Chemarea în judecată a altei persoane este definită de art. 68 din Codul de procedură civilă și reprezintă mijlocul procesual prin care oricare dintre părți poate să cheme în judecată o altă persoană care ar putea pretinde aceleași drepturi ca și reclamantul.
În legătură cu momentul până la care se poate formula o astfel de cerere, Codul de procedură civilă face distincție în funcție de partea care procedează la introducerea ei. Pe de-o parte, dacă discutăm despre cererea formulată de reclamant sau de intervenientul principal, aceasta poate fi introdusă până la terminarea cercetării procesului înaintea primei instanțe. Pe de altă parte, dacă pârâtul este cel care formulează o cerere de chemare în judecată a altei persoane, va putea proceda în acest sens, odată cu întâmpinarea, iar dacă întâmpinarea nu este obligatorie, până la primul termen de judecată.
Asemenea unei cereri de chemare în judecată, cererea trebuie să conțină motivele și înscrisurile de care înțelege partea să se folosească în proces și se va comunica împreună cu cererea de chemare în judecată, atât celui chemat în judecată, cât și celeilalte părți. După admiterea în principiu a cererii, cel chemat în judecată dobândește poziția procesuală de reclamant.
Dacă persoana chemată în judecată pentru o datorie bănească recunoaște datoria și își manifestă voința în sensul executării, consemnând la dispoziția instanței suma datorată, va fi scoasă din proces și judecata va continua numai între reclamant și terțul chemat în judecată. Totuși, hotărârea se va comunica și pârâtului deja scos din proces cu scopul opozabilității.