România și alte țări din centrul și estul Europei și-au deschis larg granițele către imigrație în ultimii ani, reacționând la apelurile disperate ale angajatorilor afectați de lipsa forței de muncă. Sunt aduși într-un mod masiv muncitori asiatici.
În cartierul Komitat din sudul Bucureștiului se găsește un cămin muncitoresc ce găzduiește în cele trei clădiri ale sale nu mai puțin de 1.100 de paturi. Aici se întâlnesc și se intersectează diversele culturi: nepalezi, indieni, bengalezi, srilankezi.
Printre aceștia se află și Naresh Chaudhary, un bărbat nepalez în vârstă de 38 de ani, care împarte o cameră cu alți trei conaționali. Acesta împărtășește povestea sa despre sosirea în România acum șase luni pentru a lucra pentru Glovo, una dintre companiile din domeniul livrărilor.
De ce vin asiaticii la noi?
Tânărul Naresh Chaudhary afirmă că veniturile sale duble față de cele din Nepal provin din livrarea meselor calde către locuitorii din București, o activitate care a devenit din ce în ce mai comună în capitala României. Acești livratori, în mare parte străini, au reușit să se integreze în peisajul urban, chiar dacă nu vorbesc limba română.
Pentru Chaudhary, experiența sa anterioară în Malaezia și Arabia Saudită îl pregătise pentru acest nou capitol în viața sa. Există o tendință a migrației din Europa de Est către Europa de Vest, fenomen declanșat de aderarea la Uniunea Europeană în 2007, ce a generat un gol în câmpul muncii în țările de origine.
Alături de Naresh Chaudhary, un alt compatriot nepalez, Sherpa Pemba, aduce o altă perspectivă asupra vieții și muncii în România. La vârsta de 32 de ani, Pemba mărturisește sincer că, înainte de sosirea sa în țară, nu avea nicio cunoștință despre România, însă a fost plăcut surprins de amabilitatea localnicilor. Cu toate acestea, entuziasmul său inițial a sczăut ăn urma lovirii de realitatea dură a condițiilor de muncă.
Chiar dacă lucrează foarte mult, depășind uneori limita de unsprezece ore pe zi pentru Glovo, Pemba se confruntă cu dificultăți în atingerea pragului minim de livrări impus de angajator. În ciuda unui contract care specifică un salariu lunar de 550 de euro, el se plânge de incapacitatea de a trimite bani familiei sale, subliniind astfel discrepanța dintre așteptările și realitatea vieții de zi cu zi.
O problemă asupra forței de muncă
„Ar trebui să petreacă mai mult timp în centrul orașului pentru a primi mai multe comenzi”, spune Valeriu Nicolae, directorul căminului, pentru a justifica aceste plângeri care ar fi „cazuri izolate” în rândul celor peste 120.000 de străini non-europeni care locuiesc acum în România. Acest fost diplomat a avut fler când a înființat, în 2016, compania de cămine private Komitat, care oferă companiilor românești cazare pentru muncitorii lor cu doar 6 euro pe noapte. Komitat oferă acum cazare pentru peste 4.000 de lucrători, în mare parte asiatici, care lucrează în special „în hotelurile Marriott, la McDonald’s sau în supermarketurile Delhaize /Mega Image, n. trad/”.
România și alte țări din centrul și estul Europei au trecut printr-o transformare în politica lor de imigrație, datorată presiunii crescânde din partea angajatorilor în căutarea forței de muncă. Această schimbare vine în contextul unei redresări economice post-Covid și a unei crize de resurse umane accentuate de migrația masivă a românilor către alte țări și de o natalitate în scădere.
Recrutări internaționale pentru combaterea deficitului de personal
Romulus Badea, partener la firma fiscală Soter, subliniază importanța acestei schimbări în politicile de recrutare, observând că aproximativ 6 milioane de români lucrează în prezent în străinătate. Soter a dezvoltat o afacere de recrutare internațională pentru a răspunde nevoilor angajatorilor din România.
Prin recrutarea internațională, se creează oportunități pentru străini să contribuie la economia românească și să compenseze deficitul de personal calificat și disponibil.
