Ce înseamnă infracțiunea de hărțuire?
Hărțuirea este o infracțiune incriminată de Codul penal actual la capitolul ”Infracțiuni contra libertății persoanei”. Așa cum vom vedea în analiza art 208 Cod penal, mai multe acțiuni ale unei persoane pot face obiectul infracțiunii de hărțuire. De esența infracțiunii de hărțuire este faptul că aceasta, indiferent de forma în care este comisă, aduce atingere dreptului fundamental la viață privată al unei persoane.
Art 208 Cod penal
În cuprinsul art 208 Cod penal se regăsește textul de incriminare al infracțiunii de hărțuire. Acesta descrie faptele care constituie infracțiunea de hărțuire, precum și pedepsele prevăzute pentru comiterea acestora.
Conform primului alineat, ”Fapta celui care, în mod repetat, urmărește, fără drept sau fără un interes legitim, o persoană ori îi supraveghează locuința, locul de muncă sau alte locuri frecventate de către aceasta, cauzându-i astfel o stare de temere, se pedepsește cu închisoare de la 3 la 6 luni sau cu amendă”. Din formularea textului de lege trebuie să înțelegem că oricare dintre acțiunile enumerate va constitui infracțiune, nefiind necesară comiterea cumulativă a acestora pentru a se putea reține infracțiunea de hărțuire. Așadar, dacă, spre exemplu, o persoană supraveghează în mod obișnuit locuința unei alte persoane fără să o urmărească pe stradă, ne aflăm în prezența infracțiunii de hărțuire.
Alineatul 1 art 208 Cod penal condiționează existența infracțiunii de hărțuire, pe lângă acțiunile efectiv vizate, de alte două trăsături ale faptei. În primul rând, ne referim la caracterul de obișnuință. Astfel, fapta de a urmări sau supraveghea o persoană sau, după caz, locurile frecventate de aceasta, trebuie să aibă caracter repetat pentru a putea intra sub incidența art 208 Cod penal. Așadar, dacă o persoană o urmărește pe stradă pe o alta o singură dată, aceasta nu va putea fi trasă la răspundere penală pentru hărțuire.
Apoi, o altă condiție care se impune a fi îndeplinită pentru a fi incidentă infracțiunea de hărțuire este aceea de a induce o stare de temere victimei. Așadar, victima trebuie să se simtă în pericol. În ipoteza în care victima nu s-ar simți lezată de acest comportament, fapta nu ar constitui, teoretic, infracțiune. Această condiție este strâns legată de conținutul alineatului 3 care condiționează inițierea demersurilor de tragere la răspundere penală a făptuitorului de formularea unei plângeri prealabile de către persoana vătămată, statuând că: ”acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate”.
Din conținutul alineatului 3 art 208 Cod penal nu trebuie înțeles că fapta nu constituie infracțiune în lipsa plângerii depuse de victimă, ci faptul că aceasta nu va fi urmărită penal dacă nu este îndeplinită această condiție procedurală. Însă dacă victima depune plângere prealabilă împotriva hărțuitorului, este de la sine înțeles că aceasta s-a simțit pusă în pericol de fapta acestuia și, în consecință, acest element al infracțiunii va putea fi considerat ca fiind îndeplinit atât timp cât temerea este justificată.
În continuare observăm că alin. (2) art 208 Cod penal prevede o altă formă a infracțiunii de hărțuire. Conform acestui text legal, ”efectuarea de apeluri telefonice sau comunicări prin mijloace de transmitere la distanță, care, prin frecvență sau conținut, îi cauzează o temere unei persoane, se pedepsește cu închisoare de la o lună la 3 luni sau cu amendă, dacă fapta nu constituie o infracțiune mai gravă”.
Așadar, acest text se referă la hărțuirea comisă prin metode de comunicare indirecte. Pentru această formă de hărțuire, legea penală prevede limite de pedeapsă mai reduse pentru că gradul de periculozitate al faptei este mai redus, făptuitorul neluând contact direct cu victima. Totodată, se observă că în această variantă de comitere acțiunea făptuitorului nu trebuie să aibă în mod obligatoriu caracter repetat pentru a intra în sfera ilicitului penal, spre deosebire de varianta prevăzută de alin. (1) al art 208 Cod penal. Astfel, fapta de a transmite un mesaj victimei prin mijloace de comunicare la distanță, care datorită conținutului îi creează acesteia o stare de temere, va constitui infracțiune de hărțuire, chiar dacă nu are caracter repetat.
Tipuri de hărțuire
Noțiunea de ,,hărțuire”, în limbajul uzual, se referă la diverse acțiuni îndreptate împotriva uneia sau mai multor persoane menite să jignească, să deranjeze sau să incomodeze în orice fel. Există mai multe tipuri de hărțuire pentru care, în funcție de natura și gradul de gravitate, se pot lua diferite măsuri. În funcție de modul în care se manifestă, hărțuirea poate fi fizică, morală (psihică) sau sexuală. Raportat la contextul în care se desfășoară, amintim mai multe tipuri de hărțuire cum ar fi cea la locul de muncă, în familie sau hărțuirea cibernetică.
Așa cum am văzut, art 208 Cod penal incriminează infracțiunea de hărțuire și o pedepsește ca atare. Există totuși anumite tipuri de hărțuire care, raportat la elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art 208 Cod penal, nu intră sub incidența acestui articol de lege. Însă și pentru acestea, se pot lua diferite măsuri în funcție de locul și felul în care se manifestă. Spre exemplu, hărțuirea sexuală este prevăzută la art. 223 din Codul penal ca infracțiune distinctă de cea prevăzută la art 208. Conform art. 223, ”pretinderea în mod repetat de favoruri de natură sexuală în cadrul unei relații de muncă sau al unei relații similare, dacă prin aceasta victima a fost intimidată sau pusă într-o situație umilitoare, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă”.
Nu toate tipurile de hărțuire, însă, sunt pedepsite de legea penală. Spre exemplu, conform art. 2 alin. (5) din OG nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare – republicată, ”constituie hărțuire și se sancționează contravențional orice comportament pe criteriu de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, gen, orientare sexuală, apartenență la o categorie defavorizată, vârstă, handicap, statut de refugiat ori azilant sau orice alt criteriu care duce la crearea unui cadru intimidant, ostil, degradant ori ofensiv”. De altfel, hărțuirea la locul de muncă poate fi sancționată disciplinar, contravențional sau penal în funcție de natura ei și de gradul de gravitate.
Ce înseamnă hărțuire psihică?
Hărțuirea psihică nu poate fi încadrată într-o categorie separată și bine delimitată pentru că orice formă de hărțuire are un impact psihologic asupra victimei raportat la starea de temere sau de disconfort provocată de actele de hărțuire. În funcție de nivelul de apropiere dintre victimă și agresor, de frecvența cu care se desfășoară actele de agresiune, precum și raportat la alți factori, componenta psihologică poate fi mai mult sau mai puțin pregnantă, însă ea va exista tot timpul.
Așadar, indiferent de tipul concret de agresiune și de sancțiunea prevăzută pentru acesta, hărțuirea va aduce întotdeauna atingere siguranței și demnității persoanei, dreptului acesteia la viață privată sau altor drepturi fundamentale ale acesteia a căror încălcare presupune și un impact psihic negativ asupra victimei.
