De regulă, căsătoria soților este guvernată de regimul comunității legale, regim care se aplică în temeiul legii, la momentul încheierii unei căsătorii, dacă soții nu au încheiat o convenție matrimonială prin care să aleagă un alt regim matrimonial care să guverneze căsătoria lor.
În conformitate cu prevederile articolului 339 din Codul civil bunurile dobândite în timpul regimul comunității legale de oricare dintre soți sunt, de la data dobândirii lor, bunuri comune în devălmășie ale soților. Astfel, în timpul căsătoriei oricare dintre soți poate să încheie singur, acte juridice prin care ambii soți să devină titularii unor drepturi asupra unor bunuri. Spre exemplu, în timpul căsătoriei, oricare dintre soți poate să încheie singur, deci fără prezența celuilalt soț, un contract de vânzare prin care ambii soți să devină titularii unui drept de proprietate asupra unui bun (autoturism, apartament, teren etc.).
Mai mult, în vederea calificării unui bun ca fiind comun nu se va ține seama de contribuția (aportul) fiecăruia dintre soți la dobândirea lui, deoarece această contribuție este prezumată de lege ca fiind comună, prin simplul fapt că regimul comunității legale de bunuri guvernează căsătoria.
Chiar dacă bunurile dobândite de către oricare dintre soți în timpul căsătoriei sunt bunuri comune, fiecare soț poate solicita oricând împărțirea (partajul) acestora, fiind indiferent intervalul de timp (zile, săptămâni, luni sau ani) care a trecut de la momentul încheierii căsătoriei. Deci, ca regulă, partajul poate fi cerut oricând.
Partajul bunurilor comune în timpul căsătoriei
Dispozițiile legale aplicabile în materie acordă soților posibilitatea de a solicita împărțirea bunurilor comune în timpul căsătoriei. Astfel, în conformitate cu prevederile articolului 358 din Codul civil, în timpul căsătoriei soții pot să solicite oricând împărțirea (partajul) unora sau a tuturor bunurilor comune. Partajul se poate realiza pe cale amiabilă, ipoteză în care soții se vor adresa notarului public sau, în caz de neînțelegere între soți, pe cale judecătorească.
Împărțirea bunurilor se face la valoarea reală, respectiv la valoarea de circulație a bunurilor de la momentul efectuării partajului.
În vederea împărțirii bunurilor comune se va determina mai întâi cota-parte ce se cuvine fiecărui soț, pe baza contribuției sale atât la dobândirea bunurilor comune, cât și la îndeplinirea obligațiilor comune. Legea prezumă că soții au avut o contribuție egală, însă soțul interesat poate să dovedească contrariul.
Ca efect al împărțirii bunurilor comune în timpul căsătoriei, bunurile atribuite fiecărui soț la partaj devin bunuri proprii ale acestuia.
Bunurile comune care nu au fost împărțite rămân în continuare comune, iar bunurile dobândite, de către oricare din soți, dar după efectuarea partajului, vor fi tot bunuri comune. Cu alte cuvinte, regimul comunității legale nu încetează, ci durează atât timp cât va dura și căsătoria. De altfel, potrivit articolului 358 alineatul 4 Cod civil regimul comunității nu încetează decât în condițiile legii, chiar dacă toate bunurile comune au fost împărțite.
Partajul bunurilor comune în caz de divorț
În cazul divorțului, spre deosebire de ipoteza anterioară, regimul comunității legale încetează.
Încetarea regimului comunității legale produce două efecte principale. Pe de o parte, nu se mai aplică regulile specifice acestui regim (deci, după divorț, bunurile dobândite de către oricare dintre soți vor fi bunuri proprii ale acestuia), iar pe de altă parte, ca efect al încetării comunității legale, aceasta urmează să fie lichidată, pe cale amiabilă (la notar) sau în caz de neînțelegere, la instanță.
Prin lichidare, bunurile comune ale soților urmează să fie împărțite. În acest scop se determină mai întâi cota-parte ce revine fiecărui soț, pe baza contribuției sale la dobândirea bunurilor comune, cât și la îndeplinirea obligațiilor comune. Se prezumă că soții au avut o contribuție egală, până la proba contrară.
În conformitate cu prevederile articolului 676 Cod civil partajul bunurilor comune se va face în natură, proporțional cu cota-parte a fiecărui coproprietar. Dacă bunul este indivizibil ori nu este comod partajabil în natură, partajul se va face în unul dintre următoarele moduri:
- atribuirea întregului bun, în schimbul unei sulte, în favoarea unuia ori a mai multor coproprietari, la cererea acestora;
- vânzarea bunului în modul stabilit de coproprietari ori, în caz de neînțelegere, la licitație publică, în condițiile legii, și distribuirea prețului către coproprietari proporțional cu cota-parte a fiecăruia dintre ei.
Ca efect al partajului fiecare fost soț devine proprietar exclusiv al bunurilor sau, după caz, al sumelor de bani ce i-au fost atribuite, însă numai cu începere de la data stabilită în actul de partaj, dar nu mai devreme de data încheierii actului, în cazul împărțelii voluntare (la notar), sau, după caz, de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești (în cazul în care partajul a fost dispus de către instanța de judecată).
Situația bunurilor proprii
Este important de menționat că, există situații în care, deși bunurile au fost dobândite de către unul dintre soți în timpul căsătoriei, acestea nu sunt bunurile comune, ci sunt bunuri proprii, deci aparțin numai unuia dintre soți. Sunt astfel de bunuri cele dobândite de către oricare din soți prin moștenire, cele dobândite doar de către unul dintre soți prin donație sau legat cuprins în testament. În astfel de ipoteze nu se va mai pune problema împărțirii acestor bunuri, deoarece acestea aparțin în exclusivitate soțului care le-a dobândit.
Află mai multe despre cedarea dreptului de proprietate între soți.
