Franciză – ce înseamnă, tipuri și costuri

Ce înseamnă franciză? 

În esență, franciza reprezintă un sistem de comercializare a produselor sau serviciilor, prin intermediul căruia francizatul urmărește să exploateze afacerea francizorului, iar acesta din urmă, se folosește de acest mecanism pentru a acapara piața. Părțile contractuale se află într-o colaborare continuă și au ca scop comun dezvoltarea, promovarea și implementarea afacerii în diferite arii teritoriale, deși acestea sunt independente din punct de vedere juridic și financiar. 

Conform art. 1 din Ordonanța 52/1997 privind regimul juridic al francizei modificată și completată prin Legea nr. 179/2010: „Franciza reprezintă un sistem de comercializare a produselor și/sau al serviciilor și/sau tehnologiilor, bazat pe o colaborare continuă între persoanele fizice sau juridice independente din punct de vedere juridic și financiar, prin care o persoană, denumită francizor, acordă altei persoane, denumită francizat, dreptul și impune obligația de a exploata o afacere, în conformitate cu conceptul francizorului. Acest drept autorizează și obligă pe francizat, în schimbul unei contribuții financiare directe sau indirecte, să utilizeze mărcile de produse și/sau servicii, alte drepturi de proprietate intelectuală sau industrială protejate, know-how-ul, drepturile de autor, precum și însemne ale comercianților, beneficiind de un aport continuu de asistență comercială și/sau tehnică din partea francizorului, în cadrul și pe durata contractului de franciză încheiat între părți în acest scop.”

Acest parteneriat are ca punct de plecare faza precontractuală în care francizorul, titular al unei mărci înregistrate sau unui alt tip de drept de proprietate intelectuală sau industrială, are obligația de a informa beneficiarul cu privire la know-how, denumit și savoir faire. Caracterul secret al acestuia nu va fi în întregime dezvăluit, dar se va prezenta suficient cât beneficiarul să conștientizeze potențialul avantaj economic pe care acesta îl oferă. 

Know-how-ul precum este definit de Regulamentul (UE) nr. 330/2012, reprezintă un ”ansamblu secret, substanțial și identificat de informații practice, nebrevetate, rezultate din experiența furnizorului și testate de acesta: în acest context secret înseamnă că know-how-ul nu este în general cunoscut sau ușor accesibil; substanțial înseamnă că acest know-how este semnificativ și util cumpărătorului pentru utilizarea, vânzarea sau revânzarea bunurilor sau serviciilor contractuale, iar identificat înseamnă că know-how-ul este descris de o manieră suficient de cuprinzătoare astfel încât să se poată permite verificarea condițiilor de secret și substanțial.”

Francizorul va pune la dispoziția potențialului beneficiar informații esențiale cu privire la afacere, cum ar fi: istoricul și experiența francizorului, amănunte cu privire la identitatea managementului francizei, istoricul de litigii al francizorului și al conducerii acestuia, suma inițială pe care trebuie să o investească beneficiarul,  copii ale rezultatului financiar al francizorului din ultimul an, deținerea informațiilor cu privire la unitatea pilot. Mai mult, se vor oferi informații și cu privire la obligații reciproce, precum redevențe, durata contractului, reînnoirea acestuia sau rezilierea contractului. 

Ce înseamnă francizor? 

În conformitate cu Ordonanța 52/1997, francizorul este profesionistul care: 

• este titularul unei mărci înregistrate sau a unui drept de proprietate intelectuală sau industrială, drepturi care trebuie să fie exercitate pe o durată cel puțin egală cu durata contractului de franciză; 
• oferă dreptul de exploatare sau dezvoltare a unei afaceri, produs, tehnologii sau serviciu;
• asigură francizatului o pregătire inițială în vederea exploatării respectivei mărci;
• utilizează și mijloace financiare proprii pentru promovarea mărcii sale sau pentru dezvoltarea și viabilitatea produsului;
• demonstrează aplicabilitatea cunoștințelor pe care le deține în cadrul unei unități pilot, care are ca obiectiv testarea  și definitivarea formulei de afaceri. 

Prin urmare, francizorul trebuie să dețină și să exploateze activitatea comercială anterior lansării rețelei de franciză, mai exact trebuie să opereze eficient conceptul de afaceri pe o perioadă de timp anterioară creării rețelei. Pe cale de consecință, ansamblul de cunoștințe este întotdeauna dependent de experiența francizorului dobândită în timp, prin testarea sistemului de franciză în cel puțin o unitate pilot. Unitatea pilot este „echivalentul unui prototip, având scopul de a asigura cea mai facilă cale de aplicare în practică a rețelei de succes a francizorului, de a testa sistemul de franciză și infrastructura acestuia, servind proiectării programului de franciză și elaborării manualelor de instruire și a operațiunilor zilnice.” 

Tipuri de franciză 

În funcție de activitatea comercială exercitată de francizor, există mai multe tipuri de francize:

1. 1. Franciza de distribuție – acest tip de franciză presupune transmiterea dreptului și a obligației de distribuție a produselor create de francizor;
   2. Franciza de servicii – reprezintă transmiterea know-how-ului care permite efectuarea unui anumit serviciu la un standard înalt de calitate în conformitate cu specificul activității francizorului; 
   3. Franciza de producție – presupune transmiterea de date tehnice în vederea producției de produse;
   4. Franciza mixtă –  preia elemente din cele trei tipuri de franciză mai sus menționate. 

Costuri franciză

Anterior încheierii contractului de franciză, francizorul este obligat să furnizeze informații despre condițiile financiare ale contractului, cum ar fi cuantumul taxei de intrare în rețea numită și redevență inițială, redevențele periodice sau de publicitate. 

Astfel, pentru început, trebuie avută în vedere necesitatea plății taxei de intrare în rețea. Cuantumul acesteia depinde de  la caz la caz și este stabilit de către francizor ca parte contractuală mai puternică economic. 

Suplimentar, francizatul va fi obligat la plata de redevențe lunare din profitul obținut, acesta fiind de asemenea cel care suportă toate costurile ocazionate de punerea la punct a afacerii, de aceea, toate aceste costuri sunt aduse la cunoștința francizatului anterior încheierii contractului pentru ca acesta să  realizeze calculul rezultatului previzionat și ulterior să treacă la conceperea planului de afaceri.