În principiu, autoritatea părintească se exercită în comun de ambii părinți, în interesul superior al copilului. Cu toate acestea, pot apărea situații în care unul dintre părinți se opune abuziv deplasării minorului în străinătate, iar în aceste cazuri, legea oferă soluții pentru a asigura protecția drepturilor și intereselor copilului.
Documente necesare la ieșirea din țară a minorului
Pentru ca un minor să poată călători în străinătate, conform Legii nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, minorul care călătorește împreună cu un singur părinte este necesar să poarte asupra sa o declarație a celuilalt părinte, autentificată de notarul public, din care să rezulte acordul acestuia cu privire la efectuarea călătoriei.
Această declarație are o valabilitate de maximum 3 ani de la data întocmirii. În absența unui astfel de acord, părintele însoțitor va prezenta o hotărâre judecătorească definitivă prin care i-a fost încredințat minorul sau care îi permite să călătorească cu acesta.
Situații care necesită suplinirea acordului părintelui
Există circumstanțe în care poate fi necesară suplinirea acordului părintelui pentru ieșirea din țară a minorului. Acestea includ cazurile în care celălalt părinte refuză în mod nejustificat să își dea acordul pentru călătoria copilului în străinătate, chiar dacă această călătorie ar fi în interesul superior al minorului.
De exemplu, participarea la un concurs internațional poate reprezenta o oportunitate educațională unică și de dezvoltare personală pentru copil, iar refuzul nejustificat al unui părinte de a-și da acordul pentru o astfel de călătorie ar putea fi considerat contrar intereselor minorului.
Procedura de suplinire a acordului părintelui prin ordonanță președințială
În situația în care unul dintre părinți refuză în mod abuziv călătoria minorului în străinătate, celălalt părinte poate solicita instanței de judecată suplinirea acordului prin intermediul procedurii ordonanței președințiale. Această procedură este reglementată de Codul de procedură civilă și reprezintă o cale rapidă de soluționare a unor situații urgente.
Pentru a obține suplinirea acordului prin ordonanță președințială, este necesară îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții, prevăzute de art. 997 alin. (1) din Codul de procedură civilă: „Instanţa de judecată, stabilind că în favoarea reclamantului există aparenţa de drept, va putea să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara, precum şi pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.”
Procedura ordonanței președințiale se caracterizează prin urgență și caracter provizoriu. Instanța poate dispune măsura solicitată chiar și fără citarea părților, în cazuri de urgență deosebită. Probele admisibile în cadrul acestei proceduri sunt cele care nu necesită un timp îndelungat de administrare, cum ar fi înscrisurile, proba testimonială sau interogatoriul pârâtului.
Spre exemplu, în situația părinților care exercită autoritatea părintească în comun, când unul din aceștia refuză în mod nejustificat să permită minorului să iasă din țară pentru un tratament medical, acordul acestuia poate fi suplinit de instanța de judecată.
Suplinirea acordului prin ordonanță președințială are un caracter temporar și este limitată în timp. Instanța va stabili perioada pentru care este valabilă, ținând cont de situația concretă și de interesul superior al copilului.
În consecință, deși exercitarea în comun a autorității părintești reprezintă regula, legea oferă soluții pentru situațiile în care unul dintre părinți se opune, fără motive temeinice, deplasării minorului în străinătate. Astfel, procedura ordonanței președințiale reprezintă o soluție pentru a asigura protecția drepturilor și intereselor copilului în astfel de cazuri.
