În practică, este frecvent întâlnită situația în care contravenienții refuză să semneze procesul-verbal de contravenție, considerând în mod eronat că acest refuz ar putea conduce la evitarea sancțiunii. Deși această percepție este larg răspândită, realitatea juridică demonstrează că refuzul semnării procesului-verbal nu reprezintă o modalitate eficientă de evitare a sancțiunii contravenționale, consecințele refuzul de a semna, precum și efectele acestui refuz fiind reglementate explicit prin Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.
Astfel, dispozițiile art. 19 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001 instituie obligativitatea semnării procesului-verbal de constatare a contravenției pe fiecare pagină, atât de către agentul constatator, cât și de către contravenient. Legiuitorul a prevăzut însă și situațiile excepționale în care contravenientul nu poate sau refuză să semneze procesul-verbal, stabilind mecanisme juridice alternative pentru asigurarea validității actului contravențional. Astfel, în ipoteza refuzului de semnare, agentul constatator are obligația procesuală de a consemna această împrejurare în cuprinsul procesului-verbal, iar această mențiune trebuie să fie confirmată prin modalitățile prevăzute de lege.
Procedura de validare a procesului-verbal în absența semnăturii contravenientului este reglementată prin două mecanisme juridice distincte. Prima modalitate constă în confirmarea împrejurărilor refuzului prin prezența unui martor, cu mențiunea expresă prevăzută de art. 19 alin. (2) conform căreia calitatea de martor nu poate fi deținută de un alt agent constatator, această interdicție având rolul de a asigura obiectivitatea și imparțialitatea confirmării. A doua modalitate, introdusă prin modificările legislative ulterioare și prevăzută de art. 19 alin. (4), permite înlocuirea confirmării prin martor cu înregistrarea audio-video realizată cu mijloacele tehnice ale organului din care face parte agentul constatator.
Jurisprudența și doctrina juridică au cristalizat interpretarea conform căreia absența semnăturii contravenientului nu constituie per se un motiv de nulitate absolută a procesului-verbal de constatare a contravenției. Dispozițiile art. 17 din O.G. nr. 2/2001 enumeră limitativ cazurile de nulitate absolută a procesului-verbal, acestea vizând exclusiv absența elementelor esențiale pentru validitatea actului contravențional: identificarea agentului constatator și a contravenientului, descrierea faptei contravenționale, data săvârșirii acesteia și semnătura agentului constatator. În jurisprudență s-a statuat că aceste cazuri de nulitate absolută operează de drept și pot fi constatate inclusiv din oficiu de către instanța de judecată, independent de existența unei vătămări concrete.
Prevederile art. 17 din O.G. nr. 2/2001 nu conțin vreo referire la semnarea procesului-verbal de către contravenient, motiv pentru care această împrejurare nu constituie un caz de nulitate absolută, neatrăgând consecința imediată a anulării actului constatator al faptei contravenționale. Așadar, refuzul de a semna procesul-verbal de contravenție poate fi analizată exclusiv prin prisma regimului juridic al nulității relative, care necesită dovedirea unei vătămări concrete și efective a drepturilor contravenientului, vătămare care nu poate fi remediată prin alte mijloace procesuale. Or, în ipoteza refuzului semnării procesului-verbal de către contravenient este puțin probabil ca acesta să poată dovedi existența vreunei vătămări.
Prin urmare, refuzul de a semna procesul-verbal de contravenție, nu produce, în principiu, efecte din perspectiva validității actului constatator al faptei contravenționale. Cu alte cuvinte, prin simplul fapt al nesemnării procesului-verbal, contravenientul nu poate să evite aplicarea sancțiunii contravenționale. Această împrejurare are efecte mai degrabă din perspectiva comunicării procesului-verbal, a cărei procedură este reglementată prin dispozițiile art. 25-27 din O.G. nr. 2/2001. În sensul acestor dispoziții, comunicarea procesului-verbal reprezintă o etapă procedurală care are implicații directe asupra exercitării drepturilor procesuale ale contravenientului și asupra eficacității actului contravențional. Legiuitorul a instituit un termen imperativ de două luni de la data aplicării sancțiunii pentru realizarea comunicării, termen a cărui nerespectare este sancționată cu prescripția executării sancțiunii contravenționale.
Dacă agentul constatator aplică şi sancţiunea, iar contravenientul este prezent la încheierea procesului-verbal, copia de pe acesta se înmânează contravenientului, făcându-se menţiune în acest sens în procesul-verbal. În schimb, în situația refuzului de semnare, procesul-verbal poate fi comunicat fie transmiterea prin serviciul poștal cu confirmare de primire, sau afișarea la domiciliul sau sediul contravenientului, în termen de cel mult două luni de la data încheierii procesului-verbal. În cazul procedurii de afișare, legea impune formalități suplimentare constând în întocmirea unui proces-verbal de afișare care trebuie să fie confirmat de un martor, cu excepția situației în care procedura este documentată prin înregistrare audio-video.
Termenul de contestare a procesului-verbal, precum și termenul pentru plata amenzii contravenționale cu beneficiul reducerii la jumătate, încep să curgă de la momentul comunicării actului conform procedurilor anterior menționate, și nu de la data constatării faptei contravenționale. Așadar, prin refuzul de a semna procesul-verbal la momentul încheierii acestuia, contravenientul poate cel mult să prelungească termenul pînă la care trebuie să achite amenda contravențională. În ipoteza în care, spre exemplu, comunicarea se face prin servicii poștale la 30 de zile de la data constatării faptei și încheierii procesului verbal, toate termenele încep să curgă de la această dată, și nu de la data încheierii procesului-verbal spre deosebire de situația în care contravenientul semnează pe loc procesul-verbal de contravenție, acesta fiind considerat comunicat în momentul respectiv. Cu toate acestea, contraveninentul prin refuzul de a semna procesul-verbal nu poate să evite aplicarea sancțiunii contravenționale, fiind posibilă doar „amânarea” plății acesteia.
Este important de menționat că în practica judiciară s-a conturat interpretarea conform căreia semnarea procesului-verbal nu echivalează cu o recunoaștere a săvârșirii faptei contravenționale, ci reprezintă exclusiv o confirmare a luării la cunoștință despre conținutul actului. Contravenientul își păstrează dreptul de a formula obiecțiuni în cuprinsul procesului-verbal și de a contesta ulterior actul în instanța de judecată, indiferent de existența sau absența semnăturii sale.
Totodată, dispozițiile art. 25 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001 conferă procesului-verbal de constatare a contravenției caracterul unui titlu de creanță și înștiințare de plată. Refuzul semnării nu afectează acest caracter executoriu al actului contravențional, cu condiția respectării cerințelor legale privind comunicarea în termenul de prescripție de două luni. Executarea sancțiunii contravenționale poate fi demarată după împlinirea termenului de contestare și în absența exercitării căilor de atac prevăzute de lege.
În concluzie, din perspectiva efectelor juridice și procedurale, refuzul semnării procesului-verbal de constatare a contravenției nu constituie o modalitate de eludare a răspunderii contravenționale. Cadrul normativ prevede mecanisme juridice alternative care asigură validitatea actului contravențional și în absența semnăturii contravenientului, iar jurisprudența a confirmat în mod constant această interpretare.
