marți, iunie 25, 2024

Arest preventiv

Măsurile preventive

Măsurile preventive pot fi dispuse în procesul penal față de suspect sau inculpat dacă există dovezi că acesta a săvârșit o infracțiune și dacă acestea sunt necesare pentru buna desfășurare a procesului penal, al împiedicării sustragerii suspectului sau al inculpatului de la urmărirea penală sau de la judecată ori al prevenirii săvârșirii unei alte infracțiuni.

Art. 202 alin (4) din CPP enumeră măsurile preventive în mod gradual, exceptând măsura reținerii. Astfel, cea mai ușoară măsură este controlul judiciar și controlul judiciar pe cauțiune, acestea fiind urmate de arestul la domiciliu și de arestul preventiv. Reținerea este singura măsură care poate fi dispusă față se suspect sau față de inculpat în faza de urmărire penală,  iar restul măsurilor se dispun doar față de inculpat în toate fazele procesuale.

Măsurile preventive sunt de două feluri:

  1. măsuri preventive privative de libertate: reținerea, arestul la domiciliu și arestarea preventivă
  2. măsuri preventive restrictive de libertate: controlul judiciar și controlul judiciar pe cauțiune.

Ce înseamnă arest preventiv?

Arestul preventiv este măsura preventivă cea mai intruzivă și are drept consecință pierderea completă a libertății fizice a inculpatului. Măsura de arest preventiv se execută în stare de deținere în custodia Statului, pe o perioadă determinată, într-un loc special destinat, denumit Centru de Reținere și Arestare Preventivă.

Condițiile dispunerii măsurii de arest preventiv

Pentru dispunerea măsurii de arest preventiv este necesar ca din probe să rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul a săvârșit o infracțiune, iar pentru fapta respectivă trebuie să fi fost pusă în mișcare acțiune penală.

De asemenea, conform art. 223 trebuie să fie incident unul dintre cazurile de arestare preventivă, respectiv:

  • inculpatul a fugit ori s-a ascuns, în scopul de a se sustrage de la urmărirea penală sau de la judecată, ori a făcut pregătiri de orice natură pentru astfel de acte;
  • inculpatul încearcă să influențeze un alt participant la comiterea infracțiunii, un martor ori un expert sau să distrugă, să altereze, să ascundă ori să sustragă mijloace materiale de probă sau să determine o altă persoană să aibă un astfel de comportament;
  • inculpatul exercită presiuni asupra persoanei vătămate sau încearcă să realizeze o înțelegere frauduloasă cu aceasta;
  • există suspiciunea rezonabilă că, după punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva sa, inculpatul a săvârșit cu intenție o nouă infracțiune sau pregătește săvârșirea unei noi infracțiuni.

Un ultim caz de arestare preventivă este reglementat la art. 223 alin. (2) care prevede că este posibilă dispunerea arestului preventiv dacă pe baza evaluării gravității faptei, a modului și a circumstanțelor de comitere a acesteia, a anturajului și a mediului din care acesta provine, a antecedentelor penale și a altor împrejurări privitoare la persoana acestuia, se constată că privarea de libertate a inculpatului este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică. 

Aceste dispoziții se aplică doar în cazul infracțiunilor grave, enumerate de textul de lege de la art. 223 alin. (2) CPC, dintre care amintim cu titlu exemplificativ următoarele: infracțiunile intenționate contra vieții, cele contra securității naționale, trafic și exploatarea persoanelor vulnerabile, acte de terorism, spălare a banilor, falsificare de monede, timbre sau alte valori, viol, act sexual cu un minor, șantaj, lipsire de libertate în mod ilegal, evaziune fiscală, ultraj, infracțiuni de corupție sau în cazul infracțiunilor pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de 5 ani sau mai mare dacă în raport de criteriile enumerate mai sus se impune luarea aceastei măsuri preventivă.

