Iubitorii Spaniei au ridicat problema hoților de buzunare care împânzesc străzile paradisului latin, dar care este, totuși, motivul pentru care numărul furturilor este atât de ridicat?
Ei bine, legislația permisivă în materie penală este asimilată de unii ca invitație deschisă la furt, întrucât art. 234 din Codul Penal Spaniol statuează în felul următor:
„Persoana care, pentru a obţine un beneficiu, ia bunuri mobile străine fără încuviinţarea proprietarului acestora, va fi pedepsită cu pedeapsa închisorii de la 6 la 18 luni, în cazul în care cuantumul lucrurilor sustrase depăşeşte 400 euro.”
Astfel, sustragerea unui bun mobil fără drept devine faptă tipică, sancționată legal, doar în condițiile în care cuantumul bunurilor vizate depășește 400 euro.
Cu toate acestea, dacă fapta este repetată, se impune proporțional cu gravitatea modului de comitere, pedeapsa localizării permanente de la 4-12 zile.
Pedeapsa localizării permanente de la 4-12 zile sau închisoare de la 1-2 luni se aplică și în cazul în care o persoană sustrage sau utilizează fără autorizație, fără intenția de a-l însuși, un vehicul cu motor/motoretă, dacă valoarea vehiculului folosit nu depășește suma de 400 euro.
Prin urmare, pragul de 400 euro prezent în norma de incriminare a furtului din legislația penală spaniolă, reprezintă un plafon de la care fapta este asimilată unei infracțiuni.
Comparativ cu dreptul spaniol, în legislația română nu există un astfel de plafon bine definit, singura condiție de natură pecuniară fiind reprezentată de cea a valorii economice minime.
Astfel, bunul sustras este necesar să aibă o valoare economică minimă aptă să lezeze patrimoniul unei persoane, sens în care, nu se va atrage răspunderea penală pentru sustragerea unei frunze.
În plus, legea română nu protejează exclusiv proprietarii, ci și persoanele care au în detenție sau posesie un bun.
