Participația improprie – cod penal
În sens larg, noțiunea de participație desemnează situațiile în care mai multe persoane colaborează la săvârșirea unei infracțiuni în baza unei legături subiective și urmărind aceeași rezoluție infracțională. Totuși, trebuie făcută o veritabilă distincție între autor și participant. Astfel, cel dintâi săvârșește acte de executare, pe când participantul contribuie ocazional cu acte care nu reprezintă acte de executare ale infracțiunii săvârșite de autor, dar prin care participantul înlesnește comiterea faptei de către acesta din urmă sau îl instigă la comiterea faptei prevăzute de legea penală.
Legiuitorul a înțeles să disocieze autoratul (autorii și coautorii) de formele de participație înțelese în sens restrâns (instigare, complicitate). În cele ce urmează ne vom opri asupra participației improprii, reglementată în cuprinsul art. 52 Cod Penal. Aceasta presupune:
- Săvârşirea nemijlocită, cu intenţie, de către o persoană a unei fapte prevăzute de legea penală la care, din culpă sau fără vinovăţie, contribuie cu acte de executare o altă persoană (participația improprie sub forma coautoratului);
- Determinarea, înlesnirea sau ajutarea în orice mod, cu intenţie, la săvârşirea din culpă de către o altă persoană a unei fapte prevăzute de legea penală (participația improprie sub forma instigării sau complicității în modalitatea intenție – culpă);
- Determinarea, înlesnirea sau ajutarea în orice mod, cu intenţie, la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală, de către o persoană care comite acea faptă fără vinovăţie (participație improprie sub forma instigării sau complicității în modalitatea intenție – lipsă de vinovăție);
După cum se observă din aceste prevederi, premisa acestei instituții este lipsa intenției în cazul autorului sau a unuia dintre coautori de a comite fapta prevăzută de legea penală. De fapt, cel ce acționează cu intenție controlează desfășurarea evenimentelor care conduc la urmarea tipică. În acest sens, doctrina identifică două ipoteze posibile:
- Modalitatea intenție – culpă
Se presupune că unul dintre coautori, după caz, autorul săvârșește acte de executare din culpă, pe când un alt coautor, respectiv instigatorul sau complicele acționează cu intenție. În raport cu această definiție putem observa existența a 3 situații incidente:
- coautoratul impropriu: în baza unei legături subiective, unul sau mai mulți coautori acționează cu intenție, iar alții din culpă;
- instigarea improprie (instigatorul acționează cu intenție, autorul din culpă);
- complicitatea improprie (complicele este cel care acționează cu intenție, iar autorul din culpă).
- Modalitatea intenție – lipsă de vinovăție
În acest caz, unul dintre coautori, respectiv autorul este lipsit de vinovăție, în vreme ce un alt coautor, instigator sau complice acționează cu intenție. În acest sens, noțiunea “faptă săvârșită fără vinovăție” poate desemna două situații diferite și trebuie înțeleasă prin prisma amândurora:
– lipsa vinovăției ca element subiectiv (autorul nu a urmărit producerea rezultatului);
– cauză de neimputabilitate: situații în care fapta comisă nu îi va putea fi reproșată autorului din motive precum: iresponsabilitate (ex: intoxicație completă involuntară cu alcool, boli psihice), minoritate, prezența constrângerii morale/fizice.
Mecanismul de sancționare pentru participație improprie se bazează pe o idee oarecum simplă: fiecare va răspunde pentru ceea ce a comis, raportat la forma sa de vinovăție. Prin urmare, deși participația are un caracter accesoriu autoratului, se va ține cont de poziția subiectivă a fiecărui participant.
Mai mult decât atât, în timp ce instigatorul, complicele sau unii coautori vor răspunde pentru o faptă intenționată, autorul va răspunde fie pentru o infracțiune din culpă, fie va fi exonerat de răspundere – când fapta nu este incriminată și în modalitatea săvârșirii din culpă sau dacă este incidentă o cauză de neimputabilitate. Un exemplu edificator în acest sens ar fi situația în care un major instigă un minor să comită un furt. În acest caz, minorul va beneficia de efectele cauzei de neimputabilitate, dar instigatorul va răspunde pentru furt.
Exemplu participație improprie
Pentru a înțelege participația improprie, este necesară prezentarea unor exemple practice.
Exemplul nr. 1
Persoana X, aflată pe o clădire și dorind să arunce un obiect de greutate mare, prevede că acesta ar putea lovi pe cineva, motiv pentru care îl roagă pe Y să verifice zona. Cu toate acestea, Y îl vede pe Z cum se apropie și din cauza relațiilor de dușmănie dintre cei doi, îi spune lui X că poate să arunce obiectul. Z este lovit mortal. X acționează din culpă, pe când Y cu intenție.
Astfel, în acest caz X va răspunde pentru infracțiunea de uciedere din culpă prevăzută de art. 192 Cod penal, pe când Y va răspunde pentru instigare la infracțiunea de omor, prevăzută de art. 188 Cod penal.
Exemplul nr. 2
A, dorind să facă o glumă, țintește o armă asupra lui C, însă B, care l-a convis să acționeze, cunoștea că arma era încărcată.
Și în acest caz, A va răspunde pentru o infracțiune din culpă (ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă – în funcție de rezultatul concret), pe când B va răspunde pentru o infracțiune intenționată (instigare la omor/vătămare corporală).