Procedura de arest preventiv

Măsura prezentată poate fi dispusă în toate fazele procesuale, iar competența aparține judecătorului de drepturi și libertăți, în cursul urmăririi penale, judecătorului de cameră preliminară, în procedura de cameră preliminară sau instanței de judecată în fața căreia se află cauza, în cursul judecății.

În cadrul urmăririi penale, competența va aparține JDL din cadrul instanței competente să judece cauza în primă instanță sau instanței corespunzătoare în grad în a cărei circumscripție se află locul de reținere sau, după caz, locul de constatare a infracțiunii ori în a cărei circumscripție se află sediul Parchetului din care face parte procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală.

Procedura începe cu propunerea de luare a măsurii arestării preventive formulată de procuror. Ulterior, acesta va prezenta dosarul cauzei, iar dacă propunerea este precedată de măsura reținerii, soluționarea propunerii trebuie realizată înăuntrul duratei reținerii, pentru ca detenția să aibă un caracter continuu. Pasul următor este stabilirea termenului de soluționare a propunerii și asigurarea prezenței inculpatului asistat de avocatul ales sau desemnat din oficiu și participarea obligatorie procurorului. După ascultarea inculpatului are loc dezbaterea contradictorie, finalizată cu soluționarea propunerii. 

În cazul în care judecătorul admite propunerea, va dispune arestarea preventivă pe o durată de cel mult 30 zile și va emite mandatul de arestare preventivă, iar dacă o respinge, va avea posibilitatea de a lua și o măsură mai ușoară, precum arestul la domiciliu sau controlul judiciar.

Procedura este identică în toate celelalte faze procesuale.

Durată maximă arest preventiv

Codul de procedură penală  prevede durata pe care poate fi dispusă măsura de arest preventiv în toate fazele procesuale, și anume 30 de zile.

În cursul urmăririi penale, durata poate fi prelungită  cu câte 30 de zile, fără ca durata maximă arest preventiv să poată depăși 180 de zile. Procedura prelungirii are la bază propunerea motivată a procurorului, în condițiile în care temeiurile inițiale impun menținerea privării de libertate sau atunci când există temeiuri noi care fac necesară aplicarea acestei măsuri. 

În procedura de cameră preliminară și de judecată durata maximă este jumătate din limita maximă a pedepsei prevăzute în textul incriminator, fără a se putea depăși  o durată de 5 ani, care curge  din momentul trimiterii în judecată.

În aceste două faze jurisdicționale măsura este supusă verificării periodice, la anumite intervale de timp, iar ca urmare a acestor verificări, judecătorul poate dispune revocarea, menținerea sau înlocuirea arestului preventiv. Intervalele de timp în care se efectuează verificările nu pot fi mai lungi de 30 de zile, în procedura de cameră preliminară și de 60 de zile în faza de judecată.

Dacă măsura de arest preventiv este precedată de arestul la domiciliu, durata acestuia din urmă se va avea în vedere la calculul duratei totale a arestării preventive.

Contestație arest preventiv

Calea de atac reglementată de Codul de Procedură Penală împotriva tuturor încheierilor prin care se dispun, se prelungesc (în cursul urmăririi penale) sau se mențin (în camera preliminară și în faza de judecată) măsurile procesuale este contestația.

Contestația măsurii de arest preventiv poate fi formulată de către inculpat sau procuror în maxim 48 de ore de la încuviințarea sau comunicare încheierii judecătorului.  Calea de atac va fi înaintată judecătorului sau completului care a dispus măsura și se va soluționa de judecătorul de la instanța superioară.

Termenele în care se va soluționa contestația diferă în funcție de împrejurarea dacă titularul contestației este procurorul sau inculpatul. Astfel, contestația procurorului se soluționează în mod obligatoriu înainte de expirarea duratei măsurii preventive, iar contestația inculpatului se soluționează în termen de cel mult 5 zile de la momentul înregistrării ei. 

Comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Te-ar putea interesa

Urmărește-ne și pe Facebook!

Fii mereu la curent! Urmărește-ne pentru noutăți exclusive și conținut inspirațional. Dă-ne un 'Like' acum!

Articole Populare