Măsurile preventive
Măsurile preventive pot fi dispuse în procesul penal față de suspect sau inculpat dacă există dovezi că acesta a săvârșit o infracțiune și dacă acestea sunt necesare pentru buna desfășurare a procesului penal, al împiedicării sustragerii suspectului sau al inculpatului de la urmărirea penală sau de la judecată ori al prevenirii săvârșirii unei alte infracțiuni.
Așa cum rezultă din art. 202 alin (4) CPP, măsurile preventive sunt prezentate gradual, cu excepția măsurii reținerii. Astfel, cea mai ușoară măsură este controlul judiciar și controlul judiciar pe cauțiune, fiind urmate de arestul la domiciliu și de arestul preventiv. Reținerea este singura măsură care poate fi dispusă față se suspect sau față de inculpat în faza de urmărire penală, restul măsurilor se dispun doar față de inculpat în toate fazele procesuale.
Măsurile preventive sunt de două feluri:
- măsuri preventive privative de libertate: reținerea, arestul la domiciliu și arestarea preventivă
- măsuri preventive restrictive de libertate: controlul judiciar și controlul judiciar pe cauțiune.
Ce înseamnă arest la domiciliu?
În ceea ce privește poziționarea printre dispozițiile Codului de Procedură Penală, arestul la domiciliu se plasează între controlul judiciar și arestul preventiv, relevând o atingere adusă libertății și vieții private mai gravă decât cea care rezultă dintr-un control judiciar pe cauțiune, dar mai blândă decât arestarea preventivă.
Măsura de arest la domiciliu este calificată ca o măsură privativă de libertate ce constituie o adevărată alternativă la arestarea preventivă. Prin intermediul acesteia i se impune inculpatului obligația de a nu părăsi imobilul în care locuiește fără permisiunea organului judiciar care a dispus măsura sau în fața căruia se află cauza și de a se supune unor restricții stabilite de acesta, pe o perioadă determinată de timp.
Competența dispunerii măsurii revine judecătorului de drepturi și libertăți, în cursul urmăririi penale, la propunerea motivată a procurorului, judecătorului de cameră preliminară, în procedura de cameră preliminară și instanței de judecată în fața căreia se află cauza, în cursul judecății.
Procedura
Procedura de luare a măsurii de arest la domiciliu este identică în toate fazele procesuale, cu mențiunea că în faza de urmărire penală și în faza de cameră preliminară, procedura este nepublică, iar în cursul judecății aceasta este publică.
Astfel, procedura începe cu citarea obligatorie a inculpatului și stabilirea unui termen de soluționare a propunerii în cel mult 24 ore. De asemenea, se va încunoștința avocatul și procurorul asupra termenului fixat, participarea procurorului fiind obligatorie potrivit legii. Dacă inculpatul este prezent, acesta va fi ascultat cu privire la condițiile și motivele care stau la baza propunerii de luare a măsurii arestului la domiciliu. Ulterior dezbaterilor contradictorii se va dispune o încheiere de admitere sau de respingere a măsurii de către organul judiciar.
În condițiile în care a respins măsura, judecătorul poate să dispună o măsură mai ușoară, precum cea a controlului judiciar, chiar dacă nu a fost solicitată de către procuror.
Încheierea judecătorului este susceptibilă de contestație în termenul de 48 h de la încuviințare sau comunicare.
Arest la domiciliu – durată maximă
Durata maximă a arestului la domiciliu este egală cu durata arestării preventive și anume 30 de zile.
În faza de urmărire penală măsura poate fi prelungită pe o durată de cel mult 30 de zile, fără a se depăși durată maximă de cel mult 180 de zile. Prelungirea poate fi solicitată de procuror, iar competența aparține judecătorului de drepturi și libertăți.
În faza de cameră preliminară și în faza de judecată, măsura de arest la domiciliu poate fi menținută în urma verificării periodice.
Conform art. 207 alin. (6) CCP , „În tot cursul procedurii de cameră preliminară, judecătorul de cameră preliminară, din oficiu, verifică periodic, dar nu mai târziu de 30 de zile, dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive și a măsurii arestului la domiciliu sau dacă au apărut temeiuri noi, care să justifice menținerea acestor măsuri.”
