Desfacerea căsătoriei reprezintă nu doar finalul unei relații, ci și debutul unei noi etape. Totuși, legiuitorul a prevăzut anumite mecanisme de protecție pentru soții care, chiar dacă au demarat procedura de divorț, se răzgândesc cu privire la desfacerea căsătoriei.
Codul Civil, prin art. 373, stabilește motivele legale pentru desfacerea căsătoriei, incluzând acordul soților, deteriorarea gravă a relațiilor conjugale, separarea de facto (în fapt) pentru o perioadă de minimum doi ani, precum și imposibilitatea continuării căsătoriei din rațiuni medicale.
În ipoteza în care unul dintre soți își reconsideră decizia de a divorța, deși a demarat această procedură, există posibilități de reconciliere prevăzute de lege.
Există două modalități principale de desfacere a căsătoriei, fie pe cale administrativă, fie pe cale judiciară.
Divorțul administrativ se poate realiza în fața notarului public sau a ofițerului de stare civilă, fiind condiționat de acordul ambilor soți. Procedura implică depunerea unei cereri și a unor documente justificative, precum certificatele de naștere, actele de identitate și certificatul de căsătorie în original.
În cazul divorțului administrativ, legea prevede o perioadă de reflecție de 30 de zile de la depunerea cererii. Intervalul oferă soților posibilitatea de a-și reconsidera decizia.
Conform art. 374 alin. (1) din Codul Civil: „Cererea de divorţ se depune de soţi împreună. Ofiţerul de stare civilă sau notarul public înregistrează cererea şi le acordă un termen de reflecţie de 30 de zile.”
Conform art. 376 alin. (3) din Codul Civil:„La expirarea acestui termen, soţii se prezintă personal, iar ofiţerul de stare civilă sau, după caz, notarul public verifică dacă soţii stăruie să divorţeze şi dacă, în acest sens, consimţământul lor este liber şi neviciat.”
Conform art 376 alin. (4) din Codul Civil: „Dacă soţii stăruie în divorţ, ofiţerul de stare civilă sau, după caz, notarul public eliberează certificatul de divorţ fără să facă vreo menţiune cu privire la culpa soţilor”.
Divorțul pe cale judiciară apare în situațiile în care soții nu ajung la un acord comun. Cererea de divorț se depune la judecătoria competentă, de regulă determinată în funcție de ultima locuință comună a soților.
Conform art. 924 alin. (1) din Codul de Procedură Civilă: „Soţii se pot împăca în tot cursul judecăţii, chiar dacă nu au fost plătite taxele de timbru. În acest caz, instanţa va lua act de împăcare şi va dispune, prin hotărâre definitivă, închiderea dosarului, precum şi restituirea taxelor de timbru, dacă au fost achitate”.
În situația divorțului pe cale judiciară, procedura poate înceta în cazul împăcării soților, conform prevederilor legale. Astfel, chiar și după introducerea cererii de desfacere a căsătoriei, există posibilitatea de reconciliere până la pronunțarea hotărârii definitive.

