Un contract individual de muncă este un act juridic încheiat între o persoană fizică (salariat) şi angajatorul său (persoană fizică sau juridică). Prin acesta, salariatul se obligă să presteze un anumit tip de muncă sub îndrumarea angajatorului care, la rândul său, se obligă să îi remunereze munca astfel prestată, adică să îi plătească un salariu, de obicei, lunar.
Cu alte cuvinte, un contract individual de muncă este un contract de angajare. Acesta este reglementat de Codul Muncii care la art. 10 îl definește astfel: ”Contractul individual de muncă este contractul în temeiul căruia o persoană fizică, denumită salariat, se obligă să presteze munca pentru și sub autoritatea unui angajator, persoană fizică sau juridică, în schimbul unei remunerații denumite salariu.”
Un contract individual de muncă trebuie să respecte regulile generale de încheiere a contractului, adică să fie încheiat cu consimţământul ambelor părţi care, având capacitatea de a încheia un astfel de contract, să se afle în completă cunoștință de cauză cu privire la prevederile acestuia.
De asemenea, conform regulilor generale din dreptul civil, orice contract de muncă care are ca obiect o activitate ilicită (interzisă de legislația în vigoare) sau imorală este prohibit de lege și, în consecință, nul absolut. Alături de aceste exigențe impuse de regulile generale în materie de contracte, Codul muncii stabilește obligativitatea încheierii contractulu individual de muncă în formă scrisă, în limba română.
Orice modificare a contractului individual de muncă trebuie adusă la cunoştinţa salariatului de către angajator dacă aceasta nu este făcută de comun acord. Modificările trebuie să respecte aceleași reguli care se impun încheierii contractului (capacitate, consimțământ, obiect licit și moral, formă scrisă, limba română). Încetarea contractului individual de muncă poate avea loc de drept, în situațiile expres prevăzute de lege, respectiv prin demisie, concediere sau prin acordul părților.
Un contract individual de muncă dă naștere unor drepturi și obligații în favoarea, respectiv în sarcina ambelor părți. Spre exemplu, câteva dintre obligațiile salariatului sunt: obligația de a presta munca astfel cum a fost stabilită prin contract, obligația de a respecta normele impuse de specificul muncii și altele. De asemena, salariatul are dreptul de a fi remunerat pentru munca prestată și de a i se asigura posibilitatea de a lucra în condiții sigure și favorabile de muncă.
Printre prerogativele angajatorului amintim: obligația de a plăti salariații pentru munca prestată, obligația de a asigura condiții sigure și favorabile de muncă, precum și dreptul de beneficia de munca prestată de salariat.
În funcție de fiecare contract, drepturile și obligațiile corelative ale părților pot varia prin raportare la specificul activității și al condițiilor de muncă. De asemenea, amintim că munca prestată în temeiul unui contract individual de muncă valabil încheiat oferă salariatului vechime în muncă.
Prin contractele individuale de muncă se stabilesc, în general, programul de muncă, modul de calcul al salariului, dreptul la concediu și atribuțiile salariatului. În funcție de fiecare situația concretă, prin contractul individual de muncă se pot stabili beneficii suplimentare ale salariatului cum sunt primele sau sporurile salariale (sporul de noapte, sporul pentru muncă suplimentară și altele reglementate de lege) sau obligații suplimentare impuse de natura muncii prestate.
Neexecutarea contractului de către salariat poate atrage răspunderea disciplinară sau patrimonială a acestuia. Conform Codului muncii, în exercitarea atribuțiilor disciplinare, angajatorul se poate folosi de următoarele instrumente pentru a sancționa salariatul care a săvârșit în mod intenționat o abatere disciplinară:
- avertisment scris;
- retrogradarea din funcție, cu acordarea salariului corespunzător funcției în care s-a dispus retrogradarea, pentru o durată ce nu poate depăși 60 de zile;
- reducerea salariului de bază pe o durată de 1-3 luni cu 5-10%;
- reducerea salariului de bază și/sau, după caz, și a indemnizației de conducere pe o perioadă de 1-3 luni cu 5-10%;
- desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă.
Pentru o abatere disciplinară se poate aplica o singură sancțiune din cele prevăzute, aceasta fiind concret stabilită prin raportare la gravitatea faptei.
Răspunderea patrimonială a salariaților presupune despăgubirea angajatorului pentru pagubele materiale cauzate. Însă, în măsura în care angajatorul este cel care a cauzat unuia sau mai multor salariați pagube materiale sau morale, acesta este obligat să îi despăgubească.
De asemenea, tot angajatorul îi va despăgubi și pe salariații care au suferit o pagubă din cauza unui alt salariat, angajatorul urmând a se îndrepta apoi către persoana vinovată pentru a-și recupera banii. În măsura în care angajatorul nu își respectă obligația de despăgubire, persoana vătămată se poate adresa instanțelor competente.
Articole utile: