Ministerul Sănătății, printr-un comunicat de presă, a anunțat o suplimentare a bugetului destinat acțiunilor prioritare din spitalele românești. Suma adițională de 200 de milioane de lei vine să completeze alocarea inițială de 330 de milioane de lei din ianuarie 2024, ducând totalul la peste 500 de milioane de lei pentru acest an.
Principalele componente care au fost suplimentate sunt:
- Bugetul pentru pacienții cu AVC a fost mărit cu 90%;
- Fondurile pentru infarct miocardic acut au crescut cu 45%;
- Alocarea pentru ATI a fost suplimentată cu 50%.
Ministrul Sănătății, Prof. univ. dr. Alexandru Rafila, a declarat că: „Pacienții cu mari urgențe medicale au nevoie de materiale sanitare și medicamente care să poată să fie folosite imediat pentru salvarea vieților. Nu este suficient să acorzi primul ajutor și să transporți pacientul la un spital, ci trebuie să ai resursele umane și materiale disponibile imediat, iar acest lucru reprezintă o prioritate a Ministerului Sănătății care a crescut fără precedent alocările destinate acțiunilor prioritare. Pacienții care au nevoie de anestezie și terapie intensivă, pacienții cu politraumă, pacienții cu mari arsuri, infarct miocardic acut și accident vascular cerebral au beneficiat începând cu anul 2022 de o creștere de trei ori a sumelor alocate! Suntem responsabili și determinați să oferim împreună cu personalul sanitar tot sprijinul pacienților cu mari urgențe medicale. Această schimbare a modului de finanțare a fost posibilă datorită sprijinului Ministerului Finanțelor și Guvernului României.”
Programul Acțiuni Prioritare, derulat de Ministerul Sănătății, finanțează direct spitalele din România, suplimentar față de fondurile alocate de Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS). Acesta se concentrează pe patologii prioritare cum sunt Anestezie Terapie Intensivă, Accident Vascular Cerebral, Infarct Miocardic Acut, Traumă sau Arși Grav.

