Munca forțată presupune folosirea de amenințări sau alte asemenea metode în vederea obligării unei persoane la prestarea unei munci împotriva voinței sale. Munca forțată este strict interzisă atât de legislația națională, cât și de Convenția Europeană a Drepturilor Omului (art. 4). Așadar, interzicerea muncii forțate reprezintă un drept fundamental ce nu poate fi încălcat.
În materia legislației naționale, Codul muncii definește munca forțată ca fiind ”orice muncă sau serviciu impus unei persoane sub amenințare ori pentru care persoana nu și-a exprimat consimțământul în mod liber”. De asemenea, se prevede că nu orice muncă impusă reprezintă muncă forțată în sensul legii, astfel că anumite obligații sau activități impuse de autorități nu vor intra în sfera acestei noțiuni. Astfel de activități sunt impuse, în general, în domeniul militar și în domeniul obligațiilor civice.
De asmenea, executarea hotărârilor judecătorești rămase definitive nu constituie muncă forțată. În egală măsură, nici măsurile impuse de cazurile de forță majoră (stare de război, catastrofe naturale sau orice evenimente susceptibile de a pune în pericol viața și condițiile normale de existență ale populației sau ale unei părți a acesteia) nu se încadrează în înțelesul acestei noțiuni.
Articole utile: