Respectarea dispozițiilor instanței cu privire la încredințarea minorului constituie o obligație fundamentală, menită să garanteze exercitarea drepturilor părintești în mod echitabil și să protejeze interesul superior al copilului. Totuși, există situații în care unul dintre părinți sau persoana căreia i s-a încredinţat minorul, prin hotărâre judecătorească spre creştere şi educare, refuză să respecte programul stabilit de instanță, reținând copilul fără drept. În astfel de cazuri, legea penală intervine prin art. 379 C.pen., care sancționează penal această faptă.
Așadar, art. 379 C.pen incriminează nerespectarea măsurilor privind încredinţarea minorului și prevede la alin. (1) că “Reţinerea de către un părinte a copilului său minor, fără consimţământul celuilalt părinte sau al persoanei căreia i-a fost încredinţat minorul potrivit legii, se pedepseşte cu închisoare de la o lună la 3 luni sau cu amendă”.
Art. 379 alin (2) prevede o formă asimilată a acestei infracțiuni, respectiv fapta persoanei căreia i-a fost încredințat minorul prin hotărâre judecătorească, în scopul creșterii și educării, de a împiedica în mod repetat pe oricare dintre părinți să mențină legături personale cu acesta, în condițiile stabilite de părți sau de organul competent.
Așadar, infracțiunea de nerespectare a măsurilor privind încredințarea minorului are ca scop protejarea relațiilor dintre părinți și copii, asigurând respectarea dreptului minorului la creștere și educație, precum și menținerea legăturilor personale dintre aceștia, chiar și atunci când părinții sunt despărțiți.
Subiectul activ al acestei infracțiuni este unul calificat, ceea ce înseamnă că poate fi săvârșită doar de persoanele expres prevăzute de norma de incriminare, respectiv părintele minorului sau persoana căreia i-a fost încredințat legal copilul pentru creștere și educare.
Aceasta nu înseamnă însă că, de exemplu, dacă o altă persoană, cum ar fi concubina tatălui, reține copilul și îl împiedică să se deplaseze și să își vadă mama, nu comite o infracțiune. În acest caz, fapta concubinei este tot o infracțiune, însă, având în vedere că ea nu îndeplinește condițiile prevăzute de art. 379 C.pen. privind subiectul activ, fapta acesteia va fi considerată infracțiune de lipsire de libertate în mod ilegal.
În ceea ce privește subiectul pasiv al infracțiunii, acesta poate fi părintele sau persoana căreia i-a fost încredințat minorul, conform alin. (1) al art. 379 C. pen., sau părinții minorului, în cazul în care copilul a fost încredințat altcuiva decât părinților pentru creștere și educare, conform alin. (2) al aceluiași articol.
Infracțiunea se poate comite în două forme: varianta tip și varianta asimilată. În varianta tip, prevăzută la alin. (1) al art. 379 C. pen., infracțiunea se săvârșește prin reținerea minorului de către un părinte. În cazul desfacerii căsătoriei prin divorț, instanța poate încredința minorul doar unuia dintre părinți, iar dacă acesta împiedică relația copilului cu celălalt părinte comite infracțiunea de nerespectare a măsurilor privind încredinţarea minorului.
În forma asimilată, reglementată de alin. (2), fapta constă în împiedicarea repetată a oricărui părinte de a avea legătura cu minorul. În acest din urmă caz, este vorba de un minor care a fost încredinţat altei persoane prin hotărâre judecătorească, iar această persoană îi interzice să ia legătura cu părinţii lui.
În orice caz, pentru ca fapta să fie tipică, reținerea minorului trebuie să se facă fără acordul celuilalt părinte sau al persoanei căreia i-a fost încredințat copilul. Dacă părintele sau persoana căreia i-a fost încredinţat minorul și-a dat consimțământul, fapta nu constituie infracţiune.
Potrivit art. 379 alin (3) C.pen, “acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate”. Infracțiunea se pedepsește, în ambele forme prevăzute de lege, cu pedeapsa închisorii de la o lună la 3 luni sau cu amendă.
