Executarea silită este o procedură reglementată de Codul de procedură civilă prin care creditorul, în temeiul unui titlu executoriu, solicită intervenția executorului judecătoresc pentru a obține realizarea silită a unei obligații – fie de plată a unei sume de bani, fie de predare a unui bun sau de îndeplinire a unei obligații. Conform art. 622 C. pr. civ., executarea silită reprezintă ultima fază a procesului civil, intervenind atunci când debitorul nu își îndeplinește de bunăvoie obligațiile consfințite printr-un titlu executoriu.
În ultimii ani, în România, un fenomen tot mai răspândit în domeniul executării silite îl reprezintă implicarea societăților comerciale străine specializate în achiziționarea și valorificarea portofoliilor de creanțe neperformante. Aceste entități, care nu au avut o relație contractuală directă cu debitorii români, preiau creanțe de la bănci, instituții financiare sau societăți comerciale și încearcă recuperarea acestora, cel mai adesea, prin executare silită. Modelul lor de afaceri presupune obținerea unor profituri prin achiziționarea creanțelor la prețuri reduse și valorificarea lor integrală în instanță sau prin executare.
Printre aceste societăți se numără entități de tipul DDM INVEST XX AG, care în trecut a fost activă în România. Aceste firme achiziționează creanțe rezultate din contracte de credit bancar, leasing financiar sau alte raporturi contractuale ajunse în fază avansată de neplată. Cesiunile de creanțe se realizează în bloc, în baza unor contracte-cadru, și sunt urmate de proceduri de executare silită bazate pe titluri executorii, cel mai adesea contracte cu clauze de executorialitate sau hotărâri judecătorești.
Pentru a putea iniția executarea silită, astfel de societăți trebuie să dovedească în mod legal calitatea de creditor, adică să facă dovada cesiunii de creanță și a notificării acesteia către debitor, conform art. 1578 C. civ. Fără această notificare sau acceptare expresă, creanța nu poate produce efecte juridice împotriva debitorului, iar dreptul de a recurge la executare silită este lipsit de temei.
În practică, notificările de cesiune sunt adesea incomplete, lipsite de semnătură, de identificarea clară a creanței sau sunt comunicate prin metode neconforme cu legea. În numeroase cazuri, instanțele au anulat executarea silită pentru astfel de motive, considerând că simpla includere a creanței într-un borderou anexat unui contract de cesiune nu reprezintă o notificare efectivă și opozabilă debitorului.
Totodată, conform art. 632 C. pr. civ., executarea silită poate avea loc doar în baza unui astfel de titlu. Societățile care recuperează creanțe se bazează, în general, pe contracte de credit care includ clauze de executorialitate. Cu toate acestea, valabilitatea acestor clauze trebuie analizată în funcție de legislația aplicabilă la data semnării contractului și în funcție de respectarea cerințelor de formă și fond.
De asemenea, în cazul executărilor silite desfășuate de recuperatorii de creanțe precum DDM INVEST XX AG, intervine adesea problema prescripției. Dreptul de a obține executarea silită se prescrie în termen de 3 ani de la data la care obligația devine exigibilă (art. 706 C. pr. civ.). În multe cazuri, aceste societăți formulează cereri de executare la ani distanță de la scadența obligației, ceea ce deschide calea pentru invocarea prescripției de către debitor.
Situația este cu atât mai delicată atunci când executarea vizează un consumator – adică o persoană fizică care a contractat creditul în scopuri personale. În aceste cazuri, devin aplicabile prevederile O.U.G. nr. 52/2016 privind contractele de credit pentru consumatori. Ordonanța impune obligații suplimentare creditorilor cesionari, precum informarea corectă și completă a consumatorului, prezentarea detaliată a creanței, identificarea clară a noului creditor și explicarea modului de calcul al sumei datorate.
Nerespectarea acestor obligații poate atrage sancțiuni din partea Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului (ANPC). În plus, ANPC menține un registru al entităților care desfășoară legal activități de recuperare a creanțelor. Conform informațiilor publice disponibile în iulie 2024, unele societăți, printre care și DDM INVEST XX AG (prin reprezentanta sa din România, DDM DEBT ROMÂNIA SRL), au fost radiate din acest registru, ceea ce înseamnă că nu mai sunt autorizate să desfășoare astfel de activități pe teritoriul României.
Cu toate acestea, există posibilitatea ca anumite entități de acest tip continuă să deruleze proceduri de executare silită prin intermediul unor parteneri contractuali sau firme mandatate.
Debitorii care se confruntă cu astfel de proceduri au dreptul să formuleze contestație la executare în termen de 15 zile de la comunicarea actelor de executare (art. 715 C. pr. civ.). Prin această cale, se pot solicita instanței verificarea legalității titlului, a cesiunii, a notificării și a cuantumului datoriei, dar și constatarea prescripției sau invocarea protecției oferite de legislația privind consumatorii.
În concluzie, executarea silită inițiată de societăți specializate în recuperarea creanțelor ridică o serie de probleme juridice care trebuie analizate cu atenție. Lipsa notificării cesiunii, inexistența titlului executoriu valabil, intervenirea prescripției sau nerespectarea drepturilor consumatorului sunt doar câteva dintre aspectele ce pot fi invocate în cadrul contestației.
Debitorii vizați au la dispoziție mijloace legale eficiente pentru a se apăra și a contesta executările abuzive, iar o abordare fundamentată juridic este importantă pentru protejarea drepturilor lor.
