Semnătura pe tabletă reprezintă un progres al sistemului juridic adaptat la digitalizarea societății contemporane sau o practică utilă pentru încheierea frauduloasă a numeroase contracte prin falsificarea semnăturii?
Acest articol își propune să realizeze o analiză obiectivă a provocărilor și vulnerabilităților asociate semnăturilor pe tabletă, evidențiind necesitatea unor metode fiabile de autentificare și validare, precum și să sublinieze implicațiile juridice ale utilizării semnăturilor electronice în contextul actual.
Într-o societate guvernată de o digitalizare accelerată, din dorința de a eficientiza încheierea tranzacțiilor, utilizarea semnăturilor pe tabletă a devenit o practică uzuală chiar și în domeniul juridic. Semnătura pe tabletă reprezintă, în esență, o reproducere grafică a semnăturii tradiționale olografe, realizată prin intermediul unui dispozitiv electronic care prezintă anumite specificații tehnice.
Totuși, acest tip de semnătură nu beneficiază de o reglementare distinctă în cadrul juridic național, fiind subsumat conceptului general de semnătură electronică. În absența unor prevederi specifice care să definească și să reglementeze semnătura biometrică în mod explicit, aceasta este tratată în conformitate cu normele aplicabile semnăturilor electronice, conform legislației în vigoare.
Ce tip de semnătură este semnătura pe tabletă?
La nivel european, semnătura electronică este reglementată de Regulamentul (UE) nr. 910/2014 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 iulie 2014 privind identificarea electronică și serviciile de încredere pentru tranzacțiile electronice pe piața internă și de abrogare a Directivei 1999/93/CE.(cunoscut și sub denumirea de Regulamentul eIDAS ,,Electronic Identification, Authentication and Trust Services”), fiind definită ca o grupare de date în format electronic atașate sau asociate logic unui înscris în format electronic cu intenția de a produce efecte juridice și care permit identificarea semnatarului documentului.
Conform eIDAS, semnăturile electronice au ca scop asigurarea unui nivel ridicat de securitate și încredere în tranzacțiile electronice și sunt clasificate astfel: semnătura electronică simplă, semnătura electronică avansată și semnătura electronică calificată.
Pe de altă parte, semnătura olografă se regăsește definită ca o semnătură realizată manual de către o persoană, pe suport de hârtie, servind ca dovadă a consimțământului cu privire la conținutul documentului semnat.
Semnătura pe tabletă se încadrează în conceptul de semnătură biometrică, concept care nu a primit o definiție explicită în legislația națională. În ciuda acestui aspect, semnătura biometrică poate fi încadrată în tiparul semnăturilor electronice, realizate prin intermediul unui dispozitiv electronic specializat (tabletă sau pad) care înregistrează datele biometrice ale semnăturii olografe.
Astfel, semnătura pe tabletă, în varianta sa simplă, se poate încadra în categoria semnăturilor electronice simple, fiind lipsită de orice garanție solidă de securitate, fapt care permite falsificarea acesteia. Așadar, pentru a îndeplini același nivel de siguranță cu semnătura olografă, este necesar ca semnătura electronică să fie cel puțin avansată sau, ideal, calificată.
Conform reglementărilor europene, semnătura electronică avansată trebuie să îndeplinească anumite caracteristici stricte, inclusiv capacitatea de a identifica semnatarul și de a fi legată unic de acesta, astfel încât orice modificare ulterioară a datelor semnate să fie detectabilă. Mai mult decât atât, semnătura electronică calificată înseamnă o semnătură electronică avansată, realizată prin intermediul unui dispozitiv calificat și a unui certificat calificat, fiind astfel echivalentă din punct de vedere juridic cu semnătura olografă în toate statele membre ale Uniunii Europene.
În România, pentru ca o semnătură electronică să fie recunoscută ca echivalentă cu semnătura olografă, aceasta trebuie să prezinte trăsăturile unei semnături electronice calificate, dar, cu toate acestea, în practică, utilizarea semnăturilor pe tabletă, care sunt adesea semnături electronice simple, este frecventă în diverse domenii precum cel bancar sau comercial. În ciuda faptului că, tehnologiile actuale permit crearea unor semnături electronice calificate, în țara noastră, utilizarea acestora nu este răspândită pe scară largă din cauza complexității procedurii de implementare.
Ce probleme ridică acest tip de semnătură?
Semnătura pe tabletă, fiind de obicei considerată o semnătură electronică simplă, nu prezintă suficiente garanții solide de securitate. În practică, se ridică probleme, în primul rând relativ la identificarea falsurilor. Semnăturile electronice simple sunt susceptibile de falsificări, iar lipsa unor instrumente adecvate pentru analiza grafoscopică complică identificarea acestora.
Suplimentar, există și problematica identității semnatarului, lipsa unor metode standardizate și eficiente de verificare a identității semnatarului poate duce la contestarea autenticității documentelor semnate pe tabletă.
