Ți s-a întâmplat vreodată să trimiți bani către contul greșit sau să plătești de două ori aceeași factură? Aceste întâmplări, chiar uzuale, se transpun juridic în instituția plății nedatorate.
Plata prezintă remiterea unei sume de bani sau executarea oricărei alte prestații ce presupune obiectul obligației. Potrivit Codului Civil, orice plată presupune existența unei obligații, astfel tot ceea ce s-a plătit fără a se datora este supus restituirii.
Conform art. 1341 Cod civil „cel care plătește fără a datora are dreptul la restituire.” Astfel, în situația în care s-a plătit ceva ce nu s-a datorat, cel prejudiciat are dreptul să se întoarcă împotriva celui care a primit plata fără drept. Pentru a porni o astfel de acțiune, cel vătămat va recurge la invocarea dispozițiilor privitoare la plata nedatorată.
Astfel, plata nedatorată presupune darea unei sume de bani din eroare unei persoane față de care primul, nu avea această obligație și nici intenția de a plăti pentru altul. Prin plata nedatorată, în favoarea celui care a plătit suma de bani se naște dreptul de a cere restituirea acesteia de la persoana care a primit-o fără să recunoască.
Totuși, cel care a făcut plata nu va avea dreptul să o ceară înapoi în cazul în care creditorul a primit cu bună-credință plata și nu a introdus o acțiune în instanță în termenul prevăzut de lege împotriva persoanei care datora în realitate plata. Astfel, cel care dorește să își recupereze plata nedatorată va trebui să se îndrepte împotriva debitorului care avea obligația inițială de a plăti, el putând invoca toate drepturile pe care creditorul inițial le avea față de debitor. Această imposibilitatea reiese din dispozițiile art. 1342 alin. (1) Cod civil care instituie următoarele: „Restituirea nu poate fi dispusă atunci când, în urma plății, cel care a primit-o cu bună-credință a lăsat să se împlinească termenul de prescripție ori s-a lipsit, în orice mod, de titlul său de creanță sau a renunțat la garanțiile creanței.”
Cel care a făcut plata înaintea împlinirii termenului prevăzut în contract pentru executare nu are dreptul la restituire, decât dacă s-a făcut prin inducerea sa în eroare. Astfel, art. 1343 Cod civil prevede că: „Ceea ce debitorul a plătit înainte de împlinirea termenului suspensiv nu se poate restitui decât atunci când plata s-a făcut prin dol sau violență. De asemenea, este supusă restituirii și plata făcută înainte de îndeplinirea condiției suspensive.” Având în vedere că termenul este stipulat în favoarea celui care se obligă să execute o obligație, acesta poate să renunțe la termen și să plătească mai devreme decât s-a precizat în contract. Însă, plata făcută înaintea împlinirii condiției ca un eveniment să se producă într-un anumit termen, este supusă restituirii deoarece creanța nu era născută la data efectuării plății pentru că evenimentul nu s-a produs la acel moment.
În cazul în care acțiunea celui care poate să pretindă plata în temeiul contractului s-a prescris, iar debitorul îi transferă plata, cel din urmă nu poate pretinde că plata făcută creditorului este nedatorată. Astfel, se va considera că cel ce trebuia să plătească a recunoscut datoria pe care o avea față de creditorul său.
