Clauza de inalienabilitate este o clauză prin care se interzice înstrăinarea unui bun în condițiile în care există motive serioase și legitime în acest sens. Clauza poate fi instituită expres prin convenție sau testament, pe o perioadă de maxim 49 de ani, sau poate fi subînțeleasă în ipoteza anumitor acte, cum sunt promisiunile de vânzare.
Efectul principal al clauzei de inalienabilitate vizează interdicția persoanei căreia i-a fost instituită de înstrăina bunul inalienabil. Un alt efect conex acestuia este acela că bunurile inalienabile nu pot fi supuse urmăririi de către creditori sau, după caz, de executorul judecătoresc.
Clauza își încetează efectele la finalul termenului stabilit de părți. În anumite situații, instanța poate permite înstrăinarea bunului dacă interesele pentru care a fost instituită clauza au dispărut sau, după caz, a intervenit un interes superior care să impună înlăturarea clauzei. Nerespectarea clauzei de inalienabilitate poate atrage mai multe tipuri de sancțiuni. Înstrăinătorul poate cere rezoluțiunea contractului în care acesta a fost inclusă (de exemplu, contractul de donație în care a fost inserată o clauză prin care donatarul s-a obligat să nu înstrăineze bunul) sau poate cere anularea actelor încheiate cu încălcarea acestei clauze.