Pe scurt, în cadrul unui litigiu, orice înscris sub semnătură privată depus șa dosar cu ocazia administrării probelor este opus părții adverse, aceasta având posibilitatea recunoașterii sau contestării scrierii sau a semnăturii.
Potrivit art. 301 Cod de procedură civilă, contestarea unui înscris impune în sarcina președintelui instanței obligația de a proceda la etapa verificării de scripte, ulterior, stabilind, de asemenea, metoda de verificare a înscrisului (Compararea scrierii și semnăturii de pe înscris cu scrierea și semnătura din alte înscrisuri necontestate, expertiza sau orice alte mijloace de probă admise de lege).
În contrast cu semnătura olografă pe suport de hârtie, care poate fi supusă unei expertize grafoscopice riguroase pentru a determina autenticitatea sa, semnătura pe tabletă nu beneficiază de aceleași metode de verificare.
Lipsa unor proceduri standardizate și a unor instrumente adecvate pentru analiza grafoscopică a semnăturilor electronice generează un risc de falsificare, compromițând astfel securitatea tranzacțiilor și încrederea în validitatea documentelor semnate digital.
Grafoscopia este recunoscută ca o ramură a criminalisticii care, prin utilizarea unor metode și cunoștințe avansate din domenii precum fiziologia, psihologia, anatomia, caligrafia și grafologia, permite crearea unui sistem de indici ce facilitează identificarea autorului unei manifestări grafice, incluzând scrisul, semnele de punctuație, cifrele, semnăturile și alte elemente similare. Acest tip de expertiză este adesea utilizat pentru:
- verificarea autenticității unui text sau a unei semnături pentru a determina dacă acestea provin de la persoana nominalizată;
- identificarea persoanei care a executat un text sau o semnătură, atunci când s-a demonstrat cu certitudine că acestea nu au fost realizate de titularul prezumat;
- identificarea autorilor scrisorilor anonime, semnăturilor fictive, adăugirilor și altor elemente similare;
În cursul procesului de identificare, trebuie să se aibă în vedere trei particularități ale scrierii, care influențează în mod determinant rezultatul la care va ajunge expertul: individualitatea scrisului, stabilitatea scrisului și reactivitatea scrisului.
Individualitatea scrisului se referă la faptul că scrierea este puternic și direct influențată de particularitățile personale și de specificul tipului de activitate nervoasă proprii fiecărui individ.
Stabilitatea scrisului aduce în atenția publică ideea că, la vârsta de 20-22 de ani, scrisul se cristalizează și devine constant pentru tot restul vieții, deși poate suferi modificări minore datorate multiplelor modele de semnături, afecțiunilor motorii, îmbătrânirii, etc. Factorii care pot provoca aceste modificări includ evoluția scrierii, starea psiho-somatică, influențele externe asupra mâinii, intoxicațiile, incapacitățile fizice și factori aleatorii.
Totodată, reactivitatea scrisului se manifestă prin variații în privința caracteristicilor elementelor componente ale scrisului și chiar modificări ale caracteristicilor generale ale acestuia, dar care permit, în continuare identificarea autorului semnăturii.
Chiar dacă, inclusiv în ipoteza scrisului pe tabletă, putem analiza anumite caracteristici generale ale scrisului precum: dimensiunea scrisului, proporționalitatea scrisului, forma scrisului, nu avem posibilitatea de a verifica toate aceste trăsături care permit identificarea autorului semnăturii, spre exemplu presiunea și spațierea scrisului.
Semnăturile sunt diverse și pot include elemente structurale care nu sunt întotdeauna prezente în scrisul obișnuit al titularului, cum ar fi exagerări, supraînălțări, simplificări, și altele.
Expertiza grafică stabilește autorul unei semnături, determinând dacă a fost executată de titular sau de altcineva, și este esențială pentru verificarea autenticității semnăturii. În plus, materialul de comparație trebuie să fie autentic și contemporan cu actul în litigiu pentru a asigura acuratețea concluziilor.
Deși semnătura pe tabletă aduce avantaje considerabile în ceea ce privește comoditatea și eficiența, lipsa unor metode eficiente de autentificare și verificare a acesteia reprezintă o provocare majoră cu care se va confrunta sistemul judiciar.
Aceasta creează o vulnerabilitate semnificativă, deoarece, spre deosebire de semnătura olografă, semnătura pe tabletă simplă nu poate fi supusă unei expertize grafoscopice tradiționale pentru a-i verifica autenticitatea.
În consecință, atât la nivel național, cât și la nivel european, va fi nevoie de o politică de dezvoltare și implementare a unor standarde și tehnologii care să asigure un nivel de securitate comparabil cu cel al semnăturilor olografe, asigurând integritatea documentelor semnate astfel.