De asemenea, art. 208 alin. (4) prevede că: ”În tot cursul judecăţii, până la pronunţarea hotărârii, instanţa, din oficiu, prin încheiere, verifică periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile, dacă subzistă temeiurile care au determinat menţinerea măsurii arestării preventive şi a măsurii arestului la domiciliu dispuse faţă de inculpat sau dacă au apărut temeiuri noi, care să justifice menţinerea acestor măsuri”.
Durată maximă a măsurii de arest la domiciliu în aceste faze procesuale este jumătate din limita maximă a pedepsei prevăzute în textul incriminator, fără a se putea depăși durată maximă de 5 ani din momentul trimiterii în judecată.
De asemenea este important de menționat că la calculul duratei arestării preventive se ia în considerare și durata arestului la domiciliu, ca urmare a modificării intervenite prin Legea nr. 201/2023 în urma unei decizii CCR.
Arest la domiciliu – condiții
Asemenea celorlalte măsuri preventive, măsura de arest la domiciliu se dispune când există probe din care rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul a săvârșit o infracțiune. De asemenea, având în vedere că măsura de arest la domiciliu se poate dispune doar față de inculpat, necesar ca acțiunea penală să fi fost pusă în mișcare.
Art. 18 din CPP prevede ca și condiție a dispunerii măsurii de arest la domiciliu realizarea unuia dintre următoarele scopuri: scopul asigurării bunei desfășurări a procesului penal, al împiedicării sustragerii suspectului ori a inculpatului de la urmărirea penală sau de la judecată ori al prevenirii săvârșirii unei alte infracțiuni.
O altă condiție relevantă este prezența unuia dintre cazurile juridice de arestare, prevăzute în cuprinsul reglementării arestării preventive la art. 223 CPP, respectiv:
- inculpatul a fugit ori s-a ascuns, în scopul de a se sustrage de la urmărirea penală sau de la judecată, ori a făcut pregătiri de orice natură pentru astfel de acte;
- inculpatul încearcă să influențeze un alt participant la comiterea infracțiunii, un martor ori un expert sau să distrugă, să altereze, să ascundă ori să sustragă mijloace materiale de probă sau să determine o altă persoană să aibă un astfel de comportament;
- inculpatul exercită presiuni asupra persoanei vătămate sau încearcă să realizeze o înțelegere frauduloasă cu aceasta;
- există suspiciunea rezonabilă că, după punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva sa, inculpatul a săvârșit cu intenție o nouă infracțiune sau pregătește săvârșirea unei noi infracțiuni.
Măsura de arest la domiciliu se poate dispune și atunci când pe baza evaluării gravității faptei, a modului și a circumstanțelor de comitere a acesteia, a anturajului și a mediului din care acesta provine, a antecedentelor penale și a altor împrejurări privitoare la persoana acestuia, se constată că privarea de libertate a inculpatului este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică.
Aceste dispoziții se aplică doar în cazul infracțiunilor grave, enumerate de textul de lege de la art. 223 alin. (2) CPC, dintre care amintim cu titlu exemplificativ următoarele: infracțiunile intenționate contra vieții, cele contra securității naționale, trafic și exploatarea persoanelor vulnerabile, acte de terorism, spălare a banilor, falsificare de monede, timbre sau alte valori, viol, act sexual cu un minor, șantaj, lipsire de libertate în mod ilegal, evaziune fiscală, ultraj, infracțiuni de corupție sau în cazul infracțiunilor pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de 5 ani sau mai mare dacă în raport de criteriile enumerate mai sus luarea acestei măsuri preventive este necesară și suficientă.
Nu în ultimul rând, legea reglementează și alte 3 condiții negative în cazul măsurii de arest la domiciliu. Astfel, măsura de arest la domiciliu nu poate fi dispusă:
- cu privire la inculpatul față de care există suspiciunea rezonabilă că a săvârșit o infracțiune asupra unui membru de familie cu care acesta locuiește;
- cu privire la inculpatul care locuiește cu persoanele prevăzute la art. 221 alin. (2) lit. b);
- cu privire la persoana cercetată sau condamnată pentru infracțiunea de evadare.
