În ceea ce privește veniturile obținute din salarii, legislația prevede o serie de obligații fiscale ce revin atât angajatorilor, cât și angajaților. Astfel, Codul fiscal instituie trei tipuri de contribuții sociale obligatorii, precum și impozitul pe veniturile obținute din salarii și asimilate salariilor. Dintre acestea, singura care este efectiv suportată de angajator este contribuția asiguratorie pentru muncă. Celelalte obligații fiscale sunt în sarcina angajaților, însă se plătesc prin modalitatea reținerii la sursă, astfel că tot angajatorilor le revine obligația de calcul și plată efectivă a acestora.
Impozitul pe veniturile din salarii și asimilate salariilor
Conform art. 78 alin. (1) din Codul fiscal, „Beneficiarii de venituri din salarii şi asimilate salariilor datorează un impozit lunar, final, care se calculează şi se reţine la sursă de către plătitorii de venituri”. Cota standard de impozitare este de 10% și se aplică asupra bazei de calcul care se determină ca diferență între venitul net din salarii (calculat prin scădereacontribuțiilor sociale obligatorii din venitul brut) și suma următoarelor deduceri: deducerea personală, cotizația sindicală, contribuțiile la fondurile de pensii facultative și primele de asigurare voluntară de sănătate (ambele în limita a 400 euro/an), precum și contravaloarea abonamentelor sportive (în limita a 100 euro/an). Impozitul se calculează prin aplicarea cotei de 10% asupra acestei baze de calcul.
Există anumite excepții de la plata impozitului, precum veniturile din salarii și asimilate salariilor realizate de persoanele fizice cu handicap grav sau accentuat, dar și altele prevăzute expres la art. 60 C. fiscal.
Contribuția de asigurări sociale (CAS)
Persoanele fizice care obțin venituri din salarii sau asimilate salariilor datorează CAS (contribuția de asigurări sociale). Conform art. 138 lit. a) din Codul fiscal, cota de contribuție este de 25% și, în cazul acestei categorii de contribuabili, se aplică asupra câștigului brut realizat din salarii și venituri asimilate salariilor.
Există anumite categorii de persoane exceptate de la plata CAS, cum ar fi elevii sau studenții, cu vârsta până la 26 de ani, aflați într-o formă de școlarizare. De asemenea, nu se plătește CAS pentru veniturile prevăzute la art. 141 C. fiscal.
Contribuția de asigurări sociale de sănătate (CASS)
CASS este datorată, de asemenea, de către persoanele fizice care realizează venituri din salarii și asimilate salariilor. Potrivit art. 156 din Codul fiscal, cota de contribuție este de 10% și se aplică asupra câștigului brut realizat.
Anumite categorii de persoane sunt exceptate de la plata CASS, precum copiii și tinerii cu vârsta de până la 26 de ani care se află în desfășurarea studiilor sau care provin din sistemul de protecție a copilului, precum și toate persoanele prevăzute la art. 154 C. fiscal.
Contribuția asiguratorie pentru muncă (CAM)
CAM este singura contribuție efectiv suportată de angajator. Conform art. 220 ind. 3 alin. (1) din Codul fiscal, „Cota contribuţiei asiguratorii pentru muncă este de 2,25%„. Aceasta se aplică asupra sumei câștigurilor brute realizate din salarii și venituri asimilate salariilor. Nu există excepții generale de la plata CAM, însă pot exista facilități fiscale pentru anumite sectoare economice.
Alte obligații ale angajatorilor
Este important de menționat că angajatorul are, de asemnea, obligația de a calcula, reține și plăti toate aceste contribuții și impozite. Conform art. 80 alin. (1) din Codul fiscal, „Plătitorii de salarii şi de venituri asimilate salariilor au obligaţia de a calcula şi de a reţine impozitul aferent veniturilor fiecărei luni la data efectuării plăţii acestor venituri, precum şi de a-l plăti la bugetul de stat până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei pentru care se plătesc aceste venituri”. În plus, angajatorii au obligații declarative. Potrivit art. 147 alin. (1) din Codul fiscal, aceștia trebuie să depună lunar, până la termenul de plată a contribuțiilor sociale, Declarația privind obligațiile de plată a contribuțiilor sociale, impozitului pe venit și evidența nominală a persoanelor asigurate.
În continuare vom prezenta un exemplu practic de calcul al obligațiilor fiscale care se datorează pentru un angajat. Vom lua ca exemplu salariul minim brut pe țară care, începând cu data de 1 ianuarie 2025 este stabilit la 4.050 de lei. Pentru acest nivel salarial, calculul obligațiilor fiscale se prezintă astfel:
1. Contribuția de asigurări sociale (CAS):
4.050 lei (venitul brut) x 25% = 1013 lei
2. Contribuția de asigurări sociale de sănătate (CASS):
4.050 lei (venitul brut) x 10% = 405 lei
3. Impozit pe venit:
Baza de calcul (venitul net): 4.050 lei – 1013 lei (CAS) – 405 lei (CASS) – 810 lei (deducere personală) = 1.822 lei
1.822 lei (venitul net) x 10% = 182,2 lei
4. Contribuția asiguratorie pentru muncă (CAM):
4.050 lei (venitul brut) x 2,25% = 91 lei
Total contribuții și impozite: 1013 lei (CAS) + 405 lei (CASS) + 182,2 lei (impozit pe venit) + 91 lei (CAM) = 1.691,2 lei – totalul pe care angajatorul trebuie să îl plătească pentru angajatul care obține salariul minim brut pe economie.
Din această sumă totală, angajatorul suportă efectiv doar contribuția asiguratorie pentru muncă, în valoare de 91 lei. Restul sumei de 1.600,2 lei reprezintă obligații fiscale ale angajatului, reținute din salariul brut și plătite de angajator în numele acestuia.
Deși contribuția efectiv suportată de angajator pentru un angajat cu normă întreagă care primește salariul minim pe economie este de 2,25% (CAM) din salariul brut pe care îl plătește angajatului, angajatorul are responsabilitatea de a gestiona și plăti către bugetul de stat suma tuturor obligațiilor fiscale ale fiecărui angajat. Această sumă include atât contribuțiile și impozitul datorate de angajat, cât și contribuția asiguratorie pentru muncă suportată de angajator.
Conform art. 6 ind. 1 alin. (1) ind. 1 din Legea 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscalenereținerea acestor sume de către angajator constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoarea de la 1 la 5 ani.
