Devino membru al comunității noastre

Mulți oameni ne urmăresc deja. Alătură-te lor pentru a fi informat și a nu rata nicio actualizare zilnică.
0,00 lei

Nu ai niciun produs în coș.

Devino membru al comunității noastre

Mulți oameni ne urmăresc deja. Alătură-te lor pentru a fi informat și a nu rata nicio actualizare zilnică.

Trebuie să fii prezent în instanță când se judecă procesul?

Dacă ești parte într-un proces civil, este foarte posibil să primești, într-un anumit moment, o scrisoare din partea instanței, cunoscută sub denumirea de Citație. Aceasta îți va comunica locul, data și ora la care va avea loc ședința de judecată în care ai calitatea de parte. De obicei, citația este emisă înainte de primul termen al procesului, iar dacă te prezinți la acesta, nu vei mai fi citat pentru viitoarele termene, fiind considerat că ai luat la cunoștință de programul stabilit.

Întrebarea care se pune în acest context este: Sunt obligat să mă prezint dacă sunt citat?

Judecarea cauzei în lipsa părții citate

Regula în materie, prevăzută de Codul de Procedură Civilă la art. 223 alin. (1), este că lipsa părții nu poate împiedica judecarea cauzei, dacă legea nu prevede altfel. În alte cuvinte, nu trebuie să fii prezent în instanță decât în cazurile în care legea prevede în mod expres acest lucru.

Cu toate acestea, regula enunțată mai sus suportă nuanțări. În cazul în care niciuna dintre părțile legal citate nu se prezintă, cel puțin una trebuie să fi formulat în scris o cerere de judecată în lipsă. Dacă o astfel de cerere nu este formulată, instanța va suspenda cauza, în conformitate cu prevederile art. 219 alin. (2) din Codul de procedură civilă: „În cazul în care părțile nu răspund la apel, instanța va verifica dacă procedura de citare a fost îndeplinită și, după caz, va proceda, în condițiile legii, la amânarea, suspendarea ori la judecarea procesului.”

Este important de precizat că dacă lipsești de la termenul de judecată, însă avocatul tău este prezent, acesta te va reprezenta în proces, fără să fie nevoie nici de prezența ta și nici de formularea în scris a unei cereri de judecată în lipsă.

Când ești obligat să te prezinți?

Legea prevede expres că ești obligat să te prezinți în situațiile în care:

1. Ești reclamant într-un proces de divorț

În procesul de divorț, prezența reclamantului este obligatorie. Potrivit art. 922 Cod procedură civilă, dacă la termenul de judecată, în prima instanță, reclamantul lipsește nejustificat și se înfățișează numai pârâtul, cererea va fi respinsă ca nesusținută. Reclamantul nu va fi, deci, obligat să se prezinte dacă este în imposibilitate de a o face, din motive justificate precum sunt starea de sănătate care nu îi permite acest lucru.

2. Ești citat cu mențiunea „personal la interogatoriu”

Și în cazul în care trebuie să răspunzi la interogatoriu, va fi necesară prezența ta fizică la proces. Potrivit art. 358 Cod procedură civilă, „Dacă partea, fără motive temeinice, refuză să răspundă la interogatoriu sau nu se înfățișează, instanța poate socoti aceste împrejurări ca o mărturisire deplină ori numai ca un început de dovadă în folosul aceluia care a propus interogatoriul. În acest din urmă caz, atât dovada cu martori, cât și alte probe, inclusiv prezumțiile, pot fi admise pentru completarea probatoriului.”

Așadar, în funcție de natura procesului tău, de calitatea ta în cadrul acestuia și de cerințele legale, obligația de a fi prezent în instanță variază. În majoritatea cazurilor, nu ești obligat să te prezinți, dar există excepții importante pe care trebuie să le cunoști pentru a te asigura că nu ratezi termene esențiale și pentru a evita eventuale sancțiuni procedurale.

Barry, the Legal Badger
Barry, the Legal Badgerhttps://legalbadger.org
Barry the Legal Badger este eroul nostru legal și de încredere. Cu o combinație unică de cunoștințe juridice profunde și un simț al umorului fermecător, Barry face ca subiectele complicate să devină simple și accesibile. De la drept civil la drept penal, articolele sale sunt gândite și redactate în așa fel încât orice persoană să parcurgă cu ușurință toate aspectele juridice relevante.
Advertisement

Urmărește-ne și pe rețelele de socializare !

243,271FaniÎmi place
9,107CititoriConectați-vă

Ultimele Știri

Cadrul juridic al comercializării produselor recondiționate și drepturile consumatorilor în România

În ultimii ani, piața produselor second-hand și recondiționate a...

Se poate pune sechestru pe un bun comun?

În practica judiciară, dar și în aplicarea coerentă a...

Ce este depresiunea economică?

Depresiunea economică reprezintă o etapă de deteriorare profundă, susținută...

Cine poate solicita pensia neîncasată din luna decesului pensionarului?

În cadrul sistemului public de pensii reglementat prin Legea...

Când trebuie să anunți că ești însărcinată la locul de muncă?

Te-ai întrebat când anume trebuie să îți anunți angajatorul...

Ce este PIB-ul și cum se calculează?

Produsul Intern Brut, prescurtat PIB, reprezintă principalul indicator macroeconomic...

Devino un membru al comunității noastre

Te-ar putea interesa și

Cine este scutit de plata taxei de timbru într-un proces?

Procesele se dovedesc a fi de multe ori, experiențe costisitoare atât din perspectiva întinderii de timp, cât și din perspectiva resurselor materiale. Un exemplu pe care se bazează afirmația anterioară este și taxa de...

Unde se plătește taxa de timbru?

Taxa de timbru este o obligație legală care însoțește dorința unei persoane de a-și valorifica un drept în fața instanței de judecată sau în cadrul altor proceduri administrative sau judiciare. Deși pare un detaliu...

Cum poți da pe cineva în judecată dacă nu îi știi datele personale?

În cadrul procesului civil, cererea de chemare în judecată trebuie să respecte cerințele de formă prevăzute de art. 194 și art. 148 alin. (1) din Codul de procedură civilă, printre care se regăsește și...