Declanșarea și desfășurarea unui proces implică o serie de costuri pe care părțile trebuie să le avanseze pe parcursul procesului, denumite cheltuieli de judecată. În categoria cheltuielilor de judecată sunt incluse, ca regulă: taxele judiciare de timbru şi timbrul judiciar, onorariile avocaţilor, ale experţilor şi ale specialiştilor, sumele cuvenite martorilor pentru deplasare şi pierderile cauzate de necesitatea prezenţei la proces, cheltuielile de transport şi, dacă este cazul, de cazare, precum şi orice alte cheltuieli necesare pentru buna desfăşurare a procesului.
Cheltuielile de judecată Cod Procedură Civilă
Cheltuielile de judecată ocazionate de un proces civil, precum și cuantumul și modalitatea de acordare a acestora sunt reglementate în mod expres în cadrul art. 451 – 455 C.proc.civ.
Astfel, în principiu, partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată, cu condiția ca partea le pretinde să facă dovada existenţei şi întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei.
Însă, se poate opta și pentru solicitarea cheltuieilor de judecată pe cale separată, caz în care existența și întinderea acestora vor fi dovedite în cadrul unui proces separat.
Însă, prin excepție, pârâtul care a recunoscut, la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate, pretenţiile reclamantului nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, cu excepţia cazului în care, anterior pornirii procesului, a fost pus în întârziere de către reclamant sau se afla de drept în întârziere.
De asemenea, dacă cererea a fost admisă numai în parte, judecătorii vor stabili măsura în care fiecare dintre părţi poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată, putând dispune, dacă este cazul, compensarea acestora. În egală măsură, în ipoteza în care în proces sunt mai mulţi reclamanţi sau mai mulţi pârâţi, ei vor putea fi obligaţi să plătească cheltuielile de judecată în mod egal, proporţional sau solidar, în funcție poziţia lor în proces sau de natura raportului juridic existent între ei.
În ceea ce privește cuantumul cheltuielilor de judecată constând în onorariu avocațial, acesta poate fi diminuat de către instanță la cererea motivată a părții interesate, cu arătarea motivelor care justifică reducerea acestora. Astfel, oricare dintre părți poate solicita în cursul procesului ca instanța să dispună reducerea cheltuielilor de judecată solicitate de cealaltă parte, atunci când consideră că acesta este exagerat sau disproporționat.
Totodată, instanţa poate, chiar şi din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, însă numai când acesta este vădit disproporţionat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfăşurată, ţinând seama şi de circumstanţele cauzei. Dar, în acest caz, măsura luată de instanţă nu va avea niciun efect asupra raporturilor dintre avocat şi clientul său.
De asemenea, instanța poate reduce, pentru aceleași motive, și cheltuielile de judecată constând în onorariul experţilor judiciari şi a specialiştilor numiţi în condiţiile art. 330 alin. (3) C.proc.civ. Însă, cheltuielile de judecată care constau în taxele judiciare de timbru și timbru judiciar, respectiv cele care au ca obiect plata sumelor cuvenite martorilor nu vor putea fi reduse de către instanță, indiferent de cuantumul acestora.
