„Când ies la pensie?” – Calcul vârstă pensionare
Modul de determinare a vârstei de pensionare reprezintă o preocupare frecventă în rândul persoanelor care se apropie de finalul carierei profesionale. Conform Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, vârsta standard de pensionare și stagiul minim de cotizare sunt criteriile de bază pentru a putea ieși la pensie.
Pentru a determina vârsta la care o persoană poate ieși la pensie, este esențial să se ia în considerare următoarele două elemente: vârsta standard de pensionare, care variază în funcție de gen și anul nașterii și stagiul minim de cotizare, care este reprezentat de anii de muncă efectivă și contribuțiile la sistemul de pensii. Acest calcul poate fi realizat folosind calculatorul Legal Badger.
Pe de o parte stagiul minim de cotizare este de 15 ani, atât pentru femei, cât şi pentru bărbaţi. Atingerea acestui stagiu se realizează prin creşterea stagiului minim de cotizare, conform eşalonării prevăzute în anexa nr. 5 la Legea nr. 263/2010. Pe de altă parte, stagiul complet de cotizare este de 35 de ani, atât pentru femei, cât şi pentru bărbaţi. Atingerea acestui stagiu se realizează tot prin creşterea stagiului complet de cotizare, conform eşalonării prevăzute în anexa nr. 5.
În sistemul public de pensii stagiul de cotizare se constituie din însumarea perioadelor pentru care s-a datorat contribuţia la bugetul asigurărilor sociale de stat de către asigurat şi, după caz, de către angajator. Totodată, se asimilează stagiului de cotizare şi perioadele necontributive, denumite în continuare perioade asimilate, în care asiguratul:
- a beneficiat de pensie de invaliditate;
- a urmat cursurile de zi ale învăţământului universitar, organizat potrivit legii, pe durata normală a studiilor respective, cu condiţia absolvirii acestora cu diplomă;
- a satisfăcut serviciul militar ca militar în termen sau militar cu termen redus, pe durata legal stabilită, a fost concentrat, mobilizat sau în prizonierat;
- a beneficiat, în perioada 1 aprilie 2001 – 1 ianuarie 2006 de indemnizaţii de asigurări sociale, acordate potrivit legii;
- a beneficiat, începând cu data de 1 ianuarie 2005, de concediu pentru incapacitate temporară de muncă cauzată de accident de muncă şi boli profesionale;
- a beneficiat, începând cu data de 1 ianuarie 2006, de concediu pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani sau, în cazul copilului cu handicap, de până la 3 ani;
Tabel vârstă pensionare femei
Conform prevederilor Legii nr. 263/2010, vârsta standard de pensionare pentru femei este de 63 de ani, ajustându-se treptat pentru o creștere progresivă. Acest proces este parte din eforturile de armonizare a sistemelor de pensii. Tabelul vârstei de pensionare pentru femei prevăzut în Anexa nr. 5 la Legea nr. 263/2010 oferă informații detaliate despre momentul când se poate accesa pensia pentru limită de vârstă, în funcție de anul și luna nașterii, dar și de stagiul de cotizare. De exemplu, o femeie născută în anul 1960 poate ieși la pensie la 61 de ani cu un stagiu minim de cotizare de 31 de ani.
Cu toate acestea, vârsta standard de pensionare prevăzută de tabelul menționat se poate diminua în cazul persoanelor care au realizat stagiul complet de cotizare și îndeplinesc una dintre următoarele condiții:
- au realizat stagii de cotizare în condiţii deosebite de muncă;
- au realizat stagii de cotizare în grupa I de muncă, potrivit legislaţiei anterioare datei de 1 aprilie 2001;
- au realizat stagii de cotizare în locurile de muncă încadrate în condiţii speciale;
- le-au fost stabilite drepturi privind vechimea în muncă, în condiţiile prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. a)- c) şi la alin. (2) din Decretul-lege nr. 118/2019 republicat.
În cazul persoanelor care se încadrează în această de ultimă categorie, vârsta standard de pensionare se reduce cu câte 6 luni, pentru fiecare an de privare de libertate, de deportare în străinătate, după data de 23 august 1944, şi/sau de prizonierat. În cazul celorlalte categorii de persoane enumerate, vârsta standard de pensionare se reduce conform unor tabele prevăzute la art. 55 din Legea nr. 263/2010. Cu titlu exemplificativ, în cazul unei femeie care a realizat stagii de cotizare în locurile de muncă încadrate în condiţii speciale timp de 7 ani, vârsta standard de pensionare se reduce cu 3 ani și 6 luni.
Tabel vârstă pensionare bărbați
Similar tabelului destinat femeilor, și pentru bărbați există un tabel specific prevăzut în cadrul aceleiași anexe la lege, menit să indice vârsta standard de pensionare în funcție de anul nașterii și de stagiul de cotizare. Vârsta standard de pensionare pentru bărbați este stabilită, în prezent, la 65 de ani.
Totodată, reducerea vârstei standard de pensionare prezentată în cazul femeilor, se aplică și în cazul bărbaților, reglementarea fiind unitară în acest sens, fără vreo diferențiere în funcție de sex, Astfel, tot cu titlu exemplificativ, în cazul unui bărbat care a realizat stagii de cotizare în condiţii deosebite de muncă timp de 5 ani, vârsta standard de pensionare se reduce cu 1 an și 8 luni.
În concluzie, pentru a determina momentul exact al pensionării, este esențial să se consulte aceste tabele și să se aplice condițiile specifice prevăzute de Legea 263/2010, în vederea realizării unei analize asupra tuturor condițiilor cumulative a căror îndeplinire asigură eligibilitatea la pensionare.
Nu în ultimul rând, pentru situații particulare, sunt necesar de avut în vedere inclusiv anumite beneficii și reduceri acordate de lege în privința vârstei de pensionare, care diferă de la caz la caz.

