Prin Legea nr. 289/2007, s-a instituit o zi dedicată în mod expres cadrelor didactice, intitulată Ziua Învățătorului, celebrată anual la data de 5 iunie. Alegerea acestei date nu este întâmplătoare, ci coincide cu ziua de naștere a lui Gheorghe Lazăr (5 iunie 1779), figură a culturii naționale, recunoscut ca întemeietor al învățământului românesc modern.
Potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 289/2007, Ziua Învățătorului este instituită ca manifestare festivă, educațională, cu caracter național, apolitic și cultural, organizată anual pe întreg cuprinsul teritoriului național.
Mai mult, această zi este celebrată în toate unitățile de învățământ – de stat, particulare și confesionale – aparținând sistemului românesc de educație.
Prin aceeași lege, s-a dispus învestirea Ministerului Educației, precum și a altor instituții competente ale statului, cu atribuția de a acorda premii, distincții, medalii și titluri onorifice cadrelor didactice și elevilor care s-au remarcat prin merite educaționale excepționale. Astfel, Ziua Învățătorului devine nu doar un moment comemorativ, ci și o modalitate prin care statul promovează performanța, excelența și devotamentul în domeniul educației.
Astfel, Ziua Învățătorului a fost consacrată nelucrătoare pentru elevii și cadrele didactice din învățământul preuniversitar. Această măsură a fost oficializată prin includerea datei de 5 iunie în Contractul Colectiv de Muncă unic la nivel de sector de activitate – Învățământ Preuniversitar.
Recunoașterea acestei zile ca zi liberă exprimă în mod concret respectul datorat cadrelor didactice, subliniind importanța simbolică și practică a activității desfășurate în cadrul procesului educațional, dar reprezintă totodată un prilej de bucurie chiar și pentru elevi!

