Infracțiunea de ultraj face parte din categoria infracțiunilor contra autorității și este reglementată în mod expres în art. 257 C. pen., conform căruia:
„(1)Ameninţarea săvârşită nemijlocit sau prin mijloace de comunicare directă, lovirea sau alte violenţe, vătămarea corporală, lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte ori omorul săvârşite împotriva unui funcţionar public care îndeplineşte o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu sau în legătură cu exercitarea acestor atribuţii, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru acea infracţiune, ale cărei limite speciale se majorează cu o treime.
(2)Săvârşirea unei infracţiuni împotriva unui funcţionar public care îndeplineşte o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat ori asupra bunurilor acestuia, în scop de intimidare sau de răzbunare, în legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru acea infracţiune, ale cărei limite speciale se majorează cu o treime.
(3)Cu aceeaşi pedeapsă se sancționează faptele comise în condițiile alin. (2), dacă privesc un membru de familie al funcționarului public.
(4)Faptele prevăzute la alin. (1)-(3), comise asupra unui poliţist sau militar, precum şi asupra personalului silvic învestit cu exerciţiul autorităţii publice, aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu sau în legătură cu exercitarea acestor atribuţii, se sancţionează cu pedeapsa privativă de libertate prevăzută de lege pentru acea infracţiune, ale cărei limite se majorează cu jumătate.”
Ultraj – Cod penal
Raportat la motivele pentru care o astfel de infracțiune trebuie incriminată, se impune a se analiza rațiunea incriminării infracțiunii de ultraj în dreptul penal român.
Astfel, ca orice sistem de drept european și statul român dorește să își protejeze în mod direct sau indirect propria autoritate pentru o funcționare cât mai bună a forței coercitive a acestuia.
Astfel prin incriminarea ultrajului ca infracțiune distinctă față de cele ce stau la baza ei, legiuitorul sporește protecția persoanelor care exercită autoritatea statală, întrucât, este indubitabil faptul că o persoană care exercită o astfel de putere este mai vulnerabilă, ea fiind legătura poporului cu statul.
Valoarea socială protejată de normă
În acest context, se poate observa o radicală schimbare de perspectivă a legiuitorului față de vechea reglementare, care consideră că prin săvârșirea infracțiunii de ultraj, făptuitorul agresează „uniforma” nu pe cel ce o poartă. Astfel în această nouă formă reglementată în prezent, ultrajul protejează valori personale ale celui ce exercită funcții ale statului.
Un alt indiciu ce sugerează acest nou aspect este inclusiv faptul că până și membrii de familie ai funcționarului pot fi subiecți pasivi ai acestei infracțiuni. Astfel, în reglementarea actuală a infracțiunii de ultraj accentul cade pe persoana funcționarului public și pe membrii de familie ai acestuia.
Care sunt persoanele protejate de această normă de drept penal?
Sintagma “funcționar public care îndeplinește o funcție ce implică exerciţiul autorităţii de stat”, face referire doar la funcționarii din cadrul organelor puterii statale sau administrative. Câteva exemple în acest sens sunt: polițiștii, jandarmii, persoanele cu atribuții în constatarea și sancționarea contravențiilor, primarii, Președintele României.
Conform art. 257 alin. (3) Cod penal, textul extinde protecția acordată funcționarului public, indicând că faptele la care se referă art. 257 alin (1) și alin (2), săvârșite asupra unui membru de familie, vor atrage și ele incidența infracțiunii de ultraj. Așadar legiuitorul român atrage în sfera posibililor subiecți pasivi ai infracțiunii de ultraj și membri de familie ai funcționarului public.
Prin alineatul (4) al art. 257 C.pen. este reglementată o agravantă a infracțiunii de ultraj. Prin aceasta, se agravează răspunderea făptuitorului dacă săvârșește această infracțiune față de un poliţist sau militar, precum şi asupra personalului silvic învestit cu exerciţiul autorităţii publice.