Lucrătorii asiatici sunt considerați candidați ideali pentru această strategie, deoarece se așteaptă să obțină salarii semnificativ mai mari în România, de patru până la cinci ori mai mari decât în țările lor de origine. Chiar și în contextul unui salariu minim local de 660 de euro brut, această perspectivă atrage lucrători dornici să-și îmbunătățească nivelul de trai.
„Criza recrutării este de așa natură, încât am adus chiar și trei nepalezi gata să lucreze ca ciobani pentru a supraveghea asupra turmelor de oi”, spune el. „Intrăm într-un proces care a avut loc în Europa de Vest cu câteva decenii în urmă”, declară Sorin-Mihai Grindeanu, vicepreședintele Partidului Social Democrat de guvernământ și ministru al transporturilor, care consideră că „mai ales companiile de construcții sunt foarte fericite” cu această forță de muncă.
„Chiar dacă țara nu a avut până acum aproape niciun lucrător străin non-european, subiectul imigrației nu face prea multe valuri în societate, dincolo de câteva acte izolate de rasism. În orașele mari, românii sunt pregătiți pentru o astfel de realitate”, a spus ministrul.
De ce nu se întorc românii acasă?
Declarațiile purtătorului de cuvânt al Alianței pentru Unitatea Românilor, deputatul Dan Tănașa, denotă o preocupare în creștere cu privire la imigrația în România, subliniind tema imigrației necontrolate în discursul său
Majoritatea clasei politice, inclusiv Alianța pentru Unitatea Românilor, par să fi acceptat ideea că întoarcerea românilor din diaspora în țară este un obiectiv dificil de realizat. Deși mesajele încurajează întoarcerea în țară a românilor plecați în străinătate, mulți politicieni înțeleg că acest lucru este improbabil.
Fostul prim-ministru Grindeanu aduce în discuție experiențele românilor care au emigrat în Italia și constată că, deși condițiile de muncă s-au îmbunătățit în România, mulți români stabiliți în străinătate nu sunt dispuși să revină. Acest lucru se datorează faptului că, în timp ce părinții lor au migrat acum două decenii, copiii lor s-au integrat în societatea și cultura italiene, ceea ce face improbabilă întoarcerea lor în țară.
Grindeanu nu exclude posibilitatea ca același proces de integrare și adaptare să aibă loc și pentru noii imigranți, precum srilankezii și nepalezii.
Va afecta intrarea României în spațiul Schengen migrația asiatică către alte destinații europene?
Imigrația recentă a adus României un beneficiu demografic, înregistrând pentru prima dată, în 2022, o creștere a populației după perioada post-comunistă. Cu excepția unui număr redus, puțini asiatici sunt dispuși să se stabilească permanent în țară, preferând să-și ducă familiile în alte părți. Mulți aspiră să se îndrepte mai spre vest.
Radu Dimitrescu, liderul unui lanț de restaurante de lux din București, se confruntă cu consecințele acestei realități, observând o scădere a numărului de angajați străini în echipa sa. O parte dintre aceștia au ales să părăsească țara ilegal, preferând să migreze către destinații mai atrăgătoare, precum Portugalia.
Intrarea planificată a României în spațiul Schengen pe 31 martie prezintă perspective noi. Eliminarea controalelor la frontieră ar putea amplifica exodul lucrătorilor asiatici către alte state membre ale Uniunii Europene, accentuând presiunea asupra pieței muncii din România.
În ciuda unui context dificil marcat de restricții și schimbări socio-economice, o mică comunitate asiatică se conturează în România. Sam Fernando, un sri-lankez sosit în 2019 ca barman, a fost nevoit să se reorienteze către mecanica auto din cauza impactului crizei Covid-19 asupra industriei ospitalității. Adaptabilitatea l-a transformat pe Fernando într-un mecanic talentat care acum câștigă până la 4.000 de lei lunar și se integrează din ce în ce mai bine în cultura și limba română.
Alegerea de a rămâne în România este justificată de către Fernando prin atracția pentru atmosfera locală și oportunitățile pe care le-a descoperit aici. A reușit să-și convingă și alți doi compatrioți să îi urmeze exemplul, inclusiv un talentat muzician care, în timpul liber, este dedicat artei sale. În septembrie 2023, trupa sa, denumită „RO94”, o ingenioasă combinație între „România” și prefixul telefonic al Sri Lankăi (+94), a marcat istoria muzicală a țării cu primul concert de muzică srilankeză susținut într-o sală bucureșteană.