marți, iunie 25, 2024

România se alătură AIR Schengen, zboruri fără control

Începând cu 31 martie, România va face parte din spaţiul Schengen incluzând frontierele aeriene, respectiv maritime. Cetățenii români vor avea posibilitatea de a călători mai ușor și mai rapid în statele membre, fără a mai fi necesare controalele de frontieră.

Fără verificări la punctele de control

Cetățenii români care călătoresc în țările din spațiul Schengen prin intermediul căilor aeriene sau maritime nu vor mai fi opriți pentru verificări la punctele de control de la frontierele acestor țări începând cu această duminică.

Poliția de frontieră rămâne însă pe poziții. Autoritățile vor păstra o prezență discretă, dar atentă, în aeroporturi și porturi maritime, efectuând verificări sporadice pe baza factorilor de risc și a suspiciunilor rezonabile.

În privința călătoriilor către statele din afara Zonei Schengen, politica rămâne neschimbată. Cetățenii români, atât adulți, cât și minori, vor continua să fie supuși verificărilor de documente și să respecte condițiile de călătorie stabilite în conformitate cu acordurile internaționale. Poliția de Frontieră Română și-a pregătit tranziția în acest sens, focalizându-se pe ajustările organizaționale și operaționale pentru a proteja cetățenii și pentru a facilita călătoriile într-un mod eficient. Printre noile inițiative se numără relocarea și îmbunătățirea porților de control automatizate din aeroporturi, concepute cu scopul de a gestiona rapid fluxurile mari de călători cu pașapoarte europene.

Fără obligații noi pentru pasageri

Bogdan Despescu, secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Interne (MAI) a prezentat, joi, printr-o conferință de presă, măsurile ce vor fi aplicate odată cu intrarea României  în Schengen.

Călătorii către și dinspre statele membre Schengen nu vor mai fi nevoiți să treacă prin controlul de frontieră. Schimbările se vor aplica în 16 aeroporturi dar și 4 porturi maritime din județul Constanța.

„Concret, persoanele care intră în terminal, după ce parcurg procedura de control la securitate, activitate care nu se derulează decât de structurile Ministerului Afacerilor Interne şi activitate care este curentă în toate aeroporturile din Spațiul Schengen şi, bineînțeles, celelalte aeroporturi internaționale, persoanele respective nu vor fi supuse controlului la frontieră aşa cum este astăzi, la tonetele pe care cu toții le știm. Pasagerii vor merge direct către porțile de îmbarcare şi în tot acest traseu parcurs, ei vor putea fi verificați de Politia de Frontieră (…)”, a declarat Bogdan Despescu.

Echipele de Poliție şi Jandarmerie vor efectua controale aleatorii pentru depistarea actelor de călătorie false, a celor cu interdicții de părăsire a ţării, a persoanelor urmărite și pentru asigurarea respectării regulilor privind însoțirea minorilor.

„Aceste controale sunt în scopul depistării celor care au acte de călătorie false, a celor care au interdicții de a părăsi țara, pentru depistarea persoanelor urmărite, respectarea regulilor privind însoțirea minorilor, un aspect foarte important, combaterea migrației şi a traficului de persoane. Dacă în cadrul procedurilor de control ale echipelor de Poliție și Jandarmerie nu sunt constatate probleme, pasagerii vor continua călătoria fără niciun fel de problemă, iar în cazul în care vor fi identificate anumite probleme, persoana în cauză sau persoanele în cauză vor fi conduse în linia a doua de verificare, unde, pe baza activităților suplimentare, se va clarifica situația acestora”, a transmis secretarul de stat.

Se va suplimenta personalul

Bogdan Despescu a anunțat că începând cu 31 martie, vor fi suplimentate forțele de muncă în aeroporturi și porturi maritime pentru a asigura informarea, îndrumarea și sprijinul pasagerilor.

