sâmbătă, iunie 22, 2024
Dicționar JuridicMMunca suplimentară

Munca suplimentară

Munca suplimentară reprezintă munca prestată în afara programului obișnuit de muncă al salariaților cu normă întreagă care este de 8 ore pe zi (40 de ore pe săptămână). Conform art. 120 din Codul muncii: ”Munca prestată în afara duratei normale a timpului de muncă săptămânal, prevăzută la art. 112, este considerată muncă suplimentară.” 

Salariații nu pot fi obligați la prestarea de muncă suplimentară, cu excepția cazurilor expres prevăzute de lege. Astfel, Codul muncii stabileşte la art. 120 că munca suplimentară poate fi dispusă în lipsa consimţământului salariatului  numai în caz de forţă majoră sau pentru prevenirea accidentelor, precum și pentru înlăturarea consecințelor rezultate din producerea unui accident.  Reglementările din materie stabilesc că tinerii cu vârsta de până la 18 ani nu pot presta muncă suplimentară în nicio situație.

Conform prevederilor din Codul muncii, timpul total de muncă, calculat cu luarea în considerare a orelor suplimentare, nu poate depăși 48 de ore pe săptămână. De asemenea, pentru salariații care lucrează în schimburi, timpul de muncă corespondent unei zile nu poate depăși 12 ore care trebuie urmate în mod obligatoriu de o perioadă de repaus de 24 de ore. Aceste limite pot fi depășite numai în situații de forță majoră, respectiv pentru prevenirea accidentelor și înlăturarea consecințelor acestora. 

Legea în vigoare reglementează două modalități de compensare a muncii suplimentare. Metoda preferată de legiuitor este compensarea acesteia prin ore libere plătite. Ca atare, în termen de 90 de zile de la prestarea muncii suplimentare, angajatorul trebuie să asigure salariatului posibilitatea de a beneficia de aceste ore libere. Prin aceasta, orele de muncă suplimentară sunt acoperite în mod corespunzător. Angajatorul are posibilitatea ca, în perioadele în care activitatea este mai redusă, să acorde salariaţilor zile libere plătite cu titlu de compensație pentru munca suplimentară ce urmează a fi prestată în decursul următoarelor 12 luni. 

În subsidiar, dacă angajatorul nu poate acorda ore libere plătite (din cauza naturii activității, a suprasolicitării sau a oricăror alte cauze) în termenul prevăzut de lege, salariatul poate beneficia de un spor salarial care va fi plătit în cursul lunii următoare scurgerii acestui termen. Cuantumul sporului se stabilește prin contractul colectiv sau contractul individual de muncă și nu poate fi mai mic de 75% din salariul de bază. 

Situația salariaților bugetari (care lucrează la stat) este diferită față de situațiile reglementate de Codul muncii care au aplicabilitate generală, în sensul că prin Legea 153/2017 se aduc câteva adăugiri aplicabile numai funcționarilor bugetari. Așadar, salariații bugetari care prestează muncă suplimentară în zilele în care, conform prevederilor legale, nu se lucrează, vor beneficia de ore libere care trebuie acordate în decursul următoarelor 60 de zile calendaristice. Dacă compensarea muncii suplimentare în acest mod nu este posibilă, salariații bugetari vor beneficia de un spor salarial de 100% din salariul de bază. 

Articole utile:

Termeni Similari