Hotărârea judecătorească reprezintă actul final al judecății, prin care instanța decide cu privire la pretențiile pe care părțile le-au dedus judecății. În ceea ce privește pronunțarea hotărârii, art. 402 C.proc.civ. prevede că ”Hotărârea se poate pronunţa în şedinţă publică, la locul unde s-au desfăşurat dezbaterile, de către preşedinte sau de către un judecător, membru al completului de judecată, care va citi minuta, indicând şi calea de atac ce poate fi folosită împotriva hotărârii sau se poate pronunţa prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei”.
Așadar, instanța nu este obligată să pronunțe hotărârea pe loc, de îndată după închiderea dezbaterilor, ci există posibilitatea amânării pronunțării hotărârii. Regimul juridic al amânării pronunțării în procesul civil este reglementat de art. 396 C.proc.civ. În esență, textul legal prevede că amânarea este posibilă, pentru un termen de maximum 15 zile calendaristice, în cazuri justificate, dacă instanţa nu ia hotărârea de îndată.
În acest sens, art. 396 alin. (1) C.proc.civ. stabilește că „În cazuri justificate, dacă instanța nu ia hotărârea de îndată, pronunțarea acesteia poate fi amânată pentru un termen care nu poate depăși 15 zile”.
Din moment ce textul legal nu prevede expres de câte ori se poate amâna pronunțarea, din interpretarea acestuia rezultă că legiuitorul a urmărit stabilirea unei reguli potrivit căreia pronunțarea hotărârilor poate fi amânată de mai multe ori, însă aceasta este limitată la un termen de 15 zile. Există și excepții reglementate expres de la acest termen de 15 zile, cum este de exemplu cazul ordonanței președințiale, unde, potrivit art. 999 alin. (4) C.proc.civ., pronunțarea se poate amâna cu cel mult 24 de ore, iar motivarea ordonanței se face în cel mult 48 de ore de la pronunțare. În aceste situații speciale, legea impune termene mai stricte, tocmai datorită caracterului urgent și provizoriu al măsurii solicitate.
Cu toate acestea, în practică, prevederea legală care limitează amânarea pronunțării la un termen de cel mult 15 zile este adesea ignorată, existând numeroase situații în care pronunțarea hotărârii, inclusiv în cauze privind cereri de valoare redusă, este amânată de mai multe ori succesiv, ajungând chiar până la șase amânări consecutive. Așadar, instanțele amână pronunțarea hotărârii de mai multe ori invocând dificultatea deliberării, volumul de muncă, lipsa redactării sau motive administrative.
Este necesar de menționat faptul că depășirea termenului de 15 zile prevăzut pentru amânarea pronunțării nu este sancționată în mod expres de lege, întrucât dispozițiile Codului de procedură civilă nu prevăd niciun mecanism de control sau sancțiune aplicabilă în această situație. Altfel spus, nu există nicio prevedere legală care să instituie, de exemplu, decăderea instanței din dreptul de a pronunța hotărârea după expirarea termenului ori nulitatea hotărârii astfel pronunțate. Prin urmare, deși norma are caracter imperativ, lipsa unei sancțiuni exprese face ca nerespectarea acesteia să nu atragă automat nicio consecință juridică.
Potrivit alin. (2) al art. 396 C.proc.civ, în cazul amânării pronunțării, odată cu anunțarea termenului la care a fost amânată pronunțarea, instanța poate stabili că pronunțarea hotărârii se va face prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.
În completare, art. 396 alin. (3) C.proc.civ. stabilește că „Dacă pronunțarea a fost amânată, hotărârea nu poate fi pronunțată mai înainte de data fixată în acest scop”. În literatura de specialitate se arată că sancţiunea nerespectării acestei norme este aceea a nulităţii hotărârii.
Pe cale de consecință, deși art. 396 C. proc. civ. stabilește că pronunțarea hotărârii poate fi amânată cel mult 15 zile, în practică această limită este frecvent depășită, fără ca hotărârile pronunțate cu încălcarea acestuia să fie supuse vreunei sancțiuni. Așadar, termenul de 15 zile este mai degrabă un termen de recomandare, lăsând instanțelor o largă marjă de apreciere și adaptare la realitățile practice și administrative ale sistemului judiciar. Totuși, ceea ce atrage sancțiuni este nesocotirea dispozițiilor art. 396 alin. (3) C. proc. civ., conform cărora dacă pronunţarea a fost amânată, hotărârea nu poate fi pronunţată mai înainte de data fixată în acest scop.
