Dacă am întreba pe rând, diferite persoane, ce ar face dacă ar fi Președinte pentru o zi, o mare parte din acestea ar răspunde că „ar da o lege” prin care să rezolve, de la caz la caz, anumite probleme din cele mai diverse domenii.
Totuși, deși există această concepție eronată, conform căreia, Președintele ar avea o putere discreționară în ceea ce privește procesul legislativ, în realitate, lucrurile se prezintă total diferit.
Astfel, arătăm că, Parlamentul României are trei funcții principale: funcția de legiferare, funcția de control și funcția de informare. În ceea ce privește funcția de legiferare, este relevantă structura bicamerală a Parlamentului, cuprinzând Camera Deputaților și Senatul.
Procesul legislativ reprezintă ansamblul etapelor și procedurilor prin care o propunere normativă se transformă în lege, constituind esența activității parlamentare.
În primul rând, pentru a determina care sunt etapele incidente pentru un anumit tip de act normativ, trebuie să identificăm care dintre procedurile legislative este utilizată: procedura ordinară sau procedura specială.
Cum ajunge o propunere legislativă să devină lege?
- Procedura legislativă ordinară.
Procedura legislativă ordinară conține mai multe etape, fiecare contribuind la îmbunătățirea propunerii inițiale. Aceasta debutează cu depunerea proiectului la prima Cameră competentă, urmată de avizarea sa de către Consiliul Legislativ, un organ consultativ specializat.
Ulterior, proiectul este examinat în detaliu de comisiile parlamentare de specialitate, unde pot fi formulate amendamente. Dezbaterea și votul în plenul primei Camere sesizate este urmat de transmiterea proiectului către Camera decizională.
După parcurgerea unor etape similare în a doua Cameră, forma proiectului de lege adoptată este trimisă Președintelui pentru promulgare, ultimul pas fiind publicarea în Monitorul Oficial.
2. Proceduri legislative speciale.
Pe lângă procedura ordinară, există și proceduri legislative speciale, concepute pentru a răspunde unor situații sau cerințe particulare. Printre acestea se numără procedura de urgență, aplicabilă proiectelor considerate prioritare, și procedura legilor constituționale, care implică majorități speciale și organizarea unui referendum.
Procedura legilor bugetare, se încadrează, de asemenea, în categoria procedurilor speciale, necesitând dezbaterea și adoptarea în ședință comună a celor două Camere. Ratificarea tratatelor internaționale urmează și aceasta o procedură specială, implicând adoptarea unei legi de ratificare.
Ordonanțele de urgență ale Guvernului (OUG) reprezintă o formă specială de legiferare, permițând executivului să intervină rapid în situații extraordinare.
Reglementate de art. 115 din Constituție, OUG-urile pot fi adoptate doar în cazuri excepționale și intră în vigoare după depunerea lor spre dezbatere în Parlament și publicarea în Monitorul Oficial.
Acestea sunt supuse unor restricții importante, neputând afecta regimul instituțiilor fundamentale ale statului sau drepturile și libertățile constituționale. Parlamentul are obligația de a le aproba sau respinge ulterior prin lege.
Ce se întâmplă dacă Președintele trimite legea de la promulgare înapoi în Parlament?
În cadrul procesului legislativ, ultima etapă o reprezintă promulgarea legii de către Președintele României. Odată ce Camera decizională și-a dat acordul final asupra proiectului de lege, acesta este înaintat Președintelui României.
Promulgarea are rolul de a certifica autenticitatea textului legislativ și de a confirma corectitudinea procedurii de adoptare.
Art. 77 alin. (1)din Constituție prevede că „Promulgarea legii se face în termen de cel mult 20 de zile de la primire.”, de către Președinte.
În această perioadă, Președintele dispune de două opțiuni principale:
➢ Prima dintre acestea îi permite să solicite Parlamentului o nouă analiză a legii, din perspectiv oportunității sau a posibilelor probleme de neconstituționalitate. Deși forul legislativ are obligația de a reexamina actul normativ, acesta nu este constrâns să adopte modificările sugerate de Președinte. Este important de menționat că această solicitare poate fi făcută o singură dată pentru fiecare lege.
➢ În același interval de 20 de zile, Președintele poate contesta constituționalitatea legii prin sesizarea Curții Constituționale.
Dacă oricare dintre aceste două căi este aleasă, termenul pentru promulgare se reduce la jumătate, devenind 10 zile de la momentul primirii legii reexaminate sau a deciziei Curții Constituționale care confirmă constituționalitatea actului normativ.
În situația în care Președintele a retrimis proiectul legislativ înapoi în Parlament pentru reexaminare, însă Parlamentul nu adoptă modificări asupra proiectului și menține forma inițială, acesta este obligat să procedeze la promulgarea legii.
De asemenea, dacă expiră termenul de 20 de zile fără ca Președintele să fi manifestat vreo opinie în legătură cu legea trimisă spre promulgare, legea va intra automat în vigoare, fără a mai fi necesară promulgarea.
O situație excepțională este prevăzută pentru legile care modifică Constituția urmează o cale distinctă. Acestea nu necesită promulgarea prezidențială, intrând în vigoare direct după aprobarea lor prin referendum național.
Astfel, de la inițiativa legislativă până la promulgare, fiecare etapă contribuie la rafinarea și validarea propunerilor legislative.
Această complexitate a procedurilor legislative este de fapt o garanție a democrației, fiecare lege fiind supusă mai multor așa-zise „teste”, înainte de a intra în vigoare, și după cum se poate observa puterea de decizie a Președintelui, este una minimă.
Cine poate face propuneri legislative?
Inițiativa legislativă, punctul de pornire al oricărui act normativ, este reglementată de art. 74 din Constituția României, potrivit căruia: „Iniţiativa legislativă aparţine, după caz, Guvernului, deputaţilor, senatorilor sau unui număr de cel puţin 100.000 de cetăţeni cu drept de vot. Cetăţenii care îşi manifestă dreptul la iniţiativă legislativă trebuie să provină din cel puţin un sfert din judeţele ţării, iar în fiecare din aceste judeţe, respectiv în municipiul Bucureşti, trebuie să fie înregistrate cel puţin 5.000 de semnături în sprijinul acestei iniţiative.”