„Revenind la măsurile dispuse la nivelul aeroporturilor și  porturilor maritime, menționez faptul că, începând cu 31 martie, față de personalul care acționează curent astăzi în aceste zone, vom suplimenta forțele. Această suplimentare de forțe are ca scop informarea, îndrumarea, sprijinul pasagerilor precum şi depistarea celor care vor să profite de această facilitate pentru a părăsi România ilegal. Totodată, vor acționa echipaje canine specializate în detecția drogurilor pe baza unor activități de analiză sau pe baza unor semnalări pe care şi astăzi le avem”, a mai declarat secretarul de stat.

El a prezentat şi o statistică referitoare la numărul pasagerilor care au tranzitat aeroporturile din țara noastră anul trecut.

„Pe aeroporturile de România au fost înregistrate în anul 2023 peste 160.000 de curse, 66% dintre acestea fiind Schengen şi mai bine de jumătate din cele Schengen pe Aeroportul Otopeni. Vorbim de aproximativ 23 de milioane de pasageri, cei mai mulţi fiind înregistraţi tot la Otopeni, undeva aproximativ 14 milioane, urmat de Aeroportul Cluj-Napoca cu aproximativ 3 milioane şi nu în cele din urmă Aeroportul Iaşi, cu aproximativ 2 milioane. Din totalul pasagerilor, 300.000 de pasageri au fost minori, sub vârsta de 18 ani, iar în cazul a 2.500 dintre aceştia s-a luat măsura nepermiterii ieşirii din ţară în anul 2023, pe motive legale, unele dintre aceste motive fiind faptul că au avut inclusiv documente false.”

În ce condiții vor putea călători minorii începând cu 31 martie?

Conform Poliţiei de Frontieră, nu se va mai efectua controlul de frontieră şi se va trece către poarta de îmbarcare. Ei nu vor avea nevoie de niciun aviz suplimentar, putând să călătorească în spaţiul Schengen cu aceleaşi documente ca şi până în prezent. Șeful Poliţiei de Frontieră, Cornel Laurian Stoica a reaminti ce documente sunt necesare când minorul călătoreşte însoţit doar de un părinte sau de o altă persoană:

  • document de călătorie valabil;
  • acordul celuilalt părinte dacă călătoreşte însoţit doar de unul dintre părinţi;
  • acordul ambilor părinţi când călătoreşte însoţit de altă persoană decât părintele;
  • doar documentul de călătorie dacă se deplasează la domiciliu/reşedinţă şi face dovada în acest sens;
  • doar acordul unuia dintre părinţi când se deplasează la studii/concursuri/tratament medical şi face dovada scopului declarat al călătoriei.

Dacă minorul are peste 16 ani şi călătoreşte neînsoţit va avea nevoie de:

  • document de călătorie valabil;
  • acord din partea ambilor părinţi;
  • doar document de călătorie dacă face dovada domiciliului/reşedinţei în ţara în care călătoreşte.

Pentru a vedea dacă minorii şi cei care îi însoțesc au documentele necesare, polițiștii de frontieră for menține controale aleatorii în incinta aeroportului.

„Dacă se constată că aceştia nu sunt în posesia lor, nu li se va permite ieşirea din ţară. Însoţitorii minorilor, alţii decât părinţii sau reprezentantul legal, nu mai sunt obligaţi să prezinte certificatul de cazier judiciar în format fizic. Acesta este consultat electronic de către poliţistul de frontieră. Însă, dacă poliţistul de frontieră constată că însoţitorul minorului a săvârşit anumite infracţiuni prevăzute de lege, acestuia nu i se va permite ieşirea din ţară cu minorul. Este vorba despre următoarele infracţiuni: omor; infracţiuni contra libertăţii şi integrităţii sexuale; infracţiuni privitoare la traficul şi exploatarea persoanelor vulnerabile; lipsire de libertate în mod ilegal; infracţiuni privind traficul de droguri sau precursori; trafic de ţesuturi sau organe umane; infracţiuni de terorism”, a precizat inspectorul general al Poliţiei de Frontieră.

Comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Te-ar putea interesa

Urmărește-ne și pe Facebook!

Fii mereu la curent! Urmărește-ne pentru noutăți exclusive și conținut inspirațional. Dă-ne un 'Like' acum!

Articole Populare