Stabilirea dobânzii în raporturile contractuale reprezintă un aspect de importanță majoră, fiind reglementat atât prin dispozițiile Codului civil, cât și prin legislația specială, în speță O.G. nr. 13/2011.
Regula generală în materia stabilirii dobânzii este consacrată de principiul libertății contractuale. Potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (1) din O.G. nr. 13/2011, părțile sunt libere să stabilească, în convenții, rata dobânzii atât pentru restituirea unui împrumut al unei sume de bani, cât și pentru întârzierea la plata unei obligații bănești.
În acest sens sunt și prevederile Codului civil, care în art. 1.489 alin. (1) stipulează că dobânda este cea convenită de părţi sau, în lipsă, cea stabilită de lege, promovând, astfel, autonomia de voință a părților în configurarea raporturilor contractuale. Prin urmare, părțile sunt, în principiu, libere să stabilească nivelul dobânzilor.
Cu toate acestea, există și o limită legală, reglementată de art. 5 alin. (1) din O.G. nr. 13/2011. Astfel, în cazul raporturilor juridice care nu decurg din exploatarea unei întreprinderi cu scop lucrativ, dobânda convențională nu poate depăși dobânda legală cu mai mult de 50% pe an.
Încălcarea acestei prevederi atrage nulitatea de drept a clauzei și decăderea creditorului din dreptul de a pretinde dobânda legală, valabilitatea clauzei care stipulează o dobândă mai mare analizându-se prin raportare la dobânda legală în vigoare la data stipulării.
Cu toate acestea, având în vedere un alt principiul fundamental consacrat în dreptul civil, și anume principiul bunei-credințe, nivelul dobânzilor nu ar trebui să fie excesiv de mare. De aceea, de multe ori părțile apelează la practica anterioară și deja consolidată când determină nivelul dobânzilor.
Cu titlu exemplificativ, în practică, cu ocazia încheierii unui contract de intermediere, de regulă părțile stabilesc ca dobânda nu poate fi mai ridicată decât cuantumul debitului principal. Astfel de practici, însă, chiar dacă sunt frecvent utilizate, nu au caracter obligatoriu, de aceea regula rămâne aceea că părțile sunt libere să stabilească dobânzi în orice cuantum (cu limitarea impusă de O.G. nr. 13/2011, analizată mai sus).
Deși părțile beneficiază de o largă libertate în stabilirea dobânzii convenționale, legiuitorul a instituit un regim special pentru dobânda legală, aplicabilă în absența unei stipulații exprese a părților sau în cazurile prevăzute de lege. Ordonanța operează o distincție clară între dobânda remuneratorie și cea penalizatoare. Dobânda remuneratorie este definită ca fiind dobânda datorată de debitorul obligaţiei de a da o sumă de bani la un anumit termen, calculată pentru perioada anterioară împlinirii termenului scadenţei obligaţiei, în timp ce dobânda penalizatoare, sancționează neîndeplinirea obligației la scadență.
O.G. nr. 13/2011 stabilește că dobânda legală remuneratorie este fixată la nivelul ratei dobânzii de referință a Băncii Naționale a României, în timp ce dobânda legală penalizatoare este stabilită la nivelul ratei dobânzii de referință plus 4 puncte procentuale.
În raporturile dintre profesioniști, precum și între aceștia și autoritățile contractante, dobânda legală penalizatoare se stabilește la nivelul ratei dobânzii de referință plus 8 puncte procentuale. Pentru raporturile juridice care nu decurg din exploatarea unei întreprinderi cu scop lucrativ, rata dobânzii legale se diminuează cu 20%, atât în cazul dobânzii remuneratorii, cât și în cazul celei penalizatorii. În plus, art. 4 stabilește o dobândă legală fixă de 6% pe an pentru raporturile juridice cu element de extraneitate, când legea română este aplicabilă și s-a stipulat plata în monedă străină.
Aceste prevederi asigură un cadru de referință și impun anumite limite indirecte, chiar și în cazul dobânzilor convenționale, întrucât părțile vor fi, de regulă, influențate de nivelul dobânzii legale în negocierile lor.
Deși ambele tipuri de dobândă pot fi stabilite liber de părți, există câteva particularități și limitări. Pentru dobânda remuneratorie, legea permite plata anticipată pe cel mult 6 luni, fără posibilitatea de restituire în caz de variații ulterioare. Dobânda penalizatoare este supusă regimului juridic al clauzei penale, aplicându-se prevederile art. 1.535 și art. 1.538-1.543 din Codul Civil, ceea ce implică posibilitatea reducerii judiciare a dobânzii penalizatoare excesive.
Un aspect comun important este aceea că dobânda se calculează numai asupra cuantumului sumei împrumutate, limitând astfel practica capitalizării dobânzilor. Cu toate acestea, dobânzile se pot capitaliza şi pot produce dobânzi în temeiul unei convenţii speciale încheiate în acest sens, după scadenţa lor, dar exclusiv pentru dobânzi datorate pe cel puţin un an.
În concluzie, deși principiul libertății contractuale domină materia stabilirii dobânzii, există numeroase limitări legale care trebuie luate în considerare.
