Construirea unei case noi vine adesea la pachet cu o mulțime de întrebări practice. Una dintre cele mai frecvente este: „Cât de aproape pot construi de gardul vecinului fără să încalc legea?” Această întrebare aparent simplă ascunde o multitudine de reglementări care pot influența proiectul dumneavoastră de construcție.
Construcția unei locuințe implică respectarea unei serii de reguli urbanistice, printre care se numără și respectarea unei distanțe minime față de proprietățile învecinate care este reglementată atât prin dreptul comun civil, dar și prin hotărârile unităților administrativ-teritoriale.
Această limitare are scopul de a asigura un echilibru între exercițiul dreptului de proprietate și necesitatea respectării intimității, cât și a normelor de siguranță și estetică urbană.
Astfel, conform art. 612 din Codul Civil: „orice construcții, lucrări sau plantații se pot face de către proprietarul fondului numai cu respectarea unei distanțe minime de 60 de cm față de linia de hotar, dacă nu se prevede altfel prin lege sau prin regulamentul de urbanism, astfel încât să nu se aducă atingere drepturilor proprietarului vecin”.
Mai departe, art. 615 din Codul Civil impune obligația de respectare a unei distanțe minime de 2 metri între proprietatea învecinată și elementele constructive ce permit vederea directă, precum ferestrele sau balcoanele. Pentru elementele neparalele cu linia de hotar, distanța minimă se reduce la 1 metru.
Reglementări urbanistice locale
În practică, distanțele minime de construire sunt frecvent stabilite prin intermediul documentațiilor de urbanism locale, cum ar fi Planul Urbanistic General (PUG) sau Planurile Urbanistice Zonale (PUZ).
De regulă, aceste regulamente impun cerințe mai stricte decât cele prevăzute în Codul Civil, ținând cont de zona exactă și de tipologia construcțiilor.
Factorii care influențează distanțele minime pot include regimul de înălțime al construcției, destinația acesteia, prezența ferestrelor pe fațadele laterale sau posterioare, precum și caracteristicile zonei (urbană, rurală, centrală, periferică etc.).
De exemplu, construcțiile cu regim de înălțime mai mare sau cele cu destinații speciale pot fi supuse unor restricții specifice în ceea ce privește distanța față de limitele de proprietate.
Înainte de demararea lucrărilor de construcție, este necesară obținerea unei autorizații de construire de la autoritatea publică locală competentă. Proiectul tehnic al construcției trebuie să respecte atât prevederile Codului Civil, cât și regulamentele urbanistice locale, inclusiv cele referitoare la distanțele față de limitele de proprietate.
Documentația necesară pentru obținerea autorizației trebuie să fie elaborată de către un arhitect sau un inginer autorizat și să includă planurile detaliate ale construcției, cu evidențierea amplasării acesteia pe terenul respectiv. Autoritățile locale vor analiza conformitatea proiectului cu cerințele legale și urbanistice înainte de a emite autorizația de construire.
Ce se întâmplă atunci când deja s-a construit fără respectarea distanței minime?
Într-o astfel de ipoteză, se pot aplica sancțiuni contravenționale sau chiar obligația de a demola construcția neautorizată, pe cheltuiala proprietarului. În cazul în care construcția aduce prejudicii proprietarului vecin, acesta poate solicita în cadrul unui proces în instanță, demolarea construcției sau obținerea de despăgubiri.
Prin urmare, respectarea distanțelor minime de construire față de limitele de proprietate este reglementată în vederea asigurării unui climat urban armonios și pentru prevenirea potențialelor litigii între vecini. Orice proiect de construcție ar trebui să fie elaborat cu stricta respectarea actelor normative în vigoare, iar proprietarii să adopte o atitudine transparentă și cooperantă în relația cu vecinii, pentru a preveni conflictele și a identifica soluții eficiente.

