orice persoană juridică străină având locul de exercitare a conducerii efective în România, orice persoană juridică cu sediul social în România, înfiinţată potrivit legislaţiei europene sau orice persoană fizică rezidentă. Rezidentul are obligaţie fiscală integrală în România, fiind contribuabil supus impozitării în România pentru veniturile mondiale obţinute din orice sursă, atât din România cât şi din afara României, conform prevederilor prezentei legi şi ale tratatelor în vigoare încheiate de România”(art. 7 pct. 37 din Codul Fiscal).
După cum am relatat anterior, rezidența fiscală a unei persoane juridice străine este determinată în principal prin evaluarea locului conducerii efective. Aceasta se stabilește pe baza analizei operațiunilor economice reale desfășurate în România și a deciziilor esențiale pentru activitatea societății, luate pe teritoriul național. Conform art. art. 7 pct. 18 din Codul Fiscal, locul conducerii efective desemnează „locul în care, dacă nu se demonstrează altfel, persoana juridică străină realizează operaţiuni care corespund unor scopuri economice, reale şi de substanţă şi unde este îndeplinită cel puţin una dintre următoarele condiţii:
a) deciziile economico-strategice necesare pentru conducerea activităţii persoanei juridice străine în ansamblul său se iau în România de către directorii executivi/membrii consiliului de administraţie; sau
b) cel puţin 50% din directorii executivi/membrii consiliului de administraţie ai persoanei juridice străine sunt rezidenţi”.
În vederea stabilirii rezidenței fiscale în România, persoana juridică străină are obligația de a completa și depune Chestionarul pentru stabilirea rezidenței fiscale a persoanei juridice străine cu locul conducerii efective în România. Acest formular se transmite către Agenția Națională de Administrare Fiscală, fie direct, fie prin poștă cu confirmare de primire. Împreună cu acest chestionar, contribuabilul trebuie să prezinte o serie de documente justificative, mai exact:
- copia legalizată însoţită de traducerea autorizată a deciziei/hotărârii acţionarilor/ asociaţilor/fondatorilor/membrilor consiliului de administraţie/directorilor executivi ai persoanei juridice străine cu privire la stabilirea locului conducerii efective în România;
- copia legalizată însoţită de traducerea autorizată a actului constitutiv actualizat al persoanei juridice străine;
- copia legalizată a extrasului de la Registrul Comerţului sau organismului similar din statul străin în care este înregistrată persoana juridică străină, din care rezultă acţionariatul şi aportul acestuia în capitalul persoanei juridice străine; orice modificări ulterioare se comunică organului fiscal central competent în termen de 45 de zile calendaristice de la data producerii lor;
- copia documentului sau actului privind utilizarea spaţiului din România unde se va exercita efectiv conducerea persoanei juridice străine;
- copia legalizată însoţită de traducerea autorizată a contractelor încheiate cu directorii executivi/membrii consiliului de administraţie ai persoanei juridice străine având locul conducerii efective în România.
Un aspect care trebuie în mod obligatoriu respectat în procedura de stabilirea a rezidenței fiscale este faptul că documentele justificative depuse trebuie să fie însoțite de traduceri autorizate în limba română. În cazul în care documentele sunt redactate într-o limbă pentru care nu există traducători autorizați în România, acestea trebuie certificate de o ambasadă sau un oficiu consular al statului emitent. Nerespectarea obligației de a furniza documentele necesare însoțite de traducerea corespunzătoare poate duce la invalidarea cererii de stabilire a rezidenței fiscale.
După depunerea chestionarului și a actelor enunțate mai sus, organul fiscal analizează informațiile prezentate și emite o notificare prin care confirmă sau infirmă statutul de rezident fiscal în România al persoanei juridice străine. Această decizie este emisă în termen de 30 de zile de la data depunerii formularului.
Dacă, pe parcursul activității sale, persoana juridică străină își modifică datele relevante pentru stabilirea rezidenței, aceasta are obligația de a depune un chestionar rectificativ, care va sta la baza unei notificări actualizate emise de organul fiscal.
În cazul în care o persoană juridică străină este notificată că îndeplinește condițiile de rezidență fiscală potrivit locului conducerii efective în România, aceasta trebuie să se înregistreze fiscal la organul competent în termen de 30 de zile de la comunicarea notificării. Înregistrarea se efectuează prin depunerea declarației 016 – Declarația de înregistrare fiscală pentru persoanele juridice străine care au locul de exercitare a conducerii efective în România. Acest formular trebuie completat și transmis fie direct, fie prin împuternicit.
Persoanele juridice străine care devin rezidente fiscale în România sunt obligate să respecte reglementările fiscale naționale, să păstreze procesele-verbale ale şedinţelor de consiliu şi ale adunărilor acţionarilor/asociaţilor, să conducă şi să păstreze în România evidenţa contabilă. De asemenea, acestea trebuie să se înregistreze ca plătitori de impozit pe profit și să mențină rezidența fiscală în România pentru o perioadă de cel puțin un an fiscal.
Este important de menționat că stabilirea rezidenței fiscale nu trebuie utilizată în scopul obținerii unor beneficii fiscale necuvenite. Astfel, rezidența fiscală nu poate fi atribuită artificial sau pentru evitarea plății unor impozite mai mari în statul străin și nu trebuie să creeze oportunităţi de neimpozitare. Astfel, legislația fiscală prevede măsuri împotriva aranjamentelor artificiale care au ca efect evitarea impozitării sau crearea unor oportunități de impozitare mai scăzută.
În concluzie, stabilirea rezidenței fiscale în România pentru persoanele juridice străine presupune completarea unui formular tipizat și depunerea unor documente justificative și asumarea unor obligații fiscale pe termen lung. În cazul în care o persoană juridică este considerată rezidentă atât în România, cât și într-un alt stat semnatar al unei convenții de evitare a dublei impuneri, se aplică prevederile convenției respective pentru a determina statul de rezidență fiscală.