În egală măsură, în noțiunea de „polițist” la care face referire art. 257 alin. (2) C.pen. intră și polițiștii locali, astfel cum rezultă din Decizia ICCJ nr. 19/2020 pronunțată într-o procedură privind dezlegarea unor chestiuni de drept. Așadar, și persoanele care ocupă funcția de polițist local se bucură de protecția sporită oferită de lege în contextul săvârșirii unei infracțiuni de ultraj împotriva acestora.
Ce se întâmplă atunci când suntem în prezența pluralității de subiecți pasivi?
O problemă controversată, care nu își găsește o practică unitară, este aceea când o singură persoană săvârșește această infracțiune asupra mai multor persoane. Aspectele ce trebuie luate în vedere sunt structura infracțiunii și faptul că legiuitorul tratează această infracțiune ca o agravantă a faptelor de bază ce intră în componența acesteia.
Așadar, observând că ultrajul este compus din mai multe forme de bază a unor infracțiuni (amenințarea, loviri sau alte violențe, vătămarea corporală, lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte ori omorul), regulile generale ale acestora rămân valabile.
Astfel, atunci când suntem în prezența unei forme de bază a cărei regulă nu atrage pluralitatea de infracțiuni, și ultrajul va funcționa după această regulă. Vom exemplifica pentru o mai bună înțelegere a acestui concept:
- un agent lovește doi polițiști care se află în exercitarea atribuțiilor de serviciu, vom avea două infracțiuni de ultraj în concurs, deoarece infracțiunea de bază ce intră în componența ultrajului, loviri și alte violențe, atrage regula concursului de infracțiuni;
- un agent omoară în aceeași împrejurare doi polițiști care se află în exercitarea atribuțiilor de serviciu, vom avea o singură infracțiune de ultraj valorificând regulile omorului calificat asupra două sau mai multe persoane.
Interpretarea sintagmei “aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu sau în legătură cu exercitarea acestor atribuții”
Un alt aspect care ridică probleme în cazul infracțiunii de ultraj este determinarea corectă a unor chestiuni referitoare la subiectul pasiv al acestei infracțiuni, respectiv dacă se află sau nu în exercitarea atribuțiilor de serviciu sau dacă fapta este în legătură cu exercitarea acestor atribuții.
Important de menționat în acest context este faptul că dacă funcționarul se află în exercitarea atribuțiilor de serviciu, fapta nu trebuie să aibă legătură cu aceste atribuții de serviciu, aceasta fiind prima modalitate de comitere a faptei.
În cea de a doua modalitate de comitere a faptei, când ultrajul este comis în legătură cu exercitarea atribuțiilor de serviciu, este de esență ca fapta persoanei ce săvârșește infracțiunea de ultraj să aibă legătură în concret cu exercitarea atribuțiilor de serviciu.
Un alt aspect esențial în cazul acestei forme de săvârșire a infracțiunii, este faptul că funcționarul trebuie să se afle efectiv în exercitarea atribuțiilor de serviciu. Ca exemplu în acest sens, fapta agentului de a agresa un polițist care se află în timpul programului de muncă, dar care se găsește într-o cafenea pentru a-și cumpăra o cafea, nu se va încadra ca fiind infracțiune de ultraj, întrucât, în această ipoteză polițistul nu se afla în mod efectiv în exercitarea atribuțiilor de serviciu.
Un ultim lucru ce trebuie evidențiat este faptul că, pentru a se reține infracțiunea de ultraj, funcționarul trebuie să își exercite atribuțiile în mod legal. Astfel în practica judiciară s-a susținut că ”funcționarul public reprezintă autoritatea de stat sau este purtătorul ei atâta timp cât se găsește în exercițiul legal al funcției sale”.
Cu alte cuvinte, protecția acordată de lege prin incriminarea infracțiunii de ultraj se aplică numai în contextul în care funcționarul public își exercită atribuțiile de serviciu cu respectarea legii.